politica

De curand, o afirmatie a cuiva (om implicat in politica de 10 ani, implicat la modul serios, adica membru de partid, activ, atat offline cat si online), m-a facut sa sar in sus pana la plafon, si chiar dincolo de el. Cred ca brusc am priceput de ce se intampla lucrurile asa, si de ce se vor perpetua asa. Am priceput unul din motivele pentru care lucrurile stau asa. Daca un om care e de 10 ani in politica, si e activ, spune ca « face politica de hobby », atunci eu raman cu gura cascata si nu mai reusesc nici macar sa o inchid, daramite sa rostesc ceva.  Cum sa fie hobby? Politica e o meserie, cel putin pentru politicieni. Si nu o metoda de a-ti umple timpul, nici buzunarele, nici de a-ti satisface cine stie ce vanitati. Iar pentru ceilalti, toti membrii de partid (partide), tot nu e un hobby. Politica e ceva ce trebuie sa faci serios sau mai bine sa nu faci. Mie mi se pare absolut socant ca un om care face politica de 10 ani sa spuna asta, atat de detasat, atat de dezinvolt, atat de fara retineri. Ca si cand ar fi normal sa afirmi ca faci politica asa cum ai merge sa joci tenis sau sa alergi in parc, sa inveti un dans sau o limba straina. Si mai socant e ca vine din partea unui om implicat de atatia ani, din partea unui om educat si matur. Ce viitor mai avem noi, ce speranta? Unii intra in politica pentru a se imbogati, altii pentru a-si satisface setea de putere si a-si contrabalansa unele frustrari, altii … ca un hobby. Stiu, o sa-mi spuneti ca-s idealista, dar eu intreb: ai voie sa intri in politica daca nu te gandesti catusi de putin la acest popor? Am avut ocazia sa vad organizatii de partid din interior. Multe. Nu spun cine, care, cand, cum. N-are oricum importanta, pentru ca e o situatie generala. Oamenii sunt prea preocupati sa-si dispute minuscule detalii, mici scaune si pozitii interne, isi pierd energia si timpul in racaieli meschine si ridicole, pierzand din vedere scopul comun, scopul mare, batalia adevarata. Prea preocupati sa castige un nimic, isi petrec timpul trecand la propriu pe langa scopurile principale, focalizati pe penibile si minuscule contradictii, pe orgolii interne, nefolositoare, contra-productive. Trist, enorm de trist. La fel si cei care practica politica pe post de hobby. In loc sa mearga la clubul de filatelie, merg la partid… Superb. Viitorul copiilor nostri e in maini bune. Ce sa zic acum? Sunt, probabil, mai catolica decat papa. Din nou. Si am sa mor asa, nu ma schimb. Idealista, daca vreti voi. Dar eu sper, din suflet, si ma voi lupta, la nivelul meu, ca oamenii sa inteleaga. Si din ce in ce mai multi oameni sa gandeasca asa cum gandesc eu, si sa constientizeze lucrurile. Eu una, ca cetatean implicat si responsabil, n-as vota niciodata un om care face politica din hobby. Niciodata. share: Bookmark on Delicious…

Am scris pentru Dragos un articol despre martie, femei, barbati, lume, cafea, gheise 🙂 Am scris greu, si ii multumesc ca a avut rabdare de inger sa ma astepte. La mine scrisul e o stare de spirit, iese visceral… Iar zilele astea e cam complicat. Multumesc. Iata textul si aici. Luna martie e importanta pentru mine doar pentru ca se apropie primavara, sau chiar vine. Ca o stim aici. Ca incepem sa vedem soarele, florile… Desigur, faptul ca luna martie e asociata cu luna femeii, asta stiam de mica. Pentru mine, ca adult, ea si-a pierdut in valentele asocierii. Poate pentru ca timp de 10 ani am locuit intr-o tara diferita, fara traditia martisorului, si in care 8 martie era mai degraba o zi in care se discuta despre conditia femeii in societate si in lume, mai mult politic si social. Sau poate din alegeri personale, din teorii care ma fac sa privesc altfel lumea. Luna femeii? Nu am privit niciodata femeia ca pe ceva diferit. Femeia e om. Au fost perioade din viata mea cand mi-as fi dorit sa fiu baiat. Nu era legata de vreo frustrare, de vreo interdictie, nu ma pot plange de “conditia” femeii in ceea ce ma priveste, adica nu este rezultatul vreunei ingradiri. M-am nascut intr-o tara europeana, mama mea este si a fost dintotdeauna o femeie puternica, de cariera, un model pentru mine (conciliind perfect viata personala cu cea profesionala), marile lupte, precum dreptul la scoala, la vot, la avort erau demult in spatele generatiei mele, ca si lupta pentru eliberarea sociala. Luptele erau depasite. Nu spun ca nu mai exista uneori momente cand ar trebui sa te lupti, dar… Eu cred in complementaritate, nu in egalitate. Nu suntem egali. Nu suntem nici macar egali intre indivizi, avem diferente de la cer la pamant pe toate planurile, cum am putea fi egali intre sexe? Cum sa fim egali cand avem constitutii diferite, feluri de a fi diferite, preocupari diferite? Cum si de ce sa fim egali? Cum sa fim egali cand eu nici macar cu celalalte femei nu sunt egala? Indivizii, indiferent de ce sex, sunt diversi, diferiti, multipli. Cum sa fim egali?  Eu cred in complementaritate, in potrivire, in completare. Eu, ca jumatatea LUI. Nu eu ca egala lui. Barbatul si femeia, ca doi membri de echipa, fara de care lumea n-ar merge inainte. Eu fara el, beteaga. El fara mine, vaduvit de seva. Dar nu egali. Ci doua bucati care se imbina perfect, ca intr-un puzzle al vietii, in care fiecare suntem creati pentru cineva.  In golul din mine incape fix el, ca si cand acel gol a fost proiectat pentru a fi umplut doar de el, piesa lipsa din constructie. Mecanismul astfel constituit functioneaza perfect, muta muntii si duce lumea inainte. Asa cum nu cred in egalitate, nu cred nici in tezele care ne opun, ca sexe. Indiferent daca aceste teze provin dinspre baieti sau dinspre fete. Nu suntem dusmani. Ades ma simt mult mai apropiata ca mod de gandire…

Postez rar politic. Rar egal aproape niciodata. Bun, asta seara fac o exceptie. Minunat. Eu eram destul de cinica in ultimul timp despre devenirea acestui popor, despre viitorul sau. Numai privind in jur si te ingrozesti. Ceea ce altii numesc cinism, din pacate, eu numesc realism. Privesc in jur si vad. De la nivelele cele mai joase, cele la indemana fiecaruia, nu mergem in sus, ci in jos. De la felul in care ne crestem si educam copiii, de la felul in care ne comportam intre noi sau cu ceilalti, de la spiritul civic (mai bine spus, de la absenta sa), de la cainosenia care se dezvolta (si inca, eu, ca proprietar de catei, va spun ca ei sunt de nadejde, nu ca oamenii). Ei bine, n-o sa se intample nimic in vecii vecilor amin. Aleluia!!! Murim cu Miorita de gat. Murim doinind a jale pe pajiste, privind gales la Miorita noastra.  Mai o stacana de vin, mai o doina de jale, mai o lacrima, mai un topor in capul vecinului, mai o siluire a vecinei.  Sau, versiunea urbana si moderna a mocofanului roman:  murim in fotoliu, protestand pe Facebook, trecand in ochii celor din lista noastra ca mare revolutionar deschizator de drumuri, Che Guevara cu acte in regula. Mai « ciupim » o bruneta, o blonda sau o roscata din lista, mai luam o gura de bere, mai dam un like la o melodie, mai citim un ziar, comentam undeva, injuram si scuipam seminte. Intre toate astea, nu uitam sa aderam la cauze. Mai ales sa fie multe, nefolositoare si sforaitoare. Adormim seara cu sentimentul datoriei implinite, ragaind satisfacuti. Si stam in fotoliu, de parca ne-ar fi lipit acolo cu superglue, pierir-ar inventatorii fotoliilor. Oricum, gandim ca nu putem fi eroi, ca nu putem mobiliza « milioane de persoane« , (ca si cand cineva cerea asta) asteptam « un semn de sus » (cand te-o lua Dumnezeu la el, poate), ca « nu se merita » (oribila exprimare!) sa miscam ceva. « Pai de ce eu? Ei, mie nu-mi place ce se intampla, dar gesticulez din fotoliu. Daca e vorba sa ma ridic si sa merg la actiune… eh, pai se schimba treaba. Pai de ce eu? Mie mi-e bine si asa… ». Al naibii concept de « merge si asa », inradacinat in genele noastre, parca, mai puternic decat orice pornire. Si genialul: « de ce eu, daca majoritatii romanilor nu le pasa? » ca si cand preopinentul n-ar fi roman, si de parca nu si-ar fi inceput tirada sforaitoare prin a spune apasat « noi« , incluzandu-se intr-o forma de actiune subinteleasa. Da’ntre timp s-a razgandit, pai sa intre el la puscarie, ca Tutea, pentru un popor de idioti? (adica da dovada de indrazneala, in comparatii). Murim cu Miorita de gat, va spun eu. De bunavoie, (transformata in voie buna) si nesiliti de nimeni. Cu o doina sau o manea in fundal sonor, nici nu mai conteaza. Intr-o veselie si o inconștiență imobilă. Dupa noi, potopul, desi majoritatea care gandesc asa, au si copii. Nu-si dau seama ca ruineaza cu mana lor viitorul propriilor…