Moi

Pentru mine, barbatul pe care-l iubesc inseamna « acasa ». Acesta este sentimentul meu de apartenenta. Nu pamantul, nu tara. Sunt bine acolo unde e el, unde respira el, pe unde-i calca pasii, fie acest loc situat intr-o padure salbatica, pe creasta unui munte, intr-un oras aglomerat, intr-un desert. Orice loc, cat de neprimitor ar fi, devine primitor daca cel pe care-l iubesc este acolo. Acasa inseamna in bratele lui. Pe umarul lui. Langa el. Mi-e bine asa, indiferent de ceea ce se intampla in jur. Nu am sete de posesiuni si nici nu consider ca acasa e unde m-am nascut sau unde am construit lucruri. Succesiv, acasa poate fi aici sau acolo, in functie de unde e el. Acasa e in suflet, nu este o indicatie geografica. Eu port acest acasa cu mine, dar nu, nu ca melcul, ci mult mai putin « fizic ». Acasa e acolo unde simt iubire. Acolo unde daruiesc. Acolo mi-e bine, acolo mi-e cald, acolo am incredere in mine, acolo ma simt coplesita. Acolo plang de bucurie, acolo ma emotionez, acolo vibrez. Acolo trec de pragul lacrimilor, acolo explodez de placerea simturilor. Si de acest prea plin sufletesc. Acolo unde te simt pe tine. Fie ca ma tii in brate, fie ca esti plecat, te simt. Te stiu, nu esti prea departe, te simt cu toate simturile obisnuite, dar mai ales cu cele de femeie indragostita. Adulmec cu pofta si nesat vazduhul care tremura in preajma ta. Iti miros pielea, iti simt fiecare por, iti simt dorinta si stiu ca ti-o transmit pe a mea, astfel dublandu-le pe amandoua. Te simt tresarind, si tresalt si eu. Te simt vibrand si ma cuprinde o moleseala incomparabila, o dorinta fierbinte, ardenta, impetuoasa. Petalele mi se umplu de roua in asteptarea fructului tau zemos. Dorinta ma locuieste asa cum stiu ca si tu o porti in interior. E soare, pentru ca tu esti luminos. Chiar si posac, tu esti lumina mea, zambetul meu. E bine, pentru ca tu esti aici. Pur si simplu, tu esti lumea mea, singura constanta de trebuinţă, singurul « lucru » care-mi este necesar ca sa simt ca mi-e bine, ca mi-e cald. Ca sunt acasa. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nu poti merge spre cineva cu sufletul tulburat. Nu poti sa te oferi cuiva decat senin. Nu ai cum sa te deschizi cand in tine sunt furtuni. Cand esti subrezit, cand te clatini, cand te indoiesti. Cand trebuie sa lupti. Poti sa iti oferi inima atunci cand ea e limpede si cand privirea nu ti-e incetosata de lacrimi. Poti sa dai atunci cand esti calm si potolit. Aseara am inteles, (a cata oara oare?), cat de important este sa ai langa tine oameni care te iubesc. Care iti sunt alaturi atunci cand e greu, si care raman langa tine indiferent de situatie. Asta cred ca e cel mai important lucru, si n-o sa pot sa fiu niciodata destul de recunoscatoare soartei pentru ca am in jur prieteni si oameni care ma iubesc. Multumesc enorm. Si ramasesem fara cuvinte, ceea ce, recunosc, mi se intampla destul de rar. Tot ce pot sa spun este multumesc. Si sa iubesc si eu, cel putin la fel cum sunt iubita. Iar acum, linistita, insotita de sentimentele bune ale prietenilor, calatoresc spre senin. Spre senin, ca sa pot darui, ca sa ma pot darui. Asteapta-ma! Promit ca drumul nu va fi lung, promit cu mana pe inima ca nu voi intarzia mult. Oricum, te port in suflet. Ma simti? Iti vorbesc in vis, acolo unde vii sa ma intalnesti. Ma auzi? Esti in mine, orice as face. Ca sunt mahnita, ca sunt bucuroasa, ca-s nelinistita sau calma, esti aici, omniprezent, in mintea si inima mea. Sunt sigura ca ma simti si ma auzi. Sunt sigura ca de aceea alegi sa vii in visele mele. Asteapta-ma! share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Te-am nevisat. Ti-am nerostit numele. Te-am nevazut. Te-am neinchipuit. Ti-am netrecut pe sub ferestre, peste pasi, pe trotuarele acelea. Te-am nestiut. Te-am nestrigat. Te-am nedorit. Te iubesc mai mult decat oricand, dincolo de nevisarile, nerostirile, nevederile, neinchipurile, netrecerile, nestiintele, nestrigatele si nedorintele acestea. Incercari ciudate la care ma auto-supun, ca si cand as mai avea ceva de aflat, ceva de simtit. Te iubesc fara inceput si sfarsit, pana in fundul sufletului meu fara margini. Inainte de tine era gaura neagra,  dupa tine probabil moartea. M-am nascut in ziua cand te-am cunoscut, cand mi-ai vorbit, cand m-ai privit. Am sa ating apogeul cand ma vei lua in brate, cand ma vei locui cu dorinta ta fierbinte, cand iti vei revarsa suvoiul in mine, cand voi vibra in ritmul miscarii impuse de tine. Am sa clocotesc, n-am sa te nedoresc. Am sa gem, n-am sa te nestrig. Am sa te cunosc, n-am sa te nestiu. Am sa te insotesc, n-am sa netrec pe sub ferestrele tale. Am sa te strang in brate, n-am sa te neinchipui. Am sa te contemplu, n-am sa te neprivesc. Am sa-ti recit numele, n-am sa ti-l nerostesc. Am sa te port in mine, n-am sa te nevisez. Esti cel care ma umple definitiv si complet. Esti inceputul meu. Si piscurile dorintei. Esti iubirea.  Si abisul placerii. Sunt neinceputa si neterminata fara tine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Ma gandeam de cateva zile… Locul acesta a devenit mai public si mai cunoscut decat ma asteptam sau decat intentionam sa fie atunci cand mi-am creat blog. Mi-am creat blog dintr-o joaca, si nu pentru a scrie (nu resimteam nevoia sa scriu online, la vedere). Participasem la Campionatul de Gatit in aer liber si doream sa pun undeva online povestea si fotografiile, ca sa le poata vedea prietenii mei, fara sa am nevoie sa le povestesc pe rand fiecaruia. Nu aveam deloc de gand sa scriu cu regularitate, credeam ca o sa las acolo acea postare unica (despre Campionatul de Gatit), si initial nici macar nu doream o asociere cu numele meu (identitatea mea reala). Nu stiu ce anume m-a determinat, ulterior, chiar sa scriu. Insa in ultimele saptamani, locul acesta a devenit cam public, iar eu ma gandesc din ce in ce mai mult cum sa procedez. Eu am cam scris ce am simtit, intotdeauna. Sunt vagi si criptice postarile, mai ales cele personale, dar tot mi-e teama ca sunt prea exhibate, ori eu tin foarte mult la intimitatea si la partea deplin privata a vietii mele. Nu ma intelegeti gresit, ma bucur mult de existenta voastra, de faptul ca ma cititi si ca va place. Ma bucur de fiecare feed-back, si de reactiile fiecaruia dintre voi care se regaseste in ce scriu aici, sau care imi sugereaza sa scriu o carte. Imi pun doar intrebari mie insami, cu voce tare, daca nu cumva e cazul, sa nu mai scriu aici niciodata « personale », oricat de vagi ar fi. Pentru ca, oricat imi sunteti de dragi, tin mult la intimitatea mea, si nu o vreau « sub reflectoare ». share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It