Libertatea se construieste

Cand ma mai invidiaza lumea pentru viata pe care o am, ca nu trebuie sa aia sau sa aialalta (si recunosc, nu, nu trebuie, si n-am facut aproape niciodata nimic ca trebuie), ca “no strings attached”, vreau sa va raspund ceva, dragii mei: viata e si cum si-o face omul. Eu asa am trait mereu. Nu am cautat altceva. Asa mi-am construit-o. Si fix fac exact doar ce vreau. DOAR CE VREAU. Cand vreau. Si ma ocup de cine vreau 😉 De cine aleg sa vreau. Nu ai cum sa ajungi la asta decat construind asa. Ca daca construiesti cu planificari, cu intrat in randul lumii, cu facut ce “se face”, pai de asta ai parte ulterior. N-ai cum sa ai si untul si banii pentru unt, cum zice francezul (le beurre et l’argent du beurre). Alegi din start. Eu am ales instinctiv libertatea. Pot sa-mi permit sa nu ies 5-7-10 zile din casa deloc, nici pana la lift. Sau 20. Am facut. De multe ori, nu o data. Cu mult inainte de pandemie. Alegerea mea. Pot, de asemenea, sa aleg sa plec undeva, brusc, si sa nu vin 3 luni inapoi, si mai multe, oricat. Pare de invidiat? nu e.

E o constructie si asta, da’ o iei de la inceput asa 😉 Daca o apuci cum vrea mama, ce asteapta matusa, sa nu-mi dezamagesc familia, hai sa aia si cealalta, chiar daca sufletul meu nu zice, nu prea mai ai cum, dupa, sa ajungi liber liber. Pentru ca ti-ai creat deja obligatii, legaturi, si nu poti disparea brusc. Libertatea este ceva care necesita angajare si cladire pe termen lung. Nu este pentru ca te-au lasat altii liber, sau ca nu mai esti ocupat. Libertatea este o stare pe care trebuie sa o vrei si pentru care sa construiesti. Se face cu efort, ca orice alta cariera. Ba chiar cu mai mult efort, ca esti in afara normelor.

“And I’m only here
To bring you free love
Let’s make it clear
That this is free love
No hidden catch
No strings attached
Just free love
No hidden catch
No strings attached
Just free love”
PS. am avut profesional o perioada scurta cand ma duceam stresata si trista la munca, si se vedea pe mine, eram gri la fata, neagra in rest. Iubitul meu de atunci mi-a zis sa-mi dau demisia, ca nu sunt bine. Nu eram bine, ce-i drept. Am zis: nu, pentru ca am un credit. A spus, in mod foarte generos: da-ti demisia, iti vei gasi oricum job, iti platesc eu creditul intre timp. N-am acceptat. Am plecat de acolo cand am plecat la alt job. (curand, adevarat) :)) Asta apropo de facut ce trebuie, si nu ce VREAU sau ce simt. Dar am apreciat propunerea lui, mi-o amintesc si astazi, dupa 17 ani 😉 Doar ca mie nu-mi place sa depind de cineva. Apreciez mana intinsa, o accept uneori, imi place sa stiu ca am plasa de siguranta, dar nu ma bazez pe altii. Face parte tot din conceptul de libertate.

Fereasca!

De mai bine de 12 zile, triez hârtii. Erau deja clasate, dar vreau sa mai renunț la ele. Viața mea este un șir nesfârșit de hârtii. Le-am scos pe toate, ca să le pot tria si reclasa. Pentru ca task-urile acestea nu îmi ocupa tot procesorul, am mult timp de gândire. Am ascultat ebook-uri, sau emisiuni de literatura, am ascultat muzica, (mai rar, nu am starea necesara), si am gândit mult (cum am spus, procesorul nu e la 100% ocupat de selectarea hârtiilor). Acum câteva ore am avut un gând răzleț ca ar fi bine sa am cu 10 ani mai puțin, dar în următoarea secunda am știut ca e o prostie enormă. Nu, ar fi fost bine chiar sa am cu 10 ani mai mult. Am apucat sa trăiesc. Mult, intens, nebunește, frenetic. Am făcut ce am vrut aproape mereu. Am avut șansa să pot. Am plecat la New York in câteva zile, pentru ca ma îndrăgostisem. Am decis, am cumpărat biletul de avion și cazarea, am plecat! Aveam 27 de ani și am plecat pe banii mei, nu ai soțului, iubitului, părinților! De altfel, nu mai trăiam cu părinții de la 18 ani, eram la 3000 km de ei. Am dat doar acest exemplu, dar asa trăiam. Făcând ce doream.
Am făcut absolut mereu ce am vrut. Am râs mult, am pierdut nopți, am călătorit, am dansat până am rupt tocuri la propriu, am făcut nebunii. Am și muncit. Am câștigat bani prin munca, i-am cheltuit cu delectare. Nu am economii și nu ma interesează să am. Nu a făcut parte din preocupările mele. Strâng cărți, hârtii, vaze, etc. Orice, bani nu.
Am iubit mult și am fost iubita. Am fost cuminte, uneori prea, dar am trăit intens, cu pofta, fără să mă economisesc. Fără teamă de riduri, de portofel gol, de boală, de moarte. Asta chiar și acum 3 ani.
{De acum 2, după dispariția lui, am dorit sa dispar și eu. (Ăsta e alt capitol)}

Ce oroare sa ai 20 de ani acum când stai la cușcă, când gesturile cele mai simple iti sunt interzise.
Ferească! 

Respiratia mea bulgareasca

Am ajuns la 23.13 in fata blocului, parcam. Recunosc ca mi-a fost teama ca ma oprește cineva in cele 13 minute de dupa ora 23. Si era cu couvre-feu. Asta pentru ca sunt eu prea corecta. Incalc legea extrem de rar, si am o mie de vinovatii, milioane de dureri de cap, etc. Si mint asa de prost incat nici nu incerc sa o fac, sunt penibila si tragica de-a dreptul :))Eu realmente chiar nu am iesit niciodata din casa, nu dupa 23, rar m-am intors de cateva luni dupa 21. Cred ca le numar pe degetele de la o mana, cand am venit acasa dupa 21 (putine ocazii de cumparaturi premergatoare Craciunului si de cascat gura la Auchan la raionul de Craciun care mi s-a parut magic! nu zic ca n-a fost, dar cred ca impresia mea a fost hiperbolizata de faptul ca nu ies nicaieri si nu mai avem nimic) Dar si atunci, plecam maxim la 21 de la Auchan, ca atunci inchidea, ne alerga prin magazin sa iesim, si la 21.10 eram acasa. Astea sunt oricum exceptii, chiar n-am iesit din casa, acum realizez. Dar ce sa faci daca la bulgari este o lume cat de cat mai apropiata de normal, si efectiv am uitat de ora 23? Pur si simplu, am uitat. Masca nu este obligatorie pe strada, deloc, si cam nimeni nu poarta, magazinele se inchid la ora 22. Am platit la 21.42, am uitat complet ca am constrangere de stingere la 23. Eu abia la 21.42 plateam la Kaufland, pana am aranjat cumparaturile in portbagaj, dus caruciorul la loc…

Abia atunci m-a lovit amintirea ca la 23 trebuie sa fiu in casa. La 21.55 plecam din parcarea de la Kaufland, de la Kaufland pana la vama ai 6-7 km de oras (adica si semafoare), plus podul, pe care inainte de a-l traversa, trebuie sa-l si platesti, toate astea le-am facut in 15 minute, plus trecutul vamii, la 22.10 ieseam din vama, si mai aveam 62 km pana la Bucuresti, si doar 50 min, si o groaza de localitati, treceri de pietoni, sensuri giratorii (nu le-am numarat, dar sunt pe putin 15), restrictii. Acum nici sa iau amenda de viteza ca intarzii acasa 15 min, ca tot nu vad care e problema ca vin eu singura in masina mea pana acasa la 23.15 in loc de 23. Bine, ca in filmele cu prosti, mi s-a aprins si becul de carburant fix atunci, abia trecusem vama, nu voiam sa incerc sa fac si pana prostului sa raman in drum la ora 23 :)) deci m-a costat inca 4 minute oprirea la benzinarie. 4 min cu tot cu alimentare, plata. Altfel ajungeam la 23.09 – fara oprirea de la benzinarie 😉

Am avut o zi extraordinar de frumoasa, desi singura, si desi ma apasa ca nu am cu cine imparti aceste momente frumoase. Am mers aproape non stop, nu m-am asezat ca n-aveam nici unde, nici de ce. Timp de 10 ore am mers. Cumparaturi, plimbare, cumparaturi, plimbare, si de la capat. Este infinit mai bine acolo pentru ca poti umbla fara masca si vezi si fetele celorlalti (mi-a facut sincer bine psihic!), dar e greu, ca nu ai unde sa bei nicio cafea. Ba da, la automatele de pe strada (ei au automate la fiecare pas, in strada direct). In rest, totul este inchis. TOT, peste tot, chiar si terasele. Este o masura pe care o consider ok. Nu ma bucur, dar este ok, decat nici cal nici magar ca in Romania, unde din cauza ca se permit terasele, unii mai cu tupeu tin deschis si locuri care nu sunt terase, pentru ca au spate. In timp ce altii mor de foame la propriu, pentru ca respecta legea. Nu mai zic ca e concurenta neloiala. Deci sistemul lor este mai ok. Totul este inchis, restaurante, cafenele, terase, orice. Restaurantele pot fi deschise pentru livrari, atat. Fara discutie, nu ca, “stai sa vezi, sefu, ca aici e terasa” (in timp ce e vizibil ca nu-i terasa, iar altii fara pile mor si dau faliment, nici nu mai stii in ce ordine, saracii.)

Da, se poate bea cafea la automat sau la benzinarii, se pot manca sandwich-uri, se poate manca la Kaufland la grill (dar mie nu-mi place, si nici sa mananc in mers sau in picioare sau pe banca. Asa ca n-am mancat, dupa bunul meu obicei, ultima masa aseara, ca dimineata nu mananc din copilarie)

Mi-a făcut grozav de bine plimbarea și planuiesc sa refac asta cat de repede.
SUnt cumva un om norocos. Eu intotdeauna cumpar rovinieta anuala, niciodata pe perioade scurte, si asa ca am mereu. Bineinteles ca uit cat dureaza, ca nu o iau de la 1 ianuarie. Ce mi-a venit azi dimineata sa verific daca mai este valabila. Ca bineinteles ca nu stiu cand am cumparat-o, habar nu am, si cum nu am mai iesit din oras de trei luni si mai bine, de altfel si masina abia o miscasem in aceste luni, habar nu aveam. Ei bine, nu mai aveam rovinieta. Impuls salutar de a cauta 😉Bun, mi-am luat, am plecat la drum.. La Kaufland prima data (la pranz), am spart (fara sa vreau, evident) o sticla de Jim Bean, de pe un cap de raion, trecand cu caruciorul. M-am agitat sa caut pe cineva, si nu mi-a imputat-o nimeni…. Ciudat. As paria ca in Romania daca sparg, platesc. Cred ca mi-a purtat noroc sticla, ca nu m-a oprit nimeni…. Bine, am depasit cu 13 minute… 😉
I-am distrat pe oamenii de la vama, si la dus si la intors :))) La dus: unde mergeti? La Ruse. La cumparaturi. Ce cumparati? Nu stiu, la Kaufland. Si el, mirat: “Dar la noi nu mai e Kaufland?” Ba da, domne, da’ n-are branza bulgareasca si Peshterska, etc, o lista lunga, nu va mai detaliez. Si el: si e mai buna branza bulgareasca? Eu, intuind ca poate e un nationalist: nu e neaparat mai buna, imi place mie mai mult. Si mi-era dor sa pot pleca.La intoarcere, altul, bineinteles. De unde veniti? de la Ruse, am fost la cumparaturi. El, zambind, (frumusel era): La cumparaturi? zic, intr-o suflare: da, ca mi-era tare dor, stiti cum am asteptat sa pot merge, ca inainte de Craciun n-am putut. Imi deschideti si mie portbagajul?Da, sigur, dar nu va mirati, este o dezordine, ca am trantit cumparaturile de-a valma, ca intarzii la apelul de noapte!!!
La multi ani tuturor Oanelor, Ioanelor, Ionilor, vin eu si cu urari personale, dar sa ma linistesc.)