share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Lucrurile nespuse sunt cele care viciaza, imbolnavesc si putrezesc relatiile dintre oameni. Lucrurile nespuse sunt cele care, tinute inauntru, cresc nefiresc, ca o tumoare, cu viata independenta, si sufoca relatia umana. Lucrurile nespuse sunt cele care darama podurile pe care le cladim (uneori timid), intre noi. Sunt cariile care mananca puntile aruncate intre suflete cu atata retinere. Desigur, nu de partea de mister a fiintei umane (mister eminamente feminin), e vorba, nici de retinerea masculina care ne face sa ne protejam gandurile si sentimentele, sa nu le rostim, nici de partea de secret (le jardin secret), al fiecarei persoane, pe care trebuie sa-l cultivam atent. Ci de acele lucruri care ne stau pe suflet si pe care am face bine sa le spunem oamenilor, fara de care relatia cu ei e periclitata…. Cand tinem in noi, inevitabil relatia va suferi. Tocmai pentru ca spui cuiva ce gandesti despre el sau despre o anume imprejurare, tocmai de aceea poti vorbi normal, mai tarziu, cu acea persoana. Daca interlocutorul nu poate vorbi normal, e doar problema lui. Fix lucrurile nespuse intre oameni fac rau, acelea mocnesc, acelea se umfla, acelea fac puroi si mizerie. Eu cred ca daca ii zici unui om ce crezi si ce simti, poti merge mai departe cu acel om, iar daca el nu poate (sa mearga mai departe), este doar inabilitatea lui umana. Sa faci frumos, sa fii ipocrit desi aveai lucruri in suflet, este mai bine? Cert nu. Nu cred. Unele lucruri sigur nu poti sa le tii inauntru. Si daca ai tacea, in prima faza, ai izbucni la un moment dat, si nu e deloc mai bine. Un exemplu (total aleator si inventat): sa zicem ca am aflat la un moment dat ceva despre un amic, ceva care ma doare. Daca aleg (proasta alegere) sa nu-i spun ca stiu, mai devreme sau mai tarziu voi izbucni…. pentru ca am ales (gresit) sa nu ii spun direct. Daca alegi sa nu spui ce stii, ce simti, ce te doare, ce te roade, vei continua, totusi, subconstient, sa ai un dinte impotriva lui, iar lucrurile pot iesi din tine, la un moment dat, necontrolate, si mai ales, disproportionate. Cea mai buna alegere este sa spui omului ce ai pe suflet si ce simti. Cu prietenul meu cel mai bun, asta cred ca e unul din secrete, cheia succesului. Ne spunem ce gandim, de fiecare data, chiar cand lucrurile nu-s chiar confortabile. Noi am trecut si trecem peste asta. Dar sigur, trecem tocmai pentru ca i-am spus de cate ori ma deranja ceva, asa cum face si el. Asta face ca relatia e sanatoasa, este fara lucruri nespuse, fara lucruri tinute in noi care sa umfle nemultumiri si dureri ciudate, si care sa ne faca sa ne inchipuim cine stie ce prostie. Lucrurile nespuse pot ruina o relatie, cu adevarat. Nu e doar vina unuia, e o vina comuna. De fiecare data cand alegem, din orgoliu sau nepasare, din lipsa de timp sau orice alte motive, sa nu…

Scriu foarte rar politic, dar astazi fac o exceptie, subiectul fiind prea hilar. Valeriu Todirascu, senator Noua Republica in colegiul Senat 12, Circumscriptia 42, Bucuresti, este demult foarte vocal prin comunicate de presa si diverse. Astazi, pe cel mai mare si vechi site de comunicate de presa, domnul da un comunicat care suna asa: « Astăzi se împlinesc 1.400 de zile (aproape 4 ani) de la decizia românilor, exprimată prin referendumul din 2009, declarat valid şi obligatoriu de către Curtea Constituţională, de a reduce numărul de parlamentari la maximum 300 şi de a avea un Parlament unicameral. » (pentru doritori, textul integral aici) Mi se pare mai mult decat amuzant, daca nu chiar penibilo-ridicol, in masura in care domnul este senator intr-un colegiu in care mai sunt alti doi senatori (da, da, ati auzit bine, sunt 3 pe acelasi colegiu), si a devenit senator prin redistribuire. Oare intr-un parlament de 300 de oameni dansul crede ca mai avea loc? As putea sa numesc asta culmea tupeului, daca n-ar fi, totusi, culmea prostiei. {« Colegiile 4 si 5 de Senat din Capitala numara, fiecare, cate doi senatori, in timp ce colegiul 12 are trei reprezentanti in Camera superioara a Parlamentului », sursa aici} share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Sa spun din capul locului ca sunt o ferventa militanta pentru tehnologie, pentru noile mijloace de comunicare, pentru internet, telefonia mobila, laptopuri, orice ce ne poate facilita viata si comunicarea. Cred ca evolutia inseamna si asta. Mai cred ca nu exista pericol de nimic (nu am chef sa enumar marile acuzatii aduse computerelor, telefoanelor mobile, internetului), si sunt gata sa duc o discutie argumentata in favoarea acestora. Eu cred ca sunt doar unelte care ne ajuta, ne fac viata mai usoara, si sunt deplin pentru ele. Insa zilele acestea m-a ingrozit ceva… Cuiva i-a murit o persoana draga. Si s-a trezit cumva cu durerea « la vedere », expus, desi poate n-ar fi dorit sa fie asa. Traim intr-o vitrina, fie ca o facem voluntar sau involuntar, mai putin sau mai mult, mai acoperiti sau mai descoperiti, cu masti sau fara, costumati sau dezvaluiti, cu bariere sau fara, cu perdele sau fara. Multimea iti devoreaza sentimentele, se hraneste cu bucuriile tale. Multimea iti vede durerile, indiferent cat incerci sa le ascunzi. Le ghiceste si… Am spus intotdeauna ca exista o perdea groasa intre intim/privat si public/aratat, o perdea pe care am grija sa o plasez atent. Pentru priviri superficiale, ar parea ca nu exista aceasta granita, posesorii acestor priviri uitand ca orice postare despre ciocolata, pantofi, rochite, starea vremii, este, din partea mea, o futilitate voita, tocmai pentru a proteja ce este mai intim in interiorul vietii mele. Altii merg pana la a critica usuratatea lucrurilor pe care aleg sa le scriu (plangandu-se, insa, cand aleg sa nu le mai scriu). Ele au insa un rol si o noima. Acela de a plasa perdeaua suficient de opaca, de a parea deschisa fara a fi deschisa dincolo de granita de intimitate. Dar in fata mortii, oare n-am fi toti intr-o vitrina, indiferent de grija de a plasa draperii si obloane in fata ferestrelor?   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It