studii

Acum ceva timp, DSN mi-a pus niste intrebari, la care am raspuns cu drag. Am publicat atunci textul jumatate jumatate, adica jumatate la mine, jumatate la el. Aceasta este jumatatea care a fost pana acum doar la el. « Poate ca e pretentios spus interviu… Am intrebat-o […]  cate-n luna si-n stele. Despre ce-am vorbit si ce-a avut de spus, va invit sa descoperiti in continuare. Vorbeste putin despre ce inseamna comunicarea in presa, ce presupune? Si ce presupune comunicarea din postura de consultant pt. o persoana? Dar aceea din postura de om de PR, pt. o companie? In ce priveste comunicarea in presa pentru o companie, respectand principiile in care cred foarte tare: loialitate, neindepartarea de adevar, trebuie sa servesti interesele companiei respective si sa oferi punctul sau de vedere. Insa, repet, lucrurile se pot face si “cinstit”. Comunicarea din postura de consultant pentru o persoana este, din punctul meu de vedere, una din cele mai interesante fatete ale comunicarii. Este foarte important, insa, sa fie armonie si compatibilitate intre cele doua personalitati: a persoanei consiliate si a consultantului. Fara aceasta compatibilitate, relatia de consultanta nu se poate, oricat de valoroase ar fi cele doua personalitati umane potential implicate. In ce priveste postura de om de PR pentru o companie (subinteleg intern), atributiile sale sunt destul de apropiate cu cele din outsourcing. PR-ul este vocea companiei, trebuie sa ofere opiniile acesteia, dar intr-un mod deschis si decent. Lucrezi intr-o agentie care ofera service complexe de comunicare. Ce servicii din portofoliul firmei iti sunt cele mai dragi si de ce? Numeste 2-3! Evident, comunicarea cu presa e pe locul intai, ca fost jurnalist, n-are cum sa nu-mi placa. Cu tot ce presupune ea: scriere de comunicate de presa, organizare de conferinte de presa. In rest, organizarea de evenimente imi place destul de mult. O privesc cu seriozitate, dar si ca pe o joaca. E frumos sa concepi un eveniment, sa-l construiesti, sa-l vezi intamplandu-se sub ochii tai. E magic. Ii inveti pe altii cum sa abordeze relatiile cu presa! Care este regula de aur a comunicarii cu media in Romania? Daca o firma are o problema de imagine de la un articol aparut in presa, care ar trebui sa fie abordarea firmei? Dar a mijlocului mass-media respective? Regula de aur, am mai spus de cateva ori mai sus: decenta. Sa nu fii desantat in aprecierile despre tine insuti, sa nu te indepartezi prea mult de realitate. Oamenii detesta sa fie luati drept prosti. Iar daca o firma are probleme de imagine, intervine comunicarea de criza. Trebuie sa raspunzi, sa ai o reactie cat mai rapid, astfel incat sa dezamorsezi problema. Trebuie sa ai o reactie, nu e bine sa ignori si sa taci. Trebuie sa dai punctul tau de vedere asupra incidentului. Cat despre mijlocul mass-media respectiv, trebuie sa-si faca corect munca, respectiv sa raporteze lucrurile in mod profesionist, justificat, nedistorsionat, nepartinitor, fara resentimente sau idei preconcepute. Consultanta de imagine pentru un om cu imagine buna: ce presupune, care e obiectivul…

Am tot citit diverse, vrute si nevrute online de doua zile. Si sa fi vrut sa le evit, n-as fi putut. Nu e genul meu de subiect, sa zicem. Mai ales din cauza mondenului, nu e. Dar, dincolo de personaje, este, de fapt, un subiect adevarat. Important.  Dincolo de identitatea personajelor povestii, ramane reala problema. Evident, de doua zile au defilat atatea idiotenii sub ochii mei, si nu-mi amintesc sa fi vazut ceva cu adevarat despre problema. Am o sensibilitate aparte la acest subiect, si o parere clara, formata demult si validata de viata. Nu vorbesc din carti, ci din experienta. Nimic nu justifica violenta fizica. Absolut nimic. Si nimic nu justifica sa ramai cu cineva care te bate. Daca ramai, e poarta deschisa la abuzuri mai mari.  Nimic nu justifica sa ramai : nici copiii, nici dificultatile financiare, nici iubirea. Mi-am racit gura suficient spunand ca dependenta financiara e nociva, in viata. Dependenta emotionala e suficienta. Pe mine ma revolta violenta pana in fibrele cele mai adanci. Pana la o anumita varsta, am crezut ca bataia, rezolvarea cu ghioaga a conflictelor, maciuca si pumnul in gura sunt apanajul « celor care nu cuvanta », al Doreilor, al pokemonilor, al oamenilor fara argumente articulate.  Am crezut intotdeauna ca orice conflict, oricat de dificil, se poate rezolva verbal. Sau daca nu se poate rezolva, atunci ura si la gara. Dar fara batai. Ei bine, spre marea mea surpriza, descoperire facuta prin ochii mei de copil, nu e asa. Nu numai la paturile sociale modeste lucrurile se petrec asa. Exista violenta si in « paradis »,  intre cei cu studii, intre oameni inteligenti, intre oameni fara dificultati financiare si aparent cu o viata frumoasa.  (desi la inteligenta as cam avea o rezerva, daca faci asta…). Atunci am zis, cu mintea mea de copil-adolescenta (si am si aplicat, nu numai am spus, spre deosebire de altele), ca in ce ma priveste, unul care ar ridica O DATA mana asupra mea, n-ar mai avea timp sa dea a doua oara. Si din nou repet, nu vorbesc din carti. L-am parasit, desi il iubeam mult, pentru ca, dupa 7 ani, m-a lovit. Am fost atat de furioasa, incat imi amintesc ca i-am zis, printre dinti: «O data m-ai lovit, alta data n-ai sa mai ai ocazia ». Nici eu nu credeam pe deplin in acel moment, insa  atunci s-a rupt ceva atat de mult in mine, si atat de mult intre noi, incat nu am mai putut, si l-am parasit. Am facut asta si as mai face asta oricand. N-as ezita o clipa. Se poate sa si pleci, daca ai ceva in cap, si suficienta stima de sine. Indiferent de cat iubesti. Indiferent de cat de devotata esti si de cat te daruiesti si de cat il pui mai presus de tine, si de cat ii indeplinesti dorintele, care conteaza mai mult decat ale tale. Exista, insa, compromisuri care NU se fac. Uneori, daca nu stii cand sa pleci… Cine misca nu mai misca, cine misca, misca mort. Si pentru cine nu…