Cateva consideratii despre sinucidere

20 septembre 2019

Cateva consideratii despre sinucidere.
Am fost impotriva sinuciderii intotdeauna, acum cumva ma simt vinovata pentru lipsa de empatie din acel moment.In aprilie am gandit prima oara asta, in mod serios. Nu, motivul nu e moartea lui. Motivele sunt diverse, impletite, convergente. Moartea lui a fost doar declansatorul procesului, nicidecum cauza. Nu sunt atat de simplista ca sa gandesc asa.Eu sunt un om rational, cine ma cunoaste, stie, par chiar glaciala, nicicum un om purtat de emotii. Chiar si cand am emotii ma dau un pas in spate, le traiesc intern, nu le exprim, mananc o paine, fac un drum, dorm o noapte, beau 10 cafele si o sticla de vin, scriu ce simt, nu trimit… si abia apoi ma exteriorizez, daca o fac, in 30% din cazuri. Drept pentru care trec drept un om calculat in toate. (mi-a displacut mult timp aceasta catalogare, acum nu-mi displace, o inteleg). Chiar pot sa citez ades cum ma intreaba oameni apropiati : « cum de poti sa te stapanesti, cum nu spui ? nu simti nevoia ? » Ba simt nevoia, dar retinerea este cea mai puternica. Da, e si o arma, am constientizat mai tarziu.
Cand am ajuns eu sa ma gandesc la sinucidere n-a fost nici usor (repet, eram impotriva total), si nici firesc. Dar, cum zic francezii, il n’y a que les idiots qui ne changent pas d’avis, (doar idiotii nu-si schimba parerea), si, asta este, eu mi-am schimbat-o. Nu pe total, cat foarte personal.
Nu, nu este o decizie pripita. Nu, nu este o decizie impulsiva. Este o decizie gandita, reflectata, cantarita. Este o decizie luata in toata constiinta si cu toata puterea.Nu vreau sa o lungesc. Am trait frumos, intens, minunat. La propriu. Am fost iubita si dorita intens. Am facut cam tot ce am vrut (in limitele sociale, morale si financiare). Dar putini oameni in lume, chiar si cei bogati pot spune cu mana pe inima ca au facut tot ce au vrut. Ei bine, eu pot. Chiar am facut tot ce am vrut, si m-am cam lamurit cu viata. Cu totul. Fara frustrare, fara regret, fara resentiment, ci cu impacare si mare recunostinta. Sunt binecuvantata. Am facut CE AM VRUT. Si nu doresc sa o lungesc aiurea. E o decizie matura, constienta, rationala, impacata. Pentru ca sunt un om rational, va mai dura. In primul rand, nu doresc sa cauzez durere, si atunci voi pleca dupa mama. In al doilea rand, nu vreau sa las lucrurile la intamplare, ci totul in ordine. Nu-mi convine cine ma mosteneste, voi avea grija de fiecare lucru, unde sa ajunga. Asta necesita organizare si timp. Pot si una, am si alta.
Prietena mea cea mai buna, din copilarie, cand am instiintat-o, printre primii, despre decizia mea, a spus atat: “Nu am ce sa iti spun. Tu oricum ai facut mereu ce ai vrut, asa vei face si acum. » (ma cunoaste pe de rost de 33 de ani, deci perceptia mea ca am facut ce am vrut nu este falsa, o intaresc si alti oameni care ma cunosc bine de zeci de ani) Da, am facut ce am vrut, voi face si acum, poate sa stea oricine si in cap, eu stiu ce doresc.Si nu, nu doresc sa o lalai aici, ca n-am de ce. Le-am bifat pe toate si mai multe decat toate, le-am inteles, jocul nu ma mai tenteaza, le stiu pe toate, iar ce e cel mai bun e déjà in spatele meu. In fata ar fi doar o lalaiala fara noima, care mie nu-mi seamana. Tot francezii zic: decat sa traiesti o viata in genunchi, mai bine sa mori in picioare. De ce vorbesc despre sinucidere ? De ce n-as vorbi ? E profilul meu, vorbesc ce vreau cand vreau. Fix asa. Cui nu-i convine, ura si la gara. Vorbesc despre asta pentru ca sunt un om asumat si pentru ca asa vorbesc despre orice simt, bun, rau, neutru. Asa sunt eu. Nu vreau nici compasiune, nici atentie. Vorbesc despre asta cum as vorbi despre faptul ca imi place apusul sau vreau sa beau un pahar de vin alb. Nu e nicio drama.Oamenii nu suporta nici sa fii fericit, dar nici sa fii nefericit. Oamenii nu suporta multe, dar pe mine ma intereseaza putin spre deloc ce suporta sau ce doresc oamenii. Nu mi-a platit nimeni abonament sa fiu responsabila cu buna dispozitie, asa ca imi permit sa traiesc ce traiesc, si sa spun ce traiesc.Vorbesc doar uneori despre asta (sinuciderea), dar de gandit o gandesc in permanenta. Ma gandesc cu frecventa cu care ma gandesc si la barbatul iubit, sau la cele mai importante lucruri din viata. Da, vorbesc doar uneori, ca doar atunci simt sa vorbesc. Dar de gandit, gandesc in permanenta, din aprilie. Acum sunt la Sozopol, intr-un hotel pe care il iubesc, ascult marea, ascult linistea, stau la soare, citesc, scriu, mananc bine, beau vin bun, ma simt fericita. Asta nu inseamna ca nu ma gandesc permanent la sinucidere. E un plan. E un plan pe termen lung, dar este un plan. Fara drept de apel. Este un proiect amplu, cu implicatii, il voi duce la capat cu succès.