lacrimi

Intr-o seara, suna telefonul.  O voce pe care eu sunt obisnuita sa o aud calma, intreaba agitata: « Te rog sa-mi dai un sfat, ce-ai face tu daca ai stii ca te inseala? » Calma, eu, ii spun: « Nu pot sa-ti dau un sfat, adica nu-ti pot spune eu ce sa faci tu, asta o sa alegi tu. Insa iti pot spune, poate te ajuta, ce am facut eu intr-o asemenea situatie, si ce as face. » Eu nu pot sa tac. Nu ma rabda inima, nu pot sa ma prefac ca nu vad, in virtutea unor « aranjamente » sociale, financiare, de comoditate sau de standard. De orice natura, de fapt. Plus ca daca banuiesc, o sa fac orice ca sa aflu. Si am spus « orice ». Mai mult decat alte lucruri, ma doare si ma raneste minciuna. O consider lipsa de respect. Iar respectul eu il consider parte din dragoste. Daca ma iubesti, ma respecti, daca ma respecti, nu ma minti. Minciuna ma revolta. Eu mint prost, foarte prost. Dar nici nu mi-am propus vreodata sa invat sa mint bine…. Nu consider ca e ceva ce-mi trebuie. Ea imi spune, blazata si intristata, cumva cu bratele cazand in fata fatalitatii: « Asta e viata reala: toti si-o trag cand au ocazia. » Ah, nu!  Eu vad lucrurile mai simplu: daca ti-o tragi ca ai ocazia, asumi. Daca nu asumi, nu ti-o tragi. Mai aveam eu un iubit, candva, care mi-a plâns la propriu, cu lacrimi, pe umăr, ca isi insela prietena. Si? L-am consolat, ca-s fata buna, da’ inca nu stiu daca nu cumva trebuia sa i-o retez la scena aceea. Eu zic ca si inselatul asta e pentru cine are stomac. Cine nu, sa stea in banca lui…. Nu te tine, nu o faci, punct. Asta ii spusesem de fapt si lui, atunci. Iar el a raspuns, incercand o justificare: « dar esti asa atragatoare… » (in conditiile in care eu nu faceam nimic ca sa-l atrag, si drumurile noastre nu se intersectau, intersectarea o cauta el). I-am spus simplu: « In viata vei intalni zeci, sute de femei atragatoare. Daca asta e un motiv sa nu rezisti tentatiei, treaba ta, n-ai decat. Dar asuma-ti-o, frate!!!! Sau, daca nu asumi, rezista tentatiei, din doua una, clar. » Sa revin la discutia cu prietena mea. Povestindu-mi, in plus, am inteles ca e vorba de un caz clasic (din pacate!) de om care se da de gol din cauza remuscarilor. Brusc devenit mai tandru, foarte atent, mult mai prezent. Vizibil cu ochiul liber ca e ceva in neregula. Cumva (ce ironica este viata!), fix tipologia inversa, pandantul celui cu « nu s-a intamplat nimic » (sa mori tu?), de aici. Nu stiu exact daca am ajutat-o. Eu spun ca da, pentru ca i-am spus lucruri reale, din suflet, din sange si din carne, nu din carti. Alegerea e a ei. Insa i-am spus clar ceva, si poate nu strica sa spun si aici, cine stie cui ii va folosi ideea asta. La 25 de ani, cand mi s-a intamplat mie, m-am dus sa vada ca stiu….

Un prieten este cel care are incredere in tine mai mult decat ai tu in tine insuti. Un prieten este cel care vede in tine ceea ce n-ai curaj sa vezi. E acela care-ti spune: nu ai voie sa te uiti in oglinda si sa crezi ca cineva e mai bun decat tine, si daca ai indoieli, ia-ma la o cafea, in acel moment, si-ti voi explica. Este acela care te priveste plangand de neincredere si stie exact ce sa-ti spuna ca sa zambesti. Este acela care nu profita de lacrimile tale, nici de induiosarile tale, nici de momentele cand ai garda jos. In privirea prietenului esti puternic, in privirea prietenului esti bun, in privirea prietenului esti frumos. Sunt fericita si bogata ca am asemenea oameni in jur.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

N-am obiceiul sa vad bariere. Ma arunc cu capul inainte si daca face poc, inseamna ca a fost zid. N-am obiceiul sa tin cont de bariere. Pentru ca barierele lor nu sunt si barierele mele. Limitele sunt proprii fiecaruia. N-am obiceiul sa pun bariere. Le pun doar in cazuri extreme, cladesc ziduri de aparare. Dar, de obicei, doar o privire rece, sau niste cuvinte glaciale prin politetea lor careia nu-i poti reprosa nimic, sunt suficiente. Acum nu stiu daca le vad, daca tin cont de ele, daca le pun. Dar ele sunt. Nevazute, nesimtite, neintamplate cumva. Si totusi rezistente. Am vrut sa dorm devreme azi. Nu s-a intamplat nici azi. M-a luat tremurul care m-a cuprins de ieri, durerea de cap si tensiunea. Ca de obicei, nu iau nicio pastila, nici nu tin prostii chimice in casa. Nici macar antinevralgic. Am plans aproape din senin. Nici n-am indraznit sa caut cauza. Nu vreau sa scormonesc. Imi curg lacrimile pe obraz, le las sa alunece, le sterg…. N-am vrut sa ma intreb de unde vin, de ce vin. Sa se duca. Traiesc cu suspendare, desi par mai vie decat multi. Sunt vie, vesela, activa. Rad si ii fac sa rada. Numai ca… eu stiu ca sunt lucruri care asteapta sa fac ceva cu ele. Si eu astept lucruri. Si altele ma asteapta pe mine. Le fentez cumva intr-o hiperactivitate… Da, stiu, nu ma pot opri sa gandesc. Desi, uneori, ca sa nu gandesc-gandesc, ma concentrez pe tot felul de analize, de probleme, imi indrept privirile in diverse directii, poate neimportante dar salutare. Balastul gandurilor….. Si, una peste alta, daca-mi amintesc bine, n-am mai plans demult. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mangaie-ma imperceptibil cu privirea, ca sa rasar, ca sa exist, ca sa imbobocesc. Adie-ma usor, ca sa simt freamatul dorintei, abia ghicit. Inmugureste-ma! Lasa-ma sa-ti aud tacerile si sa ma cuibaresc in ele, boboc ce ma aflu. Sopteste-mi un poem, uluieste-ma, debusoleaza-ma, rataceste-mi cararile pentru a mi le arata, apoi, pe rand. Desfa-mi drumurile inainte. Poarta-mi pasii despletiti prin paduri calde, alaturi de tine. Patrunde-mi gandul, poseda-l, apoi du-l departe. Adu-ma, candva, inapoi, dar nu fara de tine. Fa-ma cantec, strange-mi roua pe petale, creeaza-mi frenezie, emotioneaza-ma. Fa-ma chiar sa plang, in intimitate, treci alaturi de mine pragul nestiut si miraculos al lacrimilor, intensa fericire. Cuprinde-ma. Ingana-ma, invata-mi cuvintele abia nascute. Apoi, priveste-ma. Si vei vedea ca infloresc de tine, in orice sezon, independent de timpul oamenilor, de intemperii sau de orice alt factor. TU infloresti IN mine si eu infloresc DE tine, deplin. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It