argument

Eu sunt socata, desi am vazut multe… Intr-o tara unde veniturile au scazut, unde sunt probleme de viata si de moarte (nu va reamintesc decat spitalele, ca sa nu spun si altele) exista oameni care dau sms la OTV, in valoare de 0,44 euro, (adica echivalentul a 2 paini), ca sa-si dea cu parerea daca Oana Zavoranu a fost sau nu insarcinata. Asta se intampla pe 5 aprilie. Pentru publicul OTV, presupun ca 2 paini conteaza, am plecat de la ideea asta,  aceea ca publicul acela are resurse limitate. A-ti lua painea de la gura copiilor pentru a le oferi circ, e foarte discutabil. Macar paine sa le dea, daca educatie nu-s in stare. Ce speranta sa mai pot avea pentru evolutia acestui popor? Daca atat ii duce capul pe o gramada de oameni? Si ma intrebam: care e legatura dintre mine si ei? Suntem toti romani. Cat de mult semanam?  In aceeasi zi, vazusem o reclama la OTV, pe blocul de la Natiunile Unite, care proclama « Aici e toata Romania ». Eu, sincer, m-am simtit exclusa. Cu alte cuvinte, « tu du-te de aici, ca nu contezi. » In seara respectiva, cand priveam siderata la tv, aveam de ales intre boc la Realitatea TV, sau un caz de crima la Antena 3. (un roman care si-a ucis sotia in Spania). Ok, inteleg ca se intampla asemenea atrocitati, dereglati exista pe toate meridianele. Nu inteleg de ce trebuie sa devina subiecte dezvoltate pe larg. Nu ma luati cu argumentul ieftin al « trebuie sa traiasca, trebuie sa se vanda ». Inteleg regulile societatii de consum, am trait foarte devreme intr-una (in vestul Europei). Am fost jurnalist intr-o redactie dintr-o societate de consum, ani de zile. Si totusi, asemenea alegeri nu erau validate. Nu ca nu erau validate, dar nici nu s-ar fi gandit cineva vreodata la ele. Crimele, accidentele, atrocitatile aveau o rubrica speciala, « fapt divers », care nu avea mai mult de o pagina, dintr-un ziar care continea peste 40 de pagini. Toate erau exprimate decent, iar identitatile erau ades protejate. Si era un ziar dintr-un grup mare, care era lider regional de piata. Si acolo divortau personalitati. Si totusi, nu aveam divorturi si spalari de desuuri murdare in public.  Faceau, cel mult, obiectul unei stiri, pe o coloana. Si erau dezvoltate doar in presa de scandal. Dar publicul stia ce cumpara, cand cumpara acea presa. Nu inteleg de unde pornirea asta spre lucruri urate. De unde aplecarea spre sordid, spre mizerabil, spre josnicii. Scuza: « asta cere publicul », nu mi se pare o scuza valabila. Publicul nu a cerut asta, si daca publicul vrea asta, n-are decat sa isi ia din ziarele specializate sau de la emisiunile TV specializate. Contopirea televiziunilor generaliste sau de stiri cu televiziuni de scandal (mai bine zis de cocina), este foarte periculoasa, si inexplicabila. Si da, oamenii dau sms ca sa-si dea cu parerea despre o situatie absurda. Si platesc acest sms. Dar nu va suparati pe mine ca va spun, dragi fosti colegi de breasla, felul in care a ajuns societatea…

Pentru ca ma intreba un comentator necunoscut, la una din postarile anterioare, daca sa se insoare anul asta, voi scrie despre casatorie. Complicat si delicat subiect, care-mi va atrage probabil oprobriul social si destule critici. Dar e ok, n-am neaparat nevoie sa ma aplaude masele, mai ales la subiecte din astea in care nu sunt de acord cu societatea. Intrebarea suna asa: « Eu intre doua pahare, mai stateam in dilema daca sa ma insor anul asta sau nu, dar mi-am dat seama ca nu renteaza La ce varsta te-ai casatorit? Eu nu stiu cand sa fac pasul asta, toate femeile cu care stau vor sa ma casatoresc cu ele, dar eu nu am chef de asa ceva pe criza asta 🙁  » Teoretic, nu-mi place sa fiu consilier matrimonial, dar, recunosc, casatoria e un subiect. Adevarat, adanc. Nu pretind ca detin adevarul absolut, dar am trait intr-adevar mult, am avut sansa sa traiesc cam triplu din punct de vedere al experientelor umane fata de oamenii de varsta mea, si sa cunosc multe personalitati, multe povesti, sa traversez multe imprejurari, din cele mai diverse, uneori extreme. Din acelea care calesc, dupa ce te ard. Eu nu cred in casatorie. Cred cu putere in cuplu: e una din valorile mele cele mai profunde. Dar nu cred in casatorie ca o necesitate. Nu cred ca acea bucata de hartie te tine alaturi de cineva, daca stai. Si in acelasi mod, nu cred ca daca nu esti bine cu cineva, acea hartie te impiedica sa pleci. Daca n-ar exista altfel de legatura intre mine si o persoana, acea hartie e zero, nu exista nici un fel de hartie care m-ar putea retine alaturi de respectivul. Iar daca mi-ar fi rau, nu m-ar tine nici doua milioane de hartii intr-o relatie in care nu este locul meu. Caci eu consider un esec FIECARE minut petrecut intr-o relatie in care nu ai ce cauta. Esecul nu e despartirea. Esecul este sa petreci timp, minute pretioase din viata, in locuri si langa oameni care nu merita. Deci, ca idee, nu consider casatoria o necesitate. Important este cuplul, relatia. Iubirea, respectul, prietenia, sustinerea, toate legaturile care se creeaza intre doi oameni. Ca aleg sa se casatoreasca sau nu, asta e o decizie care se ia impreuna… Dar casatoria nu poate reprezenta, in ochii mei, un scop in sine. Daca ar reprezenta un scop in sine, inseamna ca nu ar conta omul si relatia. Ci ar conta sa ai verigheta pe deget, « sa intri in randul lumii », pentru ca asa au spus mama, tata, matusa, bunica, vecinii, ţaţa Floarea, nea Vasile. Si de aici incepe nefericirea. Pentru ca ai facut totul sa te vezi in acea postura, netinand cont de restul, de ceea ce de fapt ar trebui sa fie mult mai important: cuplul, relatia, legaturile, vazute si mai ales nevazute. Interactiunea mentala. Pentru ca am trait multi ani in alte coordonate geografice, m-am ingrozit (da, da, acesta e cuvantul), cand m-am intors aici, in Romania, si am vazut ce se intampla. E o presiune sociala atat de puternica sa te insori, sa…