Împrejurări extreme și subiectivism

27 août 2015

Eu ma feresc de a presupune cum as fi daca as fi pusa in situatii extreme. Tocmai pentru ca ele sunt extreme. Nu, nu imi dau cu presupusul cum ar fi daca as descoperi ca sotul meu e gay. Sau ca prietenul meu cel mai bun ar fi comis o crima. L-as ierta? L-as acoperi? L-as denunta? Sau niste grozavii despre apropiatii mei. Astea sunt fabulatii, reduceri la absurd.

Ce vreau sa spun cu asta este ca atata timp cat nu esti tu insuti intr-o situatie extrema, e total neproductiv, utopic si lipsit de aplicabilitate sa-ti inchipui cum ai reactiona. Omul e foarte surprinzator, chiar si pentru sine insusi, chiar si cand crede ca se cunoaste. Nu poti stii niciodata cum reactionezi, de ce e capabila fiinta ta in extrem, in autoaparare, sau ce percepe ea ca se intampla. Nu poti sti daca durerea ta e muta, sau violenta, sau cu represalii, sau cu jale. Nu poti sti daca un extrem iti creaza agresivitatea sau, dimpotriva, te resemnezi. Este inutil sa iti dai cu parerea, cat timp nu ai strabatut situatiile respective.

ps. dar da, durerea ta/mea e cea mai dureroasa, lacrimile tale/mele sunt cele mai sarate, nu a mai existat pe lume asa imprejurare, etc. Cunosc si eu subiectivismele astea, sunt om si nu-s nici straina, nici scutita de ele