egalitate

Am scris pentru Dragos un articol despre martie, femei, barbati, lume, cafea, gheise 🙂 Am scris greu, si ii multumesc ca a avut rabdare de inger sa ma astepte. La mine scrisul e o stare de spirit, iese visceral… Iar zilele astea e cam complicat. Multumesc. Iata textul si aici. Luna martie e importanta pentru mine doar pentru ca se apropie primavara, sau chiar vine. Ca o stim aici. Ca incepem sa vedem soarele, florile… Desigur, faptul ca luna martie e asociata cu luna femeii, asta stiam de mica. Pentru mine, ca adult, ea si-a pierdut in valentele asocierii. Poate pentru ca timp de 10 ani am locuit intr-o tara diferita, fara traditia martisorului, si in care 8 martie era mai degraba o zi in care se discuta despre conditia femeii in societate si in lume, mai mult politic si social. Sau poate din alegeri personale, din teorii care ma fac sa privesc altfel lumea. Luna femeii? Nu am privit niciodata femeia ca pe ceva diferit. Femeia e om. Au fost perioade din viata mea cand mi-as fi dorit sa fiu baiat. Nu era legata de vreo frustrare, de vreo interdictie, nu ma pot plange de “conditia” femeii in ceea ce ma priveste, adica nu este rezultatul vreunei ingradiri. M-am nascut intr-o tara europeana, mama mea este si a fost dintotdeauna o femeie puternica, de cariera, un model pentru mine (conciliind perfect viata personala cu cea profesionala), marile lupte, precum dreptul la scoala, la vot, la avort erau demult in spatele generatiei mele, ca si lupta pentru eliberarea sociala. Luptele erau depasite. Nu spun ca nu mai exista uneori momente cand ar trebui sa te lupti, dar… Eu cred in complementaritate, nu in egalitate. Nu suntem egali. Nu suntem nici macar egali intre indivizi, avem diferente de la cer la pamant pe toate planurile, cum am putea fi egali intre sexe? Cum sa fim egali cand avem constitutii diferite, feluri de a fi diferite, preocupari diferite? Cum si de ce sa fim egali? Cum sa fim egali cand eu nici macar cu celalalte femei nu sunt egala? Indivizii, indiferent de ce sex, sunt diversi, diferiti, multipli. Cum sa fim egali?  Eu cred in complementaritate, in potrivire, in completare. Eu, ca jumatatea LUI. Nu eu ca egala lui. Barbatul si femeia, ca doi membri de echipa, fara de care lumea n-ar merge inainte. Eu fara el, beteaga. El fara mine, vaduvit de seva. Dar nu egali. Ci doua bucati care se imbina perfect, ca intr-un puzzle al vietii, in care fiecare suntem creati pentru cineva.  In golul din mine incape fix el, ca si cand acel gol a fost proiectat pentru a fi umplut doar de el, piesa lipsa din constructie. Mecanismul astfel constituit functioneaza perfect, muta muntii si duce lumea inainte. Asa cum nu cred in egalitate, nu cred nici in tezele care ne opun, ca sexe. Indiferent daca aceste teze provin dinspre baieti sau dinspre fete. Nu suntem dusmani. Ades ma simt mult mai apropiata ca mod de gandire…

Scuturata oarecum de oameni care-mi asteapta intrebatori urmatorul articol (uf, ce responsabilitate, la care chiar nu ma asteptam!) rusinata oarecum de faptul ca ma las coplesita si luata prin surprindere de viata, de faptul ca nu-mi mai gasesc timp (mai degraba stare, de fapt) sa scriu, [nu scriu eu acum lucruri mult mai importante si personale decat blogul….hm], de faptul ca nu mai deschid usi, de faptul ca functionez pe minim (si mi-e atat de putin caracteristic asta), m-am decis sa scriu. Macar atat, ca inceput. Vedem cu restul, dupa.   Subiecte am, chiar si cand nu scriu (sunt o fantana de subiecte, ele parca-mi izvorasc din tample, imi tasnesc din mijlocul fruntii), nu prea stiu cum e sa n-ai subiecte, asa cum remarcam ieri ca nu stiu ce e plictiseala. Am tone de subiecte care se invart in capul meu, in jurul meu, in locurile prin care merg. Am subiecte care se agata de mine, subiecte pe care le iau in mana, le cantaresc, le las sa cada, le alung, ele revin, le aman, dar se invart in jurul meu… Ok, sa le pun intr-un joben imaginar, ca biletele cu numar si sa fac extragerea… Care iese? Feminismul. Feminismul, sau mai degraba parerea mea despre feminism, pentru ca mi-a purtat noroc ieri (parerea). Nu ca n-as fi spus ce cred, dar a picat bine asa. Ei bine, eu sunt anti-feminista. Da, stiu, suna dur, si o sa-mi atrag niste injuraturi de la femei 😉 Le primesc, asta e. Nu scriu ca sa ma iubeasca lumea, cred ca am mai spus, scriu ce cred si ce simt. Nu va place, ok, e o lume libera. Dar, cum remarca bine cineva, lumea tot ma iubeste 😉 Poate anti-feminista e un pic cam dur exprimat. Sa zicem mai indulcit, renuntand la anti-feminista. Deci nu sunt feminista. Feminismul pur si dur, cu derivele si extremele lui. Dintotdeauna, de cand ma stiu, mi s-a parut o pura idiotenie ideea de egalitate intre sexe. Egalitate cum, de ce, cand? Egalitate in ce fel? Eu cred, contrar ideii de egalitate, in complementaritate. Nu suntem, nu putem fi, nici azi, nici maine, egali. Suntem complementari, perfect complementari. Ca doua piese de lego care intra perfect una intr-alta. Cum sa fim egali cand Dumnezeu nu ne-a facut egali? Cum sa fim egali cand avem constitutii diferite, feluri de a fi diferite, preocupari diferite? Cum si de ce sa fim egali? Cum sa fim egali cand eu nici macar cu celalalte femei nu sunt egala? Indivizii, indiferent de ce sex, sunt diversi, diferiti, multipli. Cum sa fim egali? Suntem complementari si e perfect asa. Ah, sigur, da, egalitate, dar egalitate de sanse, egalitate de tratament in munca, in societate, asta da. Dar egalitate perfecta intre sexe… ce prostie imensa! Bine, lasam la o parte derivele feminismului in societatile occidentale, revenind la a noastra, mioritico-balcanica, da, poate ca aici ar avea sens o miscare feminista. Dar nici aici nu o pot vedea cu ochi buni. Si mai e ceva, o nedumerire de-a mea de ani buni. Daca femeile in societatea romaneasca sunt nemultumite de…