Enunțurile acestea puternice, ale căror mesaje nu se pierd în ciuda gândirii complexe care le naște și a exprimării alambicate care le vehiculează, reușesc [dimpotrivă] sa trezească o suma de interogații și sunt suficiente pentru a interpela pe cel ce-si arunca ochii pe ele și încearcă sa pătrundă în labirintul frazelor dincolo de senzația întâie indusa de vorbe.
Interogații și frământări umane, a căror existenta îngreunează “existența”
Doar ultima fraza aduce o liniște, e un soi de calmare a spiritelor, de armistițiu încheiat intre “eu”-l din poveste și lume. Muzica joaca rolul de pipa a păcii fumata intre acest “eu” și realitatea înconjurătoare. Iluzoriu tratat de pace, rezemandu-si fragilele decizii pe o posibila și visată regăsire a armoniei, al cărei efemer este ignorat de acest “eu”, și trăit ca o stare permanentă sau idealizat.
“Eu”-l de la sfârșit [un final ce excelează în provizoriu] ia decizia [mai mult sau mai puțin conștientă, mai mult sau mai puțin secretă- în orice caz neimpartasita noua] de a crede el însuși în această reinstaurare a armoniei, resimțită ca stare de grație. “Eu”-l dorește sa creadă în ceva.. si această credință se materializează la sfârșit în aceasta refacere a ceva ce prin absurde încercări de a conștientiza condiția umana, se pierduse, sau se rătăcise. ..
De la început, “eu” se plasase într-un desert al cuvintelor, paradoxal deșert înțeles ca o abundență de cuvinte și nu ca o lipsa, căci în aceste enunțuri cuvintele se îngrămădesc, se împletesc, se incolacesc, numeroase ca firele de nisip ale desertului. Și tot în fel similar firelor de nisip, combinațiile acestor cuvinte sunt multiple, de o mărime ce tinde spre infinit. Căci pe cuvinte se clădesc ideile, ele sunt instrumentele de vehiculare a senzațiilor, oricât de primordiale, de brute, și oricât de neexprimabile ar fi ele. “Eu” se afunda în aceste contradicții [insusindu-si-le, în mod voit sau nu], și se angajează intr-o sarabanda a cuvintelor, o înșiruire de proza care îl îndepărtează involuntar de armonie. “Eu”-l își provoacă, deci, într-un fel, el însuși căderea din paradis, exilarea din armonie, ca pe un act de sinucidere.
Dar instrumentul acesta de exprimare [proza] este necesar “eu”-lui pentru a descrie procesul de dus-intors în armonie, de paradis pierdut și regăsit, de frământări interioare, multiplicitate de drumuri care duc la o unica ieșire, unica direcție.
Frazele descriu un proces anevoios de explorare a limitelor personale și a limitelor lumii înconjurătoare, de care, dintr-o dată, “eu”-l se simte complet străin, mai bine zis înstrăinat.
“Eu”-l traieste pe iluzii, isi construieste drumul spre cunoastere prin anumite axiome [pe care le ia ca baza de gandire, dar care pot fi discutabile]. El, “eu”-l povestii crede ca limitele sale interioare sunt masurabile prin capacitatea de a rezona cu totul, si admite cu un fel de umilinta, umana, si o usoara dezamagire, subliniata de cuvantul “totusi”, ca mai continua sa faca parte din acest tot. El marturiseste de asemenea, ca e “impins inca de la nastere catre slefuirea enuntului”, si ca in faza finala devine “dependent de uneltele perceptiei”, in care descopera alte limite: ale lor si personale.
Aici intervine dorinta sau mai degraba nevoia constientizarii unei origini si a unei destinatii. Inevitabil proces al cunoasterii care impinge fiinta umana la nevoi greu de satisfacut, dar a carei cheie este sublimarea nevoilor si nu satisfacerea lor, cale ce “eu” nu a gasit-o. Sau prefera inca sa o ignore, comportandu-se ca si cand nu ar fi o cale posibila.
“Eu” se simte exilat intre limitele enuntului, ca si cand cuvintele i-ar fi intins o plasa, instrainat de intuitie, ca si cand a rosti presupune a nu mai simti, si singura cale posibila de supravietuire ii este inceperea unei credinte {bineinteles in sens larg}.
Atunci “eu”-l se simte orb si surd intuitiilor, incercand sa-si domesticeasca senzatiile cu polii bine-rau, despre care nu a descoperit [inca], sau nu vrea sa vada cat de subiectivi si relativi sunt ei. Aici intervine aproape o faza de orgoliu nestapanit, “eu”-l afirmand ca face o tentativa de a cartografia armonia, ca martor obiectiv, capabil de a se situa in afara ei. “Eu”-l ignora, [din nou, repet, poate in mod voit], ca obiectivitatea umana e imposibila.
Aici se impune nevoia de menire-destinatie, si “eu”-l isi regaseste umilinta de a-si da seama ca aceasta nevoie este atavica.
Scurt moment, caci vanitatea isi recere drepturile si afirma ca “a ajuns la cel mai inalt prag al constiintei de sine”, cu rezerva ca acest sine i se pare in momentul respectiv delimitabil si definibil, ceea ce ar trebui sa-i traga semnalul de alarma in ceea ce priveste aceasta afirmatie insasi si valabilitatea sa.
Sfarsitul se apropie aici, readucandu-l pe “eu” in felicitatea starii de fericire a intuitiilor, ca intr-o zona stranie si necunoscuta prin absenta delimitarilor, pe de o parte, si tulburator de familiara prin abundenta nutrientilor, pe de alta parte. E un fel de eliberare, dse recapatare, sau mai bine zis de reinvatare a libertatii.
Pacat doar ca acest proces de ucenicie a libertatii ne priveaza de scrisul acestui “eu”. El declara ca se opreste din scris, si acesta este pretul dur si excesiv de scump pe care trebuie sa-l platim pentru ca “eu” sa reintre in armonie, fantasmagorica intrare.
Muzica intervine itnre “eu” si realitate, ca o reimpacare posibila cu lumea din jur. Dar iluziile il coplesesc, si, fara a-l deruta, il cuprind in mrejele lor, astfel “eu” pare a trai in sfarsit in armonie, intr-o armonie in care a continuat sa existe “mereu si oriunde, fara ca macar sa fiu vreodata cu adevarat.”
E prea dura miza recapatarii iluzoriei armonii. “Eu”, tu trebuie sa inveti ca poti pastra armonia, inclusiv in actul de creatie, chiar si dincolo de enunturi, sfidandu-le, stapanindu-le, invatand sa poruncesti! Enunturile nu trebuie sa inlature starea de gratie, iar tu ai capacitatea de a le domestici zicerile si a le cere acest lucru, ai ceva de dat lumii si tie insuti!
Nu intra in tacere, nu asta e calea ideala spre armonie si spre creatie, iar tu esti dator sa creezi, dator in fata ta in primul rand, si a lumii. Trebuie doar sa depasesti starea de “rusine de a scrie”
ps. am folosit in mod voluntar ca si subiect acest “eu”, pentru desemnarea personajului povestirii, nevoind sa afirm intempestiv ca este vorba despre AM si ca trairile acestea sunt stari pe care le-a incercat el insusi, desi veridicitatea senzatiilor strabate elementar dincolo de cuvinte.
AGMM, iulie 2000
Nota: am regasit acest text in cursul mutarii. Da, eu scriam asta la 26 de ani. Mi-e rusine de timpul pe care l-am irosit, traind superficialitati sau intensitati amoroase {de politica nici nu mai zic}, oricum, disipandu-mi seva in alte parti. La ora asta trebuia sa fi scris mult mai mult si mai important decat am facut-o. Da, mutarea e o revolutie. Inclusiv la nivel uman. Ma pune pe mine fata in fata cu mine cea de-acum niste ani…
Auzi, mai muta-te o data. Cine stie ce revelatii se vor iti
Oh. Îmi e suficient cu ce găsesc acum. …
Nu vrei mai mult ?
🙂 depinde ce
Adica vrei mai mult in functie de ce anume ?
Vreau mai mult, dar nu din orice
Sunt chestii din care am destul
Descrie
Am destui pantofi, de pilda. Si destule reviste (prea multe)
Am destule amintiri dintr-o viata paralela, demult uitata, viata mea din alt univers…
Dar erau acolo, in cutii 🙂
Inteleg. De ce ar spune cineva ca are destui pantofi ?
pentru ca am, realmente, imens de multi pantofi. O suta de perechi numai de vara.
Nici eu nu credeam sa spun vreodata ca sunt destui. Dar sunt. Asta nu inseamna ca voi inceta sa cumpar. Oricum, dau multi, am facut un tri mare, si astept sa ma intalnesc cu cine ii preia
Inteleg, nu contest. Intrebarea era…de ce tine cineva sa faca cunoscut acest lucru ? Asta nu inteleg
nicicum si nicicand nu as fi scris asta. Ai spus, descrie.
Am descris ce imi era mai la indemana
Si mai fara durere
…..
nu te fa ca nu intelegi
in clar, raspundeam la o intrebare
Daca era o capcana, vina mea, n-am sesizat-o
Nu e vorba de capcane. Ce capcane ?
bine. Nu intelegeam prea bine cum a decurs
Am intrebat mai sus…de ce ar spune cineva ca are destui pantofi.
Si tot nu inteleg
firul discutiei era asa: nu vrei mai mult? depinde ce (in sensul ba da, dar depinde ce, unele lucruri nu)
Ai zis: descrie. Si am luat fix ce poate fi spus si public si mai putin dureros.
Na, am si prea multe casete audio, cine mai are nevoie de casete audio?
Mie imi plac casetele audio
ai ce face cu ele?
Donez
Nu am ce face. Daca imi place nu inseamna neaparat ca si accept, nu ?
carti nu am prea multe, emotii nu am prea multe, trairi mai e loc
Calatorii mai incap, rasete mai au unde veni….
iaca, sunt prima femeie “excentrica”, care declara ca are prea multi pantofi. |
Da-i incolo de pantofi, pe bune, era cel mai la indemana exemplu, asta era
De ce ar preciza cineva ca e prima femeie excentrica ? Ce legatura are sexul persoanei in discutia de fata ?
brrrrr, pentru ca femeile sunt ahtiate dupa pantofi, si e o vorba ca nicio femeie n-are niciodata destui pantofi?
Of, Doamne, si asa sunt bulversata de ceea ce am gasit azi….
O scrisoare cu un razboi despre un articol despre revolutie.
M-a ucis tara asta, imi pare rau
Cam sexista treaba asta cu “femeile sunt ahtiate dupa pantofi” pai de nu sumt si barbatii ? Cum te-a ucis ?
poate nu am cunoscut eu barbatii potriviti. Exista barbati atat de ahtiati dupa pantofi?
Nu-s sexista, dar nici feminista. Sunt cumva foarte clasica, adica na, barbatul e barbat.
Cum m-a ucis? of. mie mi-e dor de mine de atunci, acum sunt mult mai lasa. Am gasit multe lucruri…. Am inca sclipiri de astea, dar atunci eram total Zorro in picioare. M-a pus Romania cu botul pe labe. M-a nivelat, desi nu-s inca acolo si inca ma mir de aberatiile lor. Dar nu-s nici unde as fi fost daca nu reveneam.
cel mai trist este ca nu o sa mai fiu niciodata la fel, ca tara asta mi-a ucis speranta, si … auzi? acum inteleg deplin ce a zis prietenul meu cel mai bun. Empiric, el a simtit, si nu stia nici 10% din ce am trait, ca n-am povestit nimanui. El a zis: cand te-am cunoscut aveai lumina aia in priviri, un je m’en fiche, si… nu o mai ai
tara asta adica si toate mizeriile din jur, cat sa o mai ai, lumina aia….eu tot mai pastrez firicele, cand ma intreaba lumea in zeflemea: tu stii in ce tara traiesti? Si nu-mi pasa ca fac misto ca nu stiu in ce tara traiesc, eu refuz sa abdic de la principii. Si deunazi, pe FB, la nu stiu ce subiect stupid de zi cu zi, ma intrebau: de cati ani esti aici de te miri?
Uite ca ma mir ca-s om si am constiinta, si cand n-o sa ma mai mir poti spune ca m-ati omorat.
eu refuz sa ma aliniez total, desi cand ma uit la ce eram (in cutiile alea pe care cred ca nu trebuia sa le mai gasesc vreodata), da, nu mai….
sunt altceva, in alte coordonate
Nu am nevoie de glorie, dar eram asa, un om intreg, liber, mult mai liber, cat de liber poti fi in societatea aia controlata :))))
ma rog, libertatea mea nu avea legatura cu controalele lor, ca era din aia cu abstractii, si iubire, si scris. Ei controlau lucruri mai basic
De exemplu mie imi place Bambi, caprioara aia pui a luk Disney. Precizez asta pentru ca inteleg ca e si o cantareata romaneasca cu numele asta
eu te ador 🙂
Ce revolutie ?
da, fix aia 🙁
mda, era 1999, si m-am incapatanat sa scriu la ziarul la care lucram (ziar francez), un articol despre “revolutie”, se implineau 10 ani, desi eram in concediu medical
Nu stii ce a declansat episodul asta. Eu uitasem. M-am fortat sa uit ca sa nu mor, de cand m-am intors.
Multe detalii din viata aia le ingropasem undeva…. le-am gasit in cutii 🙁
Uneori e frumos sa dezgropi mortii, dar daca te afecteaza renunta
trebuia sa nu ma mut, atunci
… nu-s morti, sincer, eram eu acolo
Cu toate inflacararile mele
PAi si de ce te-ai mutat ? Oamenii batrani accepta cu greu asta. Spre deloc uneori, zau asa
Cand incep sa te doara amintirile inseamna doar ca esti cel mult anesteziasta in ceea ce priveste prezentul
brrrr :))) cred ca ma cunosti putin spre deloc, si poate mai bine, pentru ca sunt un om foarte tanar, rebel si aprig, care sperie
De cunoasterea biblica vorbesti ?
of. Si de aia.
In aia sunt docila si cuminte, si …. in fine, e greu de descris in cuvinte, o nsa zici ca ma laud
Tanar rebel si aprig ???? :))))) Si cam de cand ai pierdut contactul cu tine ?
Docila si cuminte ? Zici ca e anunt :)))
pai poate chiar e anunt, mai stii? 🙂 am zis, rebela, Franta, etc
Franta zice multe, dar…e franta
Ei, stiu. Dar revoluția din 1968 și revoluția sexuala…. Ei au facut – o. Am înaintași de soi
Ei, ce sa te amarasc….cred ca ai dreptate
:))))) Emanuelle
merge greu laptopul, el era minunat la vremea lui, o bijuterie cu o gramada de atribute inutile, ca de obicei.
e de imprumut, al meu a murit total vineri seara, pana luni nu se deschide la aia care-l repara…
Pai am eu doua de vamzare, la alegere. Un vaio si un lenovo. Preturi bune
Eventual…cred ca vand si desktopul
De ăla am și eu. Nu l-am mai deschis de 4 ani
Ce te-a apucat?
Știu, de unul știam, și am zis sa nu mai zic, ca interpretezi. Sigur îl repar și pe al meu, dar îmi trebuie clar unul de “avarie”
Mai, eu am desktop de desktop. cum ai tu pantofi asa am eu desktop
Și eu am unul ok, cred 🙂
Dar sigur ca al tău e mai tare, al meu nu e deschis de 3 ani. Avea 4 gb ram, era mult pt desktop la vremea aia. Acum am o încăpere destinata birou în casa, dar nu mă atrage desktop
Dar de ce sa îl vinzi? 🙁
Tu camd auzi de computere o dai in ram :))))) pai, ce sa mai fac cu el ? Eu vand tot.
Hm.
Auzi? Tu vrei bătaie? Mai puți? Ca ești suspect, azi nu ai zis ca puti
Put
Ti-am zis: hai sa te speli în mare!
In mare ma spal, dar tot put.
Cred ca in mic e problema, cu detaliile. Nu stiu ce sa zic, zau asa
Brrrrrr
Fugi de-aici, eu nu te cred ca puti
Și poate nu te speli în marea potrivita
In mare… adica nu in detaliu.
Of. Nu trebuie sa faci un desen. Înțelesesem
Doar ca eu o țin pe a mea 😉
Și apropo de detaliu …. diavolul sta ascuns în detalii
Zici ca se ascunde ?
Adică acolo sta
Acolo locuieste el ?
Da. Așa se zvoneste
Ma duci la borsec cu masina ta aia ochioasa si bengoasa ?
Evident da.
Când?
Ei, nu stiu. Dar e bine ca ma stiu baza. Macar pe asta. Merci
Oricand
N-ai pentru ce
O sa fie, trebuie sa ajung. Si eu nu mai pot conduce pana acolo
Departe tare pentru mine
Oricand
Bine, vezi ca ai spus oricand
Tu crezi ca nu înțeleg oricând? Absolut oricand
Mie imi e teama ca nu intelegi ce inteleg eu prin oricand
Ba da. Oricând înseamnă oricând
Și peste 30 de secunde și peste 2 zile și peste….
E clar
Uneori oricand inseamna oricand dar nu acum. Am vazut eu in viata si asa.
La mine oricând înseamnă oricând, inclusiv acum
Poate cei care zic “nu acum” nu înțeleg bine limba română și cuvântul oricand
Pai nu stiu, nu mai am cum sa dau de ei sa verific
Da-i incolo
Ii dau mai
Perfect
Ti-ai luat laptop ? Am scapat de tine ?
Nu mi-am luat
Pai si nu iti iei ? Sa iti fac o prezentare ?
Chiar te rog
Pai asa mai, sa vezi si tu daca va potriviti
Oui
El a zis ca nu e entuziasmat de tine, acum sa vedem ce zici si tu de el. Cine stie..
Da’ce laptop mofturos…
Sunt simpatica, o sa mă placa
Inchiriez o sala si iti trimit invitatie.
O sala?
Sala da, pai unde se fac prezentarile ? La cofetarie ?
🙂 nu mai exista cofetărie
Pe tine nici nu cred ca te lasa in cofetarie, prea multe dulciuri la un loc
:p
Normal, ori la Ateneu ori la Academia Romana. Vad eu, pai nu i-am mai facut prezentare… si merita si el ceva dragut. In afara de tine zic
Ori sa inchiriez doua sali ?
Sau tu zici pe tapsan in aer liber ?
Și asa
Ma gandeam in balcon la mine, dar e plin de elefanti albi. Am vorbit sa ii dau la gradina zoologica din Tandarei, dar zicea directorul ca se mai gamdeste. Se pare ca nu prea are spatiu acolo
Bine, ue cred ca minte. Cine stie ce e pe acolo si ma abureste
Posibil
Am înțeles. Ar fi fost interesant acolo, dar dacă nu de poate…
E suficient una pentru început
Dar ce grandios ești. … îl răsfeți
Pai na, ne despartim si am tinut unul la altul. Deci, sa ii fac si lui placerile.
Un domn
De moda veche
Frumos
Eu ? Auzi, tu de cand nu mai vezi ?
Tu, tu.
Văd bine
Asa spun toti, vad bine
Ntz
Tz, tz, tz
:)))
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.
Nu e frumos ?
Bunica ar fi spus : m-as caca, dar m-as screme.
Of, dar NU m-as screme
Bunicii sunt înțelepți mereu
Da, cred 🙂 de de ce sunt intelepti ?
Ca au trecut prin viață
Ei na
Sau cel puțin așa e obiceiul
Ce obicei mai ?
Obiceiul de a crede ca oamenii sunt mai înțelepți cu varsta
Ioi 🙂
E foarte frumos!
Si mie imi place sa fac kk
E sănătos.
Ei, da. Asta e deja altceva
Pai na. Necesitati
Eu nu simt nevoia, deci nu e necesitate
Aoleu. Ești constipat?
Pisu faci?
Cam tot timpul, de ce ?
Bun.
Sănătos
Sanatos e bine ?
Cred ca da
Crezi prostii, numai prostii
Am chef de prezentare
Dar sa ai banii la tine, cine stie
Sigur
Ok, sunt la sala cuza. Ajungi in 25 sa iti explic ?
Sunt în sud, aproape de granița cu Turcia.
Dar ajung în 5 ore.
Și poate ai putea face o prezentare pe plaja, merita și el
El da, dar acum de tine e vorba
5 ore e mult, mult.
370 km
Munte, noapte
Dar ok
Nu glumesc
Pai ce, eu glumesc ?
Ok. O sa o iau pe partea cu feribotul, la pod se sta
Circula intre 5 și 24.
O sa dorm 3 ore și o sa plec încât sa trec la 5 cu el.
Tu pregătește prezentarea
Nu mai am la ce. Te anunt daca se iveste altceva
Serios vorbesc
Al meu e nefuncțional
Nu glumesc
Bine mai, bine
Se futu le presentation.
Ei da….
Dap. Se vandu obiectul deja. Drum bun
🙁
Am ajuns acum 2 ore….
Enjoy
ei, da.
Nu conteaza, ce sa enjoy?. Si asa am plecat greu, tarziu, neconvinsa. Nu vroiam sa plec. E prima data cand simt asa. Parca si vroiam sa plec, parca si vroiam sa stau, nu ma recunosteam. Alta data sa invat sa imi ascult intuitia 🙁
Uite aici unde, harta
https://imageshack.us/user/mirandolin
Pe acolo e Cernomorests sau Szopol
Sozopol.
Incercam sa fug de romani
Altadata mergeam si mai jos, la Ahtopol. Acum e scurt.
romanii sunt peste tot. nu scapi
sa stii ca aici nu prea sunt. E si de inteles. E mai scump decat nordul Bulgariei unde au ei obiceiul sa mearga. Deja, la preturile de aici, pot merge lejer in Grecia sau Turcia. Asa ca nu dau banii pe Bulgaria, din fericire
Sunt destui, da-i dracu
Clar prea mulți.
Am scăpat un pic de ei
iar Ahtopol este genial, e exact cum trebuie sa fie. Pierdut si ascuns
Si asa se oglindeste o pilda: oricand, dar nu acum
Pai am zis acum
Uite-acym mă sui la volan. Eu conduc mult și bine
si sa stii ca luasem borsecul in calcul cand ma suisem azi in masina. Si-mi asumasem ca sunt 5 ore.
Fara nicio gluma. Eu cand am zis oricand, inteleg ce inseamna oricand. Asa ca se poate merge si la Borsec in 5 ore
In 5 ore nu e oricand 🙂
🙁 sunt foarte mahnita :(((
e un imediat dictat de imprejurari.
E conferinta la Piatra Neamt pe care o organizez pe 27. Ma rog, de data asta o organizez in lipsa.
De obicei sunt acolo.
Piatra Neamt e mai rau 🙁
La piatra neamt stiam o dama de companie intr-un mare fel. Dar au trecut vreo 10 ani de atunci, ma gandesc ca o fi imbatranit ceva
ei, dar poate s-a specializat
dar eu tot zic oricand…
De cand s-a ajuns la concluzia ca zisul nu costa e utilizat abuziv, adesea
Repet…
Nu, nu sunt genul sa zic ce nu fac
Aha, cu beretta aia se mai aude ceva ?
Îmi citești gândurile, sau ceva
Mă sperii
Azi dimineață mă gândeam la asta
txt
🙁
Hm
n-as zice chiar asa. Serios ma gandeam la asta dimineata (acum e deja ieri dimineata)
Sunt așa de obosita ca am făcut o greșeală elementara dimineață
A fost un an complicat. Și pana ieri nu văzusem marea…
Ai imbracat chilotii invers ?
Nu. Profesionala.
Era sa zic ca nu port