concluzii

Cateva consideratii despre sinucidere.Am fost impotriva sinuciderii intotdeauna, acum cumva ma simt vinovata pentru lipsa de empatie din acel moment.In aprilie am gandit prima oara asta, in mod serios. Nu, motivul nu e moartea lui. Motivele sunt diverse, impletite, convergente. Moartea lui a fost doar declansatorul procesului, nicidecum cauza. Nu sunt atat de simplista ca sa gandesc asa.Eu sunt un om rational, cine ma cunoaste, stie, par chiar glaciala, nicicum un om purtat de emotii. Chiar si cand am emotii ma dau un pas in spate, le traiesc intern, nu le exprim, mananc o paine, fac un drum, dorm o noapte, beau 10 cafele si o sticla de vin, scriu ce simt, nu trimit… si abia apoi ma exteriorizez, daca o fac, in 30% din cazuri. Drept pentru care trec drept un om calculat in toate. (mi-a displacut mult timp aceasta catalogare, acum nu-mi displace, o inteleg). Chiar pot sa citez ades cum ma intreaba oameni apropiati : « cum de poti sa te stapanesti, cum nu spui ? nu simti nevoia ? » Ba simt nevoia, dar retinerea este cea mai puternica. Da, e si o arma, am constientizat mai tarziu.Cand am ajuns eu sa ma gandesc la sinucidere n-a fost nici usor (repet, eram impotriva total), si nici firesc. Dar, cum zic francezii, il n’y a que les idiots qui ne changent pas d’avis, (doar idiotii nu-si schimba parerea), si, asta este, eu mi-am schimbat-o. Nu pe total, cat foarte personal.Nu, nu este o decizie pripita. Nu, nu este o decizie impulsiva. Este o decizie gandita, reflectata, cantarita. Este o decizie luata in toata constiinta si cu toata puterea.Nu vreau sa o lungesc. Am trait frumos, intens, minunat. La propriu. Am fost iubita si dorita intens. Am facut cam tot ce am vrut (in limitele sociale, morale si financiare). Dar putini oameni in lume, chiar si cei bogati pot spune cu mana pe inima ca au facut tot ce au vrut. Ei bine, eu pot. Chiar am facut tot ce am vrut, si m-am cam lamurit cu viata. Cu totul. Fara frustrare, fara regret, fara resentiment, ci cu impacare si mare recunostinta. Sunt binecuvantata. Am facut CE AM VRUT. Si nu doresc sa o lungesc aiurea. E o decizie matura, constienta, rationala, impacata. Pentru ca sunt un om rational, va mai dura. In primul rand, nu doresc sa cauzez durere, si atunci voi pleca dupa mama. In al doilea rand, nu vreau sa las lucrurile la intamplare, ci totul in ordine. Nu-mi convine cine ma mosteneste, voi avea grija de fiecare lucru, unde sa ajunga. Asta necesita organizare si timp. Pot si una, am si alta.Prietena mea cea mai buna, din copilarie, cand am instiintat-o, printre primii, despre decizia mea, a spus atat: “Nu am ce sa iti spun. Tu oricum ai facut mereu ce ai vrut, asa vei face si acum. » (ma cunoaste pe de rost de 33 de ani, deci perceptia mea ca am facut ce am vrut nu este falsa, o intaresc si alti…

Zice un proverb francez « Il n’y a que les idiots qui ne changent pas d’avis« . Cu alte cuvinte, orice om isi poate modifica parerea pe parcursul vietii, si e cumva normal sa o faca, tine de evolutie, de progresul gandirii, de invatarea din circumstante noi, diferite. E firesc sa tragi concluzii din lucrurile prin care treci, e la fel de firesc ca in functie de unele evolutii, sa iti poti modifica parerea. Ce este insa regretabil, de neinteles, urat, necavaleresc, incorect si ne-nobil este sa te prefaci ca nu ti-a placut niciodata ceva/cineva care nu-ti mai place. E la fel ca in iubire. Poate intr-o zi, din diverse cauze, nu mai iubesti omul pentru care ti-ai fi dat si sufletul. Dar sa contesti ca l-ai placut, ca l-ai iubit, e ca si cand nu recunosti o parte din tine insuti, ca si cand te renegi, ca si cand te contrazici si iti modifici istoria. Si asta nu poate sa-mi placa…. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mi-a placut matematica dintotdeauna. De cand ma stiu. Neavand amintiri din copilarie, nu mai stiu cu inceputurile de aritmetica si multimi. Stiu doar ca mi-a placut matematica intotdeauna. De prin clasa a V-a imi amintesc, insa, foarte bine. La propriu, adoram matematica. Sa rezolv ecuatii, probleme. Am mers la olimpiade, si nu din vreo obligatie sau ambitie… A, ba poate da, din ambitie, dar o ambitie buna, nu negativa. Mi-a placut enorm matematica. Din placere ma scufundam in probleme, puneam creionul pe hartie si rezolvam. Sigur, poate ca aveam si o inclinatie pentru. Parintii mei sunt amandoi ingineri electronisti. Firesc, potrivit inclinatiilor mele si placerii, la liceu am dat la clasa de mate-fizica. Evident am intrat, fara probleme. Si fizica mi-a placut. Mult, foarte mult. Am luat, de altfel, 10 la treapta a doua la fizica. Si 10 la matematica la bacalaureat. Si chimia mi-a placut, dar doar cea anorganica. La chimia organica s-a rupt firul de placere… Iar eu nu puteam invata de nevoie 🙂 Nu stiu sa tocesc, pur si simplu nu pot. Inca acum, adult, am o dificultate de a retine lucruri care nu-mi plac. Sau le retin si le rejectez rapid. Le uit imediat ce nu-mi mai trebuiesc. Memorie temporara, doar cat timp imi folosesc acele lucruri. Asa cum dadusem la liceu de mate-fizica, tot asa, in firul logic, am dat admitere la facultate la matematica. Unde am intrat 🙂 Insa, dupa primul semestru, am plecat in Franta, unde « mi-am facut de cap », si am dat examen la scoala de jurnalism, in 1992, un drum pe care n-as fi luat-o in Romania (prea proaspata « democratia », prea fragile « modelele », prea lejera « scoala de jurnalism »). Cateodata ma mai intreb (destul de des), cum ar fi fost viata mea daca as fi ramas la facultatea de matematica si as fi absolvit-o. Sigur, gandindu-va la evolutia mea ulterioara, la faptul ca am facut facultatea de jurnalism in Franta si am devenit jurnalist, dragostea mea pentru matematica poate parea surprinzatoare. Si nu e, totusi. Matematica mi-a structurat viata, gandirea, limbajul, comportamentul. Matematica imi influenteaza (in bine, zic eu), modul in care scriu. Spre deosebire de purii literari, eu, chiar daca fac fraze lungi, alambicate, compuse din multe propozitii, complicate, ele nu-s niciodata fara sens. Fiind o iubitoare de matematica, am logica. Aceasta logica ma face sa cladesc in mod temeinic frazele. Cuvintele n-au locuri intamplatoare in inlantuire, propozitiile au sens una langa alta, una dupa alta. Pot sa deschid fara probleme paranteze. Si chiar paranteze in paranteze. Ele vor avea intotdeauna sens, si nu odata mi s-a spus ca scriitura mea e usor de citit. Ei bine, eu stiu « secretul » acestei impresii. E usor de citit, pentru ca, intre altele, curge foarte logic, si n-are « gauri de rationalitate ». In plus, textul, desi fara « schita » sau schelet, e o constructie logica, pentru ca spiritul meu nu-mi permite sa il structurez decat asa….. Apoi am fost jurnalist in presa economica, si am scris pe domeniul IT si telecom. Sigur ca iubirea pentru matematica…