dereglati

Putina decenta se poate?

8 avril 2011

Eu sunt socata, desi am vazut multe… Intr-o tara unde veniturile au scazut, unde sunt probleme de viata si de moarte (nu va reamintesc decat spitalele, ca sa nu spun si altele) exista oameni care dau sms la OTV, in valoare de 0,44 euro, (adica echivalentul a 2 paini), ca sa-si dea cu parerea daca Oana Zavoranu a fost sau nu insarcinata. Asta se intampla pe 5 aprilie. Pentru publicul OTV, presupun ca 2 paini conteaza, am plecat de la ideea asta,  aceea ca publicul acela are resurse limitate. A-ti lua painea de la gura copiilor pentru a le oferi circ, e foarte discutabil. Macar paine sa le dea, daca educatie nu-s in stare. Ce speranta sa mai pot avea pentru evolutia acestui popor? Daca atat ii duce capul pe o gramada de oameni? Si ma intrebam: care e legatura dintre mine si ei? Suntem toti romani. Cat de mult semanam?  In aceeasi zi, vazusem o reclama la OTV, pe blocul de la Natiunile Unite, care proclama « Aici e toata Romania ». Eu, sincer, m-am simtit exclusa. Cu alte cuvinte, « tu du-te de aici, ca nu contezi. » In seara respectiva, cand priveam siderata la tv, aveam de ales intre boc la Realitatea TV, sau un caz de crima la Antena 3. (un roman care si-a ucis sotia in Spania). Ok, inteleg ca se intampla asemenea atrocitati, dereglati exista pe toate meridianele. Nu inteleg de ce trebuie sa devina subiecte dezvoltate pe larg. Nu ma luati cu argumentul ieftin al « trebuie sa traiasca, trebuie sa se vanda ». Inteleg regulile societatii de consum, am trait foarte devreme intr-una (in vestul Europei). Am fost jurnalist intr-o redactie dintr-o societate de consum, ani de zile. Si totusi, asemenea alegeri nu erau validate. Nu ca nu erau validate, dar nici nu s-ar fi gandit cineva vreodata la ele. Crimele, accidentele, atrocitatile aveau o rubrica speciala, « fapt divers », care nu avea mai mult de o pagina, dintr-un ziar care continea peste 40 de pagini. Toate erau exprimate decent, iar identitatile erau ades protejate. Si era un ziar dintr-un grup mare, care era lider regional de piata. Si acolo divortau personalitati. Si totusi, nu aveam divorturi si spalari de desuuri murdare in public.  Faceau, cel mult, obiectul unei stiri, pe o coloana. Si erau dezvoltate doar in presa de scandal. Dar publicul stia ce cumpara, cand cumpara acea presa. Nu inteleg de unde pornirea asta spre lucruri urate. De unde aplecarea spre sordid, spre mizerabil, spre josnicii. Scuza: « asta cere publicul », nu mi se pare o scuza valabila. Publicul nu a cerut asta, si daca publicul vrea asta, n-are decat sa isi ia din ziarele specializate sau de la emisiunile TV specializate. Contopirea televiziunilor generaliste sau de stiri cu televiziuni de scandal (mai bine zis de cocina), este foarte periculoasa, si inexplicabila. Si da, oamenii dau sms ca sa-si dea cu parerea despre o situatie absurda. Si platesc acest sms. Dar nu va suparati pe mine ca va spun, dragi fosti colegi de breasla, felul in care a ajuns societatea…

📌
0💬 read more