scaun

Barbatul se apropie de mine, zambitor. Intalnire absolut intamplatoare, neprevazuta. « Buna ziua« , ma saluta el politicos, ba-mi si saruta mana, cu niste maniere desprinse din alta epoca. Ochii, insa, direct si brusc priponiti in decolteul meu. Il vazusem apropiindu-se,  dar mi se paruse ciudat sa ma reped la esarfa pe care o mentin la gat in viata profesionala vara, cand temperaturile urca, iar decolteurile devin prea periculos de adanci. Esarfa zacea, langa mine, pe scaun. Terasa era umbrita, si imi desfacusem acea esarfa, ca sa respir un pic, savurand o cafea. Mi se paruse straniu sa apuc esarfa in timp ce ma privea, apropiindu-se, si sa ma acopar. Era foarte cald, iar gestul ar fi parut o acuzatie asupra lui, sau macar o banuiala…O neincredere, ca o nevoie de protectie, putand fi asimilata cu o nepolitete. Desi o privisem disperata, oarecum punandu-mi sperantele in ea, in putinele secunde cand el inainta spre mine, n-am indraznit sa ma reped sa ma acopar. Ochii in continuare in decolteu, sfredelitori, hulpavi, contrastanti cu tonul calm, monoton al cuvintelor schimbate. Conversatie anodina, de oameni reintalniti dupa un timp, care s-au cunoscut in viata profesionala si oricum nu prea mult sau prea bine. Privirile sale, insa, staruitor in decolteu, aproape sfredelitoare intre cei doi sani. Pentru ca e un om chiar prea familiarizat cu bunele maniere, brusc, realizeaza situatia, si se redreseaza. « Esti bronzata, sau mi se pare mie?« , incearca sa o dreaga, oarecum, justificandu-si indirect, dar destul de neconvingator si stangaci, privirea. « Sunt bronzata, da, am fost la Balchik in week-end, iar eu ma bronzez rapid« , ma prefac eu ca il cred, politicoasa si eu. Jocul convenientelor sociale. Incearca sa-si desprinda privirile, dar nu reuseste prea mult, brusc decolteul pare aproape magnetic. Atunci se hotaraste sa se indeparteze, nu inainte de a ma asigura de disponibilitatea sa si de faptul ca pot veni oricand sa-l intreb orice.  Ma saluta, intoarce spatele si pleaca. Esarfa, neputincioasa, nefolositoare, zace pe scaun, langa mine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De curand, o afirmatie a cuiva (om implicat in politica de 10 ani, implicat la modul serios, adica membru de partid, activ, atat offline cat si online), m-a facut sa sar in sus pana la plafon, si chiar dincolo de el. Cred ca brusc am priceput de ce se intampla lucrurile asa, si de ce se vor perpetua asa. Am priceput unul din motivele pentru care lucrurile stau asa. Daca un om care e de 10 ani in politica, si e activ, spune ca « face politica de hobby », atunci eu raman cu gura cascata si nu mai reusesc nici macar sa o inchid, daramite sa rostesc ceva.  Cum sa fie hobby? Politica e o meserie, cel putin pentru politicieni. Si nu o metoda de a-ti umple timpul, nici buzunarele, nici de a-ti satisface cine stie ce vanitati. Iar pentru ceilalti, toti membrii de partid (partide), tot nu e un hobby. Politica e ceva ce trebuie sa faci serios sau mai bine sa nu faci. Mie mi se pare absolut socant ca un om care face politica de 10 ani sa spuna asta, atat de detasat, atat de dezinvolt, atat de fara retineri. Ca si cand ar fi normal sa afirmi ca faci politica asa cum ai merge sa joci tenis sau sa alergi in parc, sa inveti un dans sau o limba straina. Si mai socant e ca vine din partea unui om implicat de atatia ani, din partea unui om educat si matur. Ce viitor mai avem noi, ce speranta? Unii intra in politica pentru a se imbogati, altii pentru a-si satisface setea de putere si a-si contrabalansa unele frustrari, altii … ca un hobby. Stiu, o sa-mi spuneti ca-s idealista, dar eu intreb: ai voie sa intri in politica daca nu te gandesti catusi de putin la acest popor? Am avut ocazia sa vad organizatii de partid din interior. Multe. Nu spun cine, care, cand, cum. N-are oricum importanta, pentru ca e o situatie generala. Oamenii sunt prea preocupati sa-si dispute minuscule detalii, mici scaune si pozitii interne, isi pierd energia si timpul in racaieli meschine si ridicole, pierzand din vedere scopul comun, scopul mare, batalia adevarata. Prea preocupati sa castige un nimic, isi petrec timpul trecand la propriu pe langa scopurile principale, focalizati pe penibile si minuscule contradictii, pe orgolii interne, nefolositoare, contra-productive. Trist, enorm de trist. La fel si cei care practica politica pe post de hobby. In loc sa mearga la clubul de filatelie, merg la partid… Superb. Viitorul copiilor nostri e in maini bune. Ce sa zic acum? Sunt, probabil, mai catolica decat papa. Din nou. Si am sa mor asa, nu ma schimb. Idealista, daca vreti voi. Dar eu sper, din suflet, si ma voi lupta, la nivelul meu, ca oamenii sa inteleaga. Si din ce in ce mai multi oameni sa gandeasca asa cum gandesc eu, si sa constientizeze lucrurile. Eu una, ca cetatean implicat si responsabil, n-as vota niciodata un om care face politica din hobby. Niciodata. share: Bookmark on Delicious…