fotografii

Scriu asta cum as scrie arta conversatiei. Aveam senzatia ca oamenii stiu, sau ca ar trebui sa stie , care sunt abilitatile pe care trebuie sa le ai ca sa poti ‘socializa’ online, (acest cuvant atat de barbar),  calitatile pe care trebuie sa le posezi ca sa te poti imprieteni cu altii. Aveam senzatia ca oamenii stiu unde trebuie sa se opreasca, ce si care sunt limitele, care poate fi ritmul in care avansezi si progresezi in relatie, cum sa faci pasii, cum sa te apropii de celalalt. Observand in jur, vad ca de fapt foarte multi nu stiu cum sa procedeze. Nu imi dau seama de ce nu realizeaza ca online-ul nu este decat alt mediu de exprimare, dar ca regulile de baza si de comportament raman aceleasi. Online-ul este o oglinda a offline-ului. Virtualul nu este diferit de real in regulile de bun simt, de apropiere, de politete, de abordare umana. Socializarea e si ea o arta, nu se face cu forta, nici cu orice pret. In mod gresit unii oameni cred ca daca altii sunt la un click distanta de ei, daca isi etaleaza viata privata si fotografiile intr-un cont, daca plang si rad in statusuri, asta inseamna ca acestia sunt mai accesibili decat in viata reala. FALS! Foarte, foarte fals! In real, nu te poti duce la un necunoscut pe strada sau intr-un magazin, ca sa-l intrebi brusc, netam-nesam: « vrei sa fii prietenul meu? » Nu-i poti spune: « Hai, lasa-ma sa intru in viata ta, arata-mi fotografiile tale de vacanta, lasa-ma sa vad ce scrii despre ceea ce te bucura si ceea ce te supara! »  La fel, nu poti sa-i impui sa vada fotografiile tale, sa asculte ce ai tu de spus si sa empatizeze cu tine. Ei bine, daca acestea par lucruri elementare in offline, de ce oamenii isi inchipuie ca ar fi altfel in online? La fel e si in virtual,  de ce unii cred ca ar putea fi altfel? Nu, nu e altfel. Pur si simplu e la fel. Suntem aceeasi oameni, si nu suntem mai permisivi si nici mai apropiati, mai deschisi sau mai dornici de a ne trage de sireturi cu necunoscuti, decat suntem in real. Desigur, putem cunoaste necunoscuti, insa cu grija. Pasii se fac treptat. Friend requestul trimis si acceptat este echivalent cu « a face cunostinta » in real. Nici asta nu faci oriunde, oricand, cu oricine. Asa cum in real poti cunoaste oameni in anumite imprejurari, fie cu interese comune (la cursuri de dans/fotografie/la cinema, etc), fie prin prieteni comuni, cam asa e si in lumea virtuala. Conteaza lucrurile care ne plac amandurora. Cu cat mai multe lucruri comune, cu atat mai multe intalniri mentale, cu atat mai multe motive de prietenie, de apropiere, de interes catre impartasire, de placere a discutiei. In online, ca si in offline, dupa acest prim moment, al cunostintei, apropierile intre oameni se fac treptat, nu brusc. Nu devii imediat intim cu cineva, nu iti permiti imediat sa spui anumite lucruri. E important sa stii…

In ciuda tuturor detractorilor sai, (care de fapt sunt oamenii ce nu inteleg bine fenomenul, dar e la moda sa fii anti), eu raman absolut PRO Facebook. Are multe merite, printre care, ca sa incep, aleator, cu unul dintre ele, acela ca este o unealta extraordinara de PR personal, daca stii sa-l folosesti cu cap. Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi canalul Sorinei. Apoi, te uiti un pic pe canalul Mihaelei. Si tot asa. E mult mai simplu decat a-i suna zilnic pe fiecare dintre ei ca sa vezi ce au mai facut, in ce ape se scalda. Pe FB vezi asta, si mai mult decat atat, alegi singur cand sa vezi… Privesti totul de acasa de la tine, din fotoliu. N-ai nevoie sa stai cu ei ore intregi ca sa-ti arate fotografii de vacanta. Le vezi tu, de acasa. Asta inseamna ca atunci cand te intalnesti cu ei, folosesti timpul mai frumos, mai direct. Nu numai ca nu consider redundant sa fii conectat cu prietenii, ba chiar, dimpotriva, mi s-a parut mult timp ca e mult mai important sa fii conectat cu prietenii reali decat cu strainii. Tocmai, de ce m-ar interesa ce « abereaza » Gica, pe care nu-l cunosc? Mai degraba ma intereseaza ce « abereaza » Gogu, cu care ies la bere. E si aici mult de spus. Ulterior, am gasit motive si de a fi conectat cu straini… cu totul diferite, evident. De detaliat si ele, candva. Alt lucru minunat este FB iti permite sa fii selectiv, mult mai usor decat viata. Triezi ce vrei sa vezi. Informatia e enorm de multa, insa poti cu usurinta sa o « rasfoiesti » si sa alegi ce vrei. Din nefericire, foarte putin content vehiculat este autentic si original. Cred ca 90% din ce-mi trece zilnic acolo prin fata ochilor sunt copy-paste-uri… Cand se intampla ceva, vad pagina principala plina de link-uri care relateaza acea informatie. Cea mai mare parte a oamenilor nici macar nu se obosesc sa o interpreteze personal, sau sa o decripteze. Nici macar sa adauge 3 cuvinte personale, un comentariu scurt, macar. Mie mi-ar placea sa citesc interpretarea proprie, nu de o mie de ori aceeasi stire copiata si ras-copiata. In fine, fiecare dupa posibilitati. La unii asta e: copy paste de stiri, clipuri video cu melodii, si aplicatii ale Facebook-ului. Dar nu e nimic de condamnat. Nu exista nicio norma. Nu au semnat vreun contract ca pun content original. Insa da, nu ma starnesc si nu…