precizie

« Stau in fata calculatorului, cu degetele pe taste, gandesc, scriu, sterg, iar scriu, iar sterg« , asta e o fraza (stupida) care pentru mine ramane de antologie, si ramane emblematica in ce priveste o multime de analisti, editorialisti, comentatori. Nu vreau sa credeti ca am cine stie ce motive sau frustrari. Nici n-am ceva special cu omul care a putut sa scrie o asemenea fraza, desi, eu una, nu mi-as fi permis niciodata sa scriu asa ceva. Daca as fi avut ceva special cu el, scriam textul acesta demult, si anume acum 1 an jumatate, cand l-am citit. Nu am nimic cu el in particular, el e doar unul dintre numerosii care isi dau cu parerea, in mod foarte afirmat si foarte sonor, dar in cea mai mare parte a timpului emit banalitati, platitudini, cu tonul cu care ai spune lucruri geniale. Si cu o convingere de fier ca sunt geniali. Romania duce lipsa de modele, de un sistem de valori sanatos. Presa romana, si ea, duce lipsa de modele. Vreau si eu sa ma uit admirativ la X sau Y si sa spun « ei, asta inseamna sa fii jurnalist ». Nu spun ca nu exista, insa cei adevarati din pacate nu coincid cu cei care sunt vedete, cunoscuti de publicul larg, sau considerati « varfurile ». Eu acum despre acele varfuri scriu… Pentru ca o discutie, aseara, mi-a confirmat ca oamenii ii considera demni de luat in seama, ba mai mult… geniali. Ei care emit doar citate din intelepciunea populara, maxim. Mi se pare periculos si trist. Doar pentru ca au o orientare politica asemanatoare cu a celor care-i asculta, acestia ajung sa nu mai distinga adevarata valoare sau capacitate de platitudini emise cu voci sforaitoare si de mediocritate. Ca sa luam cazul precis al editorialului din care e extrasa magistrala fraza, [ « Stau in fata calculatorului, cu degetele pe taste, gandesc, scriu, sterg, iar scriu, iar sterg« ], evident, stiu ca e greu sa scrii ceva cu 48 de ore inainte de un rezultat final, stiind ca cititorii vor avea sub ochi textul tau dupa ce lucrurile se vor fi decantat. Nu contest. Realizez dificultatea. Dar in aceste cazuri, daca esti onest cu tine insuti, si cu cititorii tai, ori schimbi subiectul, ori o intorci asa frumos din condei incat totul sa para armonios. Tuturor (cel putin celor care am facut meseria asta), ni s-a intamplat macar o data sa nu avem stare, sau sa nu avem chef, sau sa nu ne simtim in regula cu un anumit subiect sau un anumit context. Trebuie sa rezolvi cinstit aceasta « ne-stare », acest decalaj.  Cinstit pentru tine, in primul rand, unde mai pui ca trebuie sa fii cinstit si cu cei care te citesc/asculta, si sa-i respecti. Respectul impune si acest fair-play, macar intr-o doza minima recomandata. Lasa ca acel text, care se vrea editorial, n-are substanta si continut. Dar macar sa aiba gratie, condei, autorul sa « ma faca » din cuvinte. Nu sa scrie ca nu scrie, si sa o mai exprime si intr-un mod mediocru!…

Mi-a placut matematica dintotdeauna. De cand ma stiu. Neavand amintiri din copilarie, nu mai stiu cu inceputurile de aritmetica si multimi. Stiu doar ca mi-a placut matematica intotdeauna. De prin clasa a V-a imi amintesc, insa, foarte bine. La propriu, adoram matematica. Sa rezolv ecuatii, probleme. Am mers la olimpiade, si nu din vreo obligatie sau ambitie… A, ba poate da, din ambitie, dar o ambitie buna, nu negativa. Mi-a placut enorm matematica. Din placere ma scufundam in probleme, puneam creionul pe hartie si rezolvam. Sigur, poate ca aveam si o inclinatie pentru. Parintii mei sunt amandoi ingineri electronisti. Firesc, potrivit inclinatiilor mele si placerii, la liceu am dat la clasa de mate-fizica. Evident am intrat, fara probleme. Si fizica mi-a placut. Mult, foarte mult. Am luat, de altfel, 10 la treapta a doua la fizica. Si 10 la matematica la bacalaureat. Si chimia mi-a placut, dar doar cea anorganica. La chimia organica s-a rupt firul de placere… Iar eu nu puteam invata de nevoie 🙂 Nu stiu sa tocesc, pur si simplu nu pot. Inca acum, adult, am o dificultate de a retine lucruri care nu-mi plac. Sau le retin si le rejectez rapid. Le uit imediat ce nu-mi mai trebuiesc. Memorie temporara, doar cat timp imi folosesc acele lucruri. Asa cum dadusem la liceu de mate-fizica, tot asa, in firul logic, am dat admitere la facultate la matematica. Unde am intrat 🙂 Insa, dupa primul semestru, am plecat in Franta, unde « mi-am facut de cap », si am dat examen la scoala de jurnalism, in 1992, un drum pe care n-as fi luat-o in Romania (prea proaspata « democratia », prea fragile « modelele », prea lejera « scoala de jurnalism »). Cateodata ma mai intreb (destul de des), cum ar fi fost viata mea daca as fi ramas la facultatea de matematica si as fi absolvit-o. Sigur, gandindu-va la evolutia mea ulterioara, la faptul ca am facut facultatea de jurnalism in Franta si am devenit jurnalist, dragostea mea pentru matematica poate parea surprinzatoare. Si nu e, totusi. Matematica mi-a structurat viata, gandirea, limbajul, comportamentul. Matematica imi influenteaza (in bine, zic eu), modul in care scriu. Spre deosebire de purii literari, eu, chiar daca fac fraze lungi, alambicate, compuse din multe propozitii, complicate, ele nu-s niciodata fara sens. Fiind o iubitoare de matematica, am logica. Aceasta logica ma face sa cladesc in mod temeinic frazele. Cuvintele n-au locuri intamplatoare in inlantuire, propozitiile au sens una langa alta, una dupa alta. Pot sa deschid fara probleme paranteze. Si chiar paranteze in paranteze. Ele vor avea intotdeauna sens, si nu odata mi s-a spus ca scriitura mea e usor de citit. Ei bine, eu stiu « secretul » acestei impresii. E usor de citit, pentru ca, intre altele, curge foarte logic, si n-are « gauri de rationalitate ». In plus, textul, desi fara « schita » sau schelet, e o constructie logica, pentru ca spiritul meu nu-mi permite sa il structurez decat asa….. Apoi am fost jurnalist in presa economica, si am scris pe domeniul IT si telecom. Sigur ca iubirea pentru matematica…