obsesii

M-am plictisit. E a …n-a oara cand vad acelasi film. Fiinte rele, cu viata modesta spre plictisitoare, care din invidie, incep sa arunce venin si sa incerce sa strice ceea ce vad (nu ca li s-ar fi aratat ceva, dar obsesii avand, si le alimenteaza). Nu ca ar avea vreo treaba, nu ca ar stii ceva, nu ca ceea ce spun ar contine vreun adevar sau ar avea vreo relevanta. Traiesc a nu stiu cata oara acelasi film, prost. M-am plictisit putin de scenariul asta idiot, cu mereu aceleasi invidii, si mizerii aruncate. Cand strugurii sunt acri, incepi sa spumegi, de acolo le vine, si rautatea umana e mare, adanca… Multa barfa si rautati, inneca-s-ar in veninul propriu. Fara noblete sufleteasca la personaje, fara demnitate, fara omenie, asa, putin sordid, pe alocuri abject. Unde mai pui ca in putinul timp cat ne-am intersectat, absolut aleator, respectivele personaje mi-au marturisit ca sunt rele (ca au rautati fata de prietenele lor de o viata, daramite fata de un nou intrat, ca sa vezi), si ca nu au incredere in nimic, in bunatate, etc. Normal, ca atare dau dovada de fix rautate si lipsa de caracter si demnitate. Ca aia cu umanismul e departe, oricum. Am vazut de prea multe ori filmul asta, asta e tot. M-a sfatuit cineva, prietenos: nu te mai duce la filme care nu-ti plac. Ca sa vezi, m-au facut actor cu forta… Nu ma plang, era in regula. Dar un/o figurant/-a, (bine-si poarta numele, Doamne!)  a aparut aiurea si incearca sa strice povestea, absolut non fair-play, neadevarat, in necunostinta de cauza. Asa, aiurea-n tramvai. Sigur ca fiecare pasare pe limba ei piere, evident. Doar ca mi-e tare tare aiurea sa astept sa piara, pe limba ei, sau a altora. « Rupe-le capul », aud incurajari dintre spectatori. ps. au mai fost incercari, dar pe cuvant ca parca exista ceva mai mult talent regizoral 🙂 pe cuvant ca as prefera sa pot sa-mi respect « adversarii ». Eu nu am adversari (poate doar in campanii),dar ei « se improvizeaza » in… Din pacate, nu respectabili. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

In contul meu de Facebook, m-a provocat cineva sa impartasesc trei obsesii, si apoi trei tabu-uri. Mi-a placut ideea, si provocarea de a gasi si a dezvalui aceste lucruri. Din spirit ludic, am acceptat.  A fost greu cu ambele, pentru ca nu e usor sa iti dezgropi si sa arati in plina lumina tabuurile, la fel cum e dificil sa iti definesti, cu onestitate si fara ocolisuri, obsesiile. Si totusi, am reusit. Si ma dezvalui aici. Trei obsesii 1. Barbatul iubit. Spun despre aceasta ca e o obsesie pozitiva. Se manifesta prin a plasa intotdeauna dorintele sale inaintea propriilor mele dorinte. Prin asimilarea gusturilor sale.  Prin imitarea involuntara, inconstienta, neconditionata, a anumitor comportamente ale sale. Prin dorinta de a-i face zilnic placerile. Prin permanentul gand la el, la ce isi doreste, pana la stergerea propriilor mele dorinte. Si mi-e bine asa. 2. Gramatica. Am o obsesie pentru vorbirea corecta in limba romana. Am tendinta sa vad greselile oriunde exista, ele imi sar in ochi, ma deranjeaza, iar omul care le face nu mai este, pentru mine, chiar la fel ca inainte. Forma imperfecta ma impiedica sa vad fondul. Glumesc, il vad, insa calitatea fondului este clar atenuata de forma. 3. Somnul. Mi-as dori ca cineva sa inventeze o pastila anti-somn, prin care sa ne putem regenera organismul si celulele gri fara somn. Somnul mi se pare o mare pierdere de timp. Toate aceste ore pe care le-am putea folosi cu totul altfel… Trei tabuuri Mi-a fost foarte greu sa le identific, tocmai pentru ca, tabu-uri fiind, le-am ingropat probabil undeva atat de adanc incat nu le pot aduce in lumina reflectoarelor. Le-am extras cu foarte mare greutate din fundul fundului lucrurilor, pentru a  numi nenumitul, macar o singura data in viata… 1. Moartea celor dragi. Pe mine nu ma sperie moartea mea. Stiu ca e parte din viata. N-am trait niciodata cu teama ca voi muri, nici macar cand mi-am asumat riscuri. Am gandit tot timpul ca traiesc in asa fel incat in orice moment as muri, nu regret nimic si mor cu gandul ca am trait frumos. Insa moartea celor dragi imi este insuportabila fie si numai ca gand. Ma arde si ma parjoleste, ma nimiceste. Creierul mi se scurtcircuiteaza la gandul ca ar trebui sa supravietuiesc mortii unei fiinte drage  (parinti, iubit, sot, copil, prieteni) 2. Razboiul. Urasc violenta sub orice forma ar fi ea, si mai ales uciderea omului de catre alti oameni. Nu pot citi carti cu razboi, nu pot vedea filme de razboi. Si nu dintr-o sensibilitate extrema, ci din refuzul mental pentru razboi. 3. Violenta familiala.  Am crezut foarte mult timp ca violenta intervine doar in medii sociale cu o educatie, cultura si cu un nivel de venituri scazute. Am crezut ca violenta este doar intre oameni nescoliti, care nu cunosc alt recurs de rezolvare a problemelor decat convingerea interlocutorului apeland la ghioaga. Am constatat ulterior ca e fals. Dar ma mahneste profund. Iar acest tabu se impregneaza de un grad superior de revolta…