Ne-am alienat. Dependenti de surogate, le reprosam celorlalti firescul. Superficiali, nu ne mai acordam timpul ascultatului cand ni se vorbeste, privitului cand ni se arata, lecturii cand ni se scrie. Nu numai ca nu ne mai acordam noua insine timp sa traim, alergand intre diverse himere, dar nici celorlalti nu le recunoastem acest drept. Ii consideram anacronici (desi uneori sunt chiar avangardisti). Pierdem timp sa-i analizam si sa-i judecam, condamnandu-i, desi acest timp l-am putea la fel de bine folosi sa ca traim noi insine. Ca sa respiram mirosul ierbii sau al unei flori, ca sa privim un apus sau rasarit, ca sa auzim un zumzait de insecta. Ca sa privim in ochi omul iubit, sa-l tinem de mana si sa respiram respiratia sa. Ca sa citim o carte sau sa mergem la o piesa de teatru. Ne grabim sa comentam lucruri pe care nu le-am citit, crezand ca din doua fraze initiale am inteles textul. Pierdem timp argumentand lucruri cu baza de pornire falsa. Nu mai citim, daramite sa mai scriem? Comunicarea a devenit hasurata, intretaiata, nu ne acordam timpul unei fraze, doua cuvinte de sms si interlocutorul trebuie sa inteleaga. Lucruri simple ne devin inaccesibile, pentru ca ne-am modificat directia privirii si focalizarea atentiei. Nici asta n-ar fi o crima, pana la urma conteaza ce ne dorim. Rau este cand incepem sa-i condamnam pe ceilalti… sau cand credem ca le dam replica pentru niste lucruri pe care nu le-am perceput corect din cauza superficialitatii.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Este 12 noaptea. Inteleg (cumva) ca e ziua noastra/a voastra/a lor. Român esti până mori, daca asa te-ai nascut. In rest, declar sincer, direct, cu mana pe inima, ca n-am vreo solidaritate anume cu poporul asta. Imi gasesc oricand rezonante mentale si cu {anumiti} francezi, guatemalezi, irlandezi, spanioli, etc. Nemaipunand la socoteala ca acele calitati pe care eu le caut la un om, te fac, cert, bun roman, dar si bun belgian, bun nepalez, bun nigerian, bun suedez, bun congolez. Pentru ca te fac si te definesc ca fiind OM. Valorile pe care le cultiv si le astept de la altii, sunt valori UNIVERSALE. De cateva ore, vad cum se arunca in stanga si-n dreapta cu « La multi ani »-uri, care mai convinse, care mai ipocrite, care mai din simtul datoriei, care mai din alean si dor, care mai din « trebuie sa fiu si eu de undeva, in randul lumii. » Intamplator sau nu, am trait intr-o tara in care patriotismul nu e o vorba goala, ci are acoperire in comportamente, uneori cu tente sovine. Dar cert, este patriotism. Se sarbatorea ziua nationala. Dar oamenii nu-si spuneau la multi ani intre ei. La multi ani spui de ziua ta…. Festivismul asta desart, fonfaitul cand declamam ce mult ne iubim noi tarisoara, ma ingretoseaza un pic. E teatral si fals. Patriotismul se dovedeste, nu se declama. Declaratiile astea si pumnii batuti in piept, vin tot de la noi, aceeasi care n-avem cel mai mic respect pentru vecinul nostru, pentru legi, pentru reguli, pentru competente, noi, aceeasi care dam spaga, nu stam la coada si ne bagam in fata, ne cumparam diplome, ravnim sa ajungem in posturi nemeritate pe criterii absolut fara legatura cu vreun merit, noi, aceeasi care aruncam hartii pe jos, care nu avem simt civic, care fraudam, care mintim, care nu avem onoare. Cat de bun roman esti cand faci toate astea? Daca acoperi niste mizerii cu un drapel tricolor ele devin petale de trandafir? ei bine, NU. Ma uit la pieptul meu la cocarda tricolora agatata acolo…. e de acum cateva ore.  « Mi-au pus-o colegii, vreau-nu vreau », cum plastic m-am exprimat acum ceva timp. Nu era sa fiu singura indaratnica, singura care se impotriveste. Am zis sa fiu de gașcă, sa nu par aia uracioasa din toata incaperea care fuge de cocarda ca dracu’ de tamaie 😀 La multi ani, cui simte vibratia. Eu n-o simt, dar doresc sa fiu darnica. Si daca tot va urez acest la multi ani, va urez si sa fiti intelepti pe masura lui si sa reflectati la ce inseamna CU ADEVARAT sa fii bun român. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Nu sunt genul sa urmez curente. Eu creez curente« , am spus ieri. Poate pare un pic vanitos din partea mea, dar nu e. Cu toata umilinta si umanitatea posibile, e doar o recunoastere a unei stari de fapt.  Nu urmez curente decat atunci cand mintea si intelegerea vietii imi spun ca sunt corecte. Nu urmez curente pentru ca « trebuie » sau pentru ca asa a facut bunica, sau ca asa face vecinul. Nu urmez nici moda, atunci cand nu mi se potriveste. Nu port « ce se poarta » doar pentru ca « se poarta ». Port ce ma caracterizeaza. Tot asa, nu ma comport decat in felul meu. Respect valorile, bunul simt, politetea, insa nu merg in turma, daca nu e de mers. Sunt clasica in sensul ca respect traditiile si familia, insa nu imprumut standarde si nu ma incadrez in tipare prestabilite, pana sa le testez cu propriile mele forte. Am constiinta importantei miscarilor sociale si inteleg rolul si forta « turmei ». M-as alatura oricand unei « turme » ale carei valori si crezuri le impartasesc, pentru a schimba ceva. In rest, nu, n-am spirit de turma, formal, nu imit comportamente, lumea-mi spune ca sunt originala, ades, si in comportament, si in vestimentatie. Nu imprumut obiceiuri si nici clisee… Prefer sa fiu eu emitatorul unor lucruri care se transmit mai departe. Prefer sa dau tonul, nu sa tin isonul. Dar apropo de curent… sunt intotdeauna la curent 😉     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Expresia intreaga a poftei de viata, a bucuriei. El e tovarasul meu complet, avem aceeasi sete de a cunoaste, de a consuma, de a…. Expresia libertatii si a fericirii. E tonic sa-mi amintesc ca am trait asta…. E fratele meu de cruce. A venit catre mine, alergand din tot sufletul, pe o plaja goala, minunata, la mama zmeilor. M-a ales, eram predestinati. Cand l-am vazut asa, bucurie pura, m-am umplut de fericire, pana peste cap. Am sa-l privesc de cate ori imi va fi trist, negru, de cate ori voi fi tensionata, obosita, suparata. O asemenea pofta de viata si o bucurie nespusa, echivaleaza cu libertatea sufletului meu, cu muscatul din mar cu toata gura. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It