tacere

Te-am visat atat de intens, incat m-ai auzit. Am trait apoi toata ziua, balansandu-ma fericita in visul meu, ca intr-un leagan. Vreau sa te vad: am atatea lucruri sa iti tac! Dar e necesar sa ti le tac ochi in ochi, altfel acestea n-ar avea niciun farmec.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« De ce iti este cel mai dor? » « De tacerile in doi. Nu de cele in care nu {mai} ai ce sa-ti spui, ci de cele savuroase, de cele presarate cu rasete. Si cu priviri complice. De cele in care alegi sa nu spui, ci sa privesti, si sa zambesti. » « Mi-era teama ca o sa-mi dai un raspuns care are sa-mi placa. » Da, cred ca unul din cele mai frumoase lucruri si mai calde si linistitoare sunt acele taceri pe care ti le poti permite alaturi de prieteni sau de oamenii apropiati. Tacerile care ofera incredere. Zambete si priviri, fara sa simti ca trebuie sa mobilezi cu silabe. Tacerile privind in aceeasi directie. Un apus, un rasarit, o floare, marea. Da, mai ales marea. Liniste si calm. mi-e ingrozitor de dor si de mare. E incredibil, anul acesta inca n-am ajuns sa o vad, ca niciodata, ca in general incepeam din mai. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Lucrurile nespuse sunt cele care viciaza, imbolnavesc si putrezesc relatiile dintre oameni. Lucrurile nespuse sunt cele care, tinute inauntru, cresc nefiresc, ca o tumoare, cu viata independenta, si sufoca relatia umana. Lucrurile nespuse sunt cele care darama podurile pe care le cladim (uneori timid), intre noi. Sunt cariile care mananca puntile aruncate intre suflete cu atata retinere. Desigur, nu de partea de mister a fiintei umane (mister eminamente feminin), e vorba, nici de retinerea masculina care ne face sa ne protejam gandurile si sentimentele, sa nu le rostim, nici de partea de secret (le jardin secret), al fiecarei persoane, pe care trebuie sa-l cultivam atent. Ci de acele lucruri care ne stau pe suflet si pe care am face bine sa le spunem oamenilor, fara de care relatia cu ei e periclitata…. Cand tinem in noi, inevitabil relatia va suferi. Tocmai pentru ca spui cuiva ce gandesti despre el sau despre o anume imprejurare, tocmai de aceea poti vorbi normal, mai tarziu, cu acea persoana. Daca interlocutorul nu poate vorbi normal, e doar problema lui. Fix lucrurile nespuse intre oameni fac rau, acelea mocnesc, acelea se umfla, acelea fac puroi si mizerie. Eu cred ca daca ii zici unui om ce crezi si ce simti, poti merge mai departe cu acel om, iar daca el nu poate (sa mearga mai departe), este doar inabilitatea lui umana. Sa faci frumos, sa fii ipocrit desi aveai lucruri in suflet, este mai bine? Cert nu. Nu cred. Unele lucruri sigur nu poti sa le tii inauntru. Si daca ai tacea, in prima faza, ai izbucni la un moment dat, si nu e deloc mai bine. Un exemplu (total aleator si inventat): sa zicem ca am aflat la un moment dat ceva despre un amic, ceva care ma doare. Daca aleg (proasta alegere) sa nu-i spun ca stiu, mai devreme sau mai tarziu voi izbucni…. pentru ca am ales (gresit) sa nu ii spun direct. Daca alegi sa nu spui ce stii, ce simti, ce te doare, ce te roade, vei continua, totusi, subconstient, sa ai un dinte impotriva lui, iar lucrurile pot iesi din tine, la un moment dat, necontrolate, si mai ales, disproportionate. Cea mai buna alegere este sa spui omului ce ai pe suflet si ce simti. Cu prietenul meu cel mai bun, asta cred ca e unul din secrete, cheia succesului. Ne spunem ce gandim, de fiecare data, chiar cand lucrurile nu-s chiar confortabile. Noi am trecut si trecem peste asta. Dar sigur, trecem tocmai pentru ca i-am spus de cate ori ma deranja ceva, asa cum face si el. Asta face ca relatia e sanatoasa, este fara lucruri nespuse, fara lucruri tinute in noi care sa umfle nemultumiri si dureri ciudate, si care sa ne faca sa ne inchipuim cine stie ce prostie. Lucrurile nespuse pot ruina o relatie, cu adevarat. Nu e doar vina unuia, e o vina comuna. De fiecare data cand alegem, din orgoliu sau nepasare, din lipsa de timp sau orice alte motive, sa nu…

Tacerea poate fi respect, dar tacerea poate fi si impotență. Lucrurile rostite, cuvintele, au cateva intelesuri si nuante. Tacerea insa, are infinite nuante…. Lasa prea mult loc de interpretari. Nu te poate duce gandul intr-o directie. Poti merge cu gandirea in orice directii doresti. Cand rostesti ceva, lucrurile au interpretari. Cert, mai multe. Desigur, exista neintelegeri deviate din cuvinte gresit interpretate. Dar cuvintele spun ceva. Cuvintele sunt un punct de pornire. Iar neintelegerile pot fi lamurite prin alte cuvinte, suplimentare. Prin intrebari, precizari, raspunsuri. Tacerea e arida si te ingheata, uneori. Tacerea poate fi si complicitate, dar tacerea poate fi si glaciala. Tacerea poate sa denote si cumintenie si politete, si cumpatare. Dar tacerea poate fi si o cumplita neputinta. Tacerea poate fi durere, doliu, pustiu si pustiire. Tacerea poate fi dezastru. Tacerea poate fi cataclism. In acelasi timp, uneori, tacerea este intimitate, caldura. A tacea impreuna cu cineva inseamna ca iti e cu adevarat apropiat. Cu un om « strain », in relatii conventionale, simti nevoia sa mobilezi timpul prin conversatii de circumstanta, de politete, amabilitati. Nu poti sa taci fara stanjeneala decat alaturi de un prieten adevarat sau un om extrem de apropiat sufletului. Iar unele taceri, din acestea, intime, sunt inca si mai calde decat orice vorbe. Evident, tacerile pot fi insotite de priviri, sau de gesturi…. Am fost candva, in viata, protagonista unei conversatii telefonice formate din taceri (da, ce straniu!). Teoretic, suni pe cineva ca sa vorbesti, nu ca sa taci in cea mai mare parte a timpului… Si totusi… Desigur, am fost si parte a unor taceri intime, atat de bune, atat de dulci, atat de linistite, neintrerupte decat de mici intrebari, de priviri complice, de o atingere… Insa, in general, tacerea e nelinistitoare. Tacerea e infricosatoare. Dincolo de tacere se poate ascunde orice. Prefer un lucru dezagreabil rostit, decat o tacere care poate masca absolut orice. Si da, viata este prea scurta ca sa nu spunem ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce dorim. ps. sper ca se intelege bine ca nu fac deloc apologia tacerii, ba dimpotriva. Cuvintele imi plac prea mult. Si mai cred si ca avem datoria sa spunem ce simtim. Fata de noi insine, in primul rand. Si fata de interlocutor, evident.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It