vecin

Primul nivel de implicare

10 décembre 2016

Mi-e greu sa inteleg argumentele celor care spun ca nu le e necesar votul.  Da, nu imi este necesar daca am un plan serios, pe jumatate infaptuit, de a emigra in Insulele Capului Verde, si a ramane acolo pe viata. Si a deveni sefa de trib, sau sotie de sef de trib, iar viata mea s-ar circumscrie doar acelui univers. Altfel, ce inseamna « nu imi este necesar »? Sa fii totusi matur si sa intelegi atat de putin din ce te inconjoara… Boicotul nu e valabil decat daca este general sau intr-o mare proportie (80% +). Greva civica implica un activism, un grad de activism si solidaritate de care poporul asta nu pare a da dovada. Bineinteles ca e in regula ca fiecare sa se duca pe drumul care ii place, adica firesc ca votam diferit, cred ca ar fi sinistru sa revenim la un singur partid, o singura mancare, un singur miros, un singur gust 🙂  Am prieteni din tot spectrul politic. Respect oamenii care se implica, iar primul nivel de implicare in si pentru societate este macar exprimarea votului.  Cine poate sa nu voteze si sa se uite in oglinda, sa fie sanatos. Mie mi se pare nasol de tot. Eu una nu mi-as putea ierta asta. Am bunul obicei, insa, sa vorbesc doar despre mine. Am spus ca eu nu mi-as putea ierta sa nu votez, dar cine poate, asta e. Eu nu consider ca e moral sau civic sa nu votezi, dar fiecare are propriile sisteme de valori. Ce e imoral pentru mine poate fi total admis pentru vecin. Insa asta nu inseamna ca eu consider lucrul respectiv altfel decat imoral. Votul prostului este egal cu votul tău, al meu, al fiecaruia. (*prost nu este cel care nu votează ca tine, prost e cel care e prost, indiferent cu cine votează sau nu) Si ce sa vezi, votul prostului e nu doar egal, ci chiar mai tare decat al tau, cand tu alegi sa nu alegi, adica sa stai acasa. Zicea un om destept aici, acum ceva timp, intr-un comentariu: « Daca nu esti in joc se cheama ca esti spectator. Cei care joaca castiga. Sau pierd. Spectatorul insa pierde sigur. » Sa crezi ca esti arbitru, de pe margine, este utopic. Arbitrul se implica. Fluiera, da cartonase, elimina jucatori. Privitorul pasiv nu este arbitru. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Fata din vis?

15 juin 2013

« Demonul desfraului m-a incercat toata viata in felurite chipuri si ispitele cele mai aprige nu mi-au venit de la intalnirea cu vreo femeie, chiar tanara si parfumata, ci de la una care nu era de față  » zicea Anatole France, candva. Fragmentul acesta, dincolo de faptul ca mi se pare a rezuma suficient de bine natura umana, profunzimea gandurilor si nazuintelor dupa ceva, mereu altceva, imi aminteste o intrebare care mi s-a pus odata, de catre unul din oamenii teribil de importanti in viata mea. Eram pe peronul metroului din New York, ceea ce usura incarcatura emotionala a scenei (memorabila, totusi) si micsora importanta intrebarii, care, chiar si asa, era gigantica. Strangandu-mi mana in mana lui, uitandu-se cumva piezis (spre galerie, daca vine metroul, evitandu-mi privirea adanca, albastra, ochii mei cuminti): « Tu preferi sa fii fata din patul meu sau fata din visul meu?« . Nu era o propunere indirecta, stangace, copilareasca, nu era un fel de a ma atrage in bratele lui, caci, din patul lui abia ne ridicaseram, si aveam sa ne reintoarcem in acelasi pat. Sau in altul, geografic nu conta amplasamentul, era metaforic oricum. Intrebarea era intensa, si dilema era adanca: vrei sa fii aici, acum, cu mine, sa te tin de mana, stiind cumva (chiar si nemarturisit), ca visez la alta (poate inexistenta, chiar), sau vrei sa te duci departe (nu neaparat la propriu), ca sa fii cea care-mi calareste fantasmele, dandu-le bice, arzandu-mi imaginatia, locuindu-mi visele de cand sunt treaz si de cand dorm? Greu de decis, greu de raspuns. Eu, cand iubesc, dau tot, ofer orice, ma daruiesc pana la capat, nu ma impart, nu ma divizez, nu visez la iarba vecinului (poate-i mai verde, dar naiba o vede, eu nu, in orice caz). Primul moment cand sunt « atenta » in alta parte, in vis sau in trezie, e primul semn ca e fisura. Deci, pentru ca atunci cand iubesc el e in mine si langa mine, in cap, in corp, langa corp, in minte, in vise, in ganduri, il port cu mine oriunde as merge, la birou, la cumparaturi, la plimbare in parc, cand dorm si cand sunt treaza, din cauza ca este peste tot, in sufletul si-n trupul meu, de aceea nu pot intra in ratiunea: vrei sa fii in patul sau in capul meu? De ce n-as fi in amandoua? Lacoma? 🙂 Dar daca alegerea ar fi una reala, in mod restrictiv impusa (ai de ales a sau b), as prefera oare sa te parasesc ca sa ma asigur ca ma vei visa pana la moarte, ca voi fi regina viselor tale, ca ma vei gandi si aduce-n dorintele tale etern? Vreau sa ma tii de mana in continuare, sa vina metroul, sa ne urcam in el? sa ne regasim seara, sa revenim acasa, sa vorbim, sa radem impreuna, sa ne povestim? Sau sa ma smulg acum din mana ta si sa fug, departe, nestiuta, nevazuta, ca sa ma visezi la infinit? Cat ma « incalzeste » pe mine visul? Am certitudinea ca locuiesc…

📌
11💬 read more

Fratia dincolo de natie

1 décembre 2012

Este 12 noaptea. Inteleg (cumva) ca e ziua noastra/a voastra/a lor. Român esti până mori, daca asa te-ai nascut. In rest, declar sincer, direct, cu mana pe inima, ca n-am vreo solidaritate anume cu poporul asta. Imi gasesc oricand rezonante mentale si cu {anumiti} francezi, guatemalezi, irlandezi, spanioli, etc. Nemaipunand la socoteala ca acele calitati pe care eu le caut la un om, te fac, cert, bun roman, dar si bun belgian, bun nepalez, bun nigerian, bun suedez, bun congolez. Pentru ca te fac si te definesc ca fiind OM. Valorile pe care le cultiv si le astept de la altii, sunt valori UNIVERSALE. De cateva ore, vad cum se arunca in stanga si-n dreapta cu « La multi ani »-uri, care mai convinse, care mai ipocrite, care mai din simtul datoriei, care mai din alean si dor, care mai din « trebuie sa fiu si eu de undeva, in randul lumii. » Intamplator sau nu, am trait intr-o tara in care patriotismul nu e o vorba goala, ci are acoperire in comportamente, uneori cu tente sovine. Dar cert, este patriotism. Se sarbatorea ziua nationala. Dar oamenii nu-si spuneau la multi ani intre ei. La multi ani spui de ziua ta…. Festivismul asta desart, fonfaitul cand declamam ce mult ne iubim noi tarisoara, ma ingretoseaza un pic. E teatral si fals. Patriotismul se dovedeste, nu se declama. Declaratiile astea si pumnii batuti in piept, vin tot de la noi, aceeasi care n-avem cel mai mic respect pentru vecinul nostru, pentru legi, pentru reguli, pentru competente, noi, aceeasi care dam spaga, nu stam la coada si ne bagam in fata, ne cumparam diplome, ravnim sa ajungem in posturi nemeritate pe criterii absolut fara legatura cu vreun merit, noi, aceeasi care aruncam hartii pe jos, care nu avem simt civic, care fraudam, care mintim, care nu avem onoare. Cat de bun roman esti cand faci toate astea? Daca acoperi niste mizerii cu un drapel tricolor ele devin petale de trandafir? ei bine, NU. Ma uit la pieptul meu la cocarda tricolora agatata acolo…. e de acum cateva ore.  « Mi-au pus-o colegii, vreau-nu vreau », cum plastic m-am exprimat acum ceva timp. Nu era sa fiu singura indaratnica, singura care se impotriveste. Am zis sa fiu de gașcă, sa nu par aia uracioasa din toata incaperea care fuge de cocarda ca dracu’ de tamaie 😀 La multi ani, cui simte vibratia. Eu n-o simt, dar doresc sa fiu darnica. Si daca tot va urez acest la multi ani, va urez si sa fiti intelepti pe masura lui si sa reflectati la ce inseamna CU ADEVARAT sa fii bun român. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
4💬 read more