razboi

In contul meu de Facebook, m-a provocat cineva sa impartasesc trei obsesii, si apoi trei tabu-uri. Mi-a placut ideea, si provocarea de a gasi si a dezvalui aceste lucruri. Din spirit ludic, am acceptat.  A fost greu cu ambele, pentru ca nu e usor sa iti dezgropi si sa arati in plina lumina tabuurile, la fel cum e dificil sa iti definesti, cu onestitate si fara ocolisuri, obsesiile. Si totusi, am reusit. Si ma dezvalui aici. Trei obsesii 1. Barbatul iubit. Spun despre aceasta ca e o obsesie pozitiva. Se manifesta prin a plasa intotdeauna dorintele sale inaintea propriilor mele dorinte. Prin asimilarea gusturilor sale.  Prin imitarea involuntara, inconstienta, neconditionata, a anumitor comportamente ale sale. Prin dorinta de a-i face zilnic placerile. Prin permanentul gand la el, la ce isi doreste, pana la stergerea propriilor mele dorinte. Si mi-e bine asa. 2. Gramatica. Am o obsesie pentru vorbirea corecta in limba romana. Am tendinta sa vad greselile oriunde exista, ele imi sar in ochi, ma deranjeaza, iar omul care le face nu mai este, pentru mine, chiar la fel ca inainte. Forma imperfecta ma impiedica sa vad fondul. Glumesc, il vad, insa calitatea fondului este clar atenuata de forma. 3. Somnul. Mi-as dori ca cineva sa inventeze o pastila anti-somn, prin care sa ne putem regenera organismul si celulele gri fara somn. Somnul mi se pare o mare pierdere de timp. Toate aceste ore pe care le-am putea folosi cu totul altfel… Trei tabuuri Mi-a fost foarte greu sa le identific, tocmai pentru ca, tabu-uri fiind, le-am ingropat probabil undeva atat de adanc incat nu le pot aduce in lumina reflectoarelor. Le-am extras cu foarte mare greutate din fundul fundului lucrurilor, pentru a  numi nenumitul, macar o singura data in viata… 1. Moartea celor dragi. Pe mine nu ma sperie moartea mea. Stiu ca e parte din viata. N-am trait niciodata cu teama ca voi muri, nici macar cand mi-am asumat riscuri. Am gandit tot timpul ca traiesc in asa fel incat in orice moment as muri, nu regret nimic si mor cu gandul ca am trait frumos. Insa moartea celor dragi imi este insuportabila fie si numai ca gand. Ma arde si ma parjoleste, ma nimiceste. Creierul mi se scurtcircuiteaza la gandul ca ar trebui sa supravietuiesc mortii unei fiinte drage  (parinti, iubit, sot, copil, prieteni) 2. Razboiul. Urasc violenta sub orice forma ar fi ea, si mai ales uciderea omului de catre alti oameni. Nu pot citi carti cu razboi, nu pot vedea filme de razboi. Si nu dintr-o sensibilitate extrema, ci din refuzul mental pentru razboi. 3. Violenta familiala.  Am crezut foarte mult timp ca violenta intervine doar in medii sociale cu o educatie, cultura si cu un nivel de venituri scazute. Am crezut ca violenta este doar intre oameni nescoliti, care nu cunosc alt recurs de rezolvare a problemelor decat convingerea interlocutorului apeland la ghioaga. Am constatat ulterior ca e fals. Dar ma mahneste profund. Iar acest tabu se impregneaza de un grad superior de revolta…

Mult timp, ani intregi, am detestat rusii, si tot ce venea de acolo.  In ochii si mintea mea de copil, comunismul venea de acolo, si judecam ca e un lucru rau. Singura, nu inspirata de ai mei. Ai mei nu aveau discutii din acestea de fata cu mine, si poate ca nu    aveau deloc. Nu stiu. Cert e ca eu, de capul meu, detestam tot ce era rusesc. Caci eram, atunci ca si acum, cu personalitate destul de determinata si distincta, ca sa pot decide ce e bine si ce e rau. Detestam pana la absurd, recunosc. Din cauza ca uram ce era rusesc, am o lacuna in cultura generala, caci nu am putut nici macar citi romane (desi saracii Tolstoi, Dostoievski, etc), nu aveau o vina in privinta comunismului. Si nu puteam citi romane pentru ca nu suportam numele rusesti din carti. Ok, cartea era tradusa in romana, dar cum Dumnezeu sa citesc Maria Vassilievna, Igor Ivanovici, si alte asemenea? Cred ca singura chestie ruseasca cu care am avut contact in acei ani a fost filmul « Gara pentru doi », care ii placea mult mamei, si da… cred ca atunci mi-a placut si mie. Nu stiu ce senzatie mi-ar mai trezi acum… probabil la fel, era ingrozitor de trist. Intre timp am citit si adorat Daniil Harms. Si Esenin. Si…. Tot din cauza sentimentelor mele neprielnice fata de rusi, de la vremea respectiva, atunci cand mama mi-a propus sa-mi cumpere o excursie prin BTT la Moscova, am refuzat fara sa ma gandesc. Desi era un super circuit, care, in afara de Moscova, trecea si prin unele republici ale URSS. Singura tara in care am acceptat atunci excursie prin BTT, (ca eram incapatanata, desi excesiv de cuminte) a fost Germania de Est, ceea ce m-a facut sa vad zidul in picioare, dar si castelul Sans Souci, si… lagarele de concentrare, una din cele mai crancene amintiri vizuale ale calatoriilor din viata mea. Ma rog, sa revin la rusi. Tot nu-mi plac in mod deosebit, dar am intelepciunea sa nu-i mai urasc in masa. Recunosc ca au unele merite, recunosc ca au unele orase extraordinare (toata lumea e unanima despre Sankt Petersburg), si chiar am ajuns sa-mi doresc sa merg acolo, candva. Uf, si ce suparata eram in  Franta, cand francezii imi spuneau, la inceputul anilor 90, cand ajunsesem acolo, ca nu sunt romanca, « am vazut noi la televizor, romanii sunt bruneti cu  ochii negri si pielea inchisa la culoare, tu sigur esti rusoaica« . Si o spuneau cu convingere. Mamaaaa, frate, pai asta mi se parea cea mai cea injurie 🙂  Adica eu, rusoaica?  EU? Chiar eu? Ba-mi mai ziceau si ca am defilat in fata monumentului lui Lenin, datorita mersului meu hotarat cu pasi apasati, ca un pas de defilare. Ba-mi mai ziceau si ca am lucrat sigur la KGB, pentru ca aveam memoria teribila a cifrelor (retineam imediat numerele de masina, numai o data sa le fi vazut, si apoi reperam masinile prin oras,  aveam un ochi intr-adevar de kaghebe :).   Uf, dar ce ma suparam atunci, la glumele astea 🙂 Memoria, deductia si ochiul mi-au ramas si…