Nu mai dansez

7 février 2023

Candva scriam. Candva nu respiram fara sa scriu. Nu doar ca imi placea sa scriu, nu puteam trai fara sa scriu. Si se pare ca aveam talent. O stiu pentru ca mi s-a spus mult, foarte mult. In doua limbi, in doua tari, multi ani la rand. N-am niciun merit, asa m-am nascut, cu asta in mine.

Dar intotdeauna am simtit, si am spus-o inca de atunci, ca la mine nu se potriveste ideea ca nefericirea naste marea creatie. Dimpotriva, pe mine nefericirea ma seaca, ma blocheaza, ma inchide, nicicum nu ma face sa creez. De asta, mitul creatiei din durere este doar un mit. In realitate suntem fiecare diferiti, unii creeaza mai bine in durere (si cunosc oameni care isi intretin o durere ca sa poata crea, atunci dau cel mai bun din ei), altii seaca in durere. Eu trebuie sa fiu cel putin linistita ca sa scriu, iar cel mai bine este cand sunt fericita, atunci sunt efervescenta, creativa, imaginativa, jucausa.

Cum doliul mi-a secat mare parte din suflet, da, am supravietuit, dar sunt mai mult un corp decat o inima, cum eram inainte, nu mai scriu. Nu pot si nu vreau. Nu simt. Si daca nu simt n-are rost. Timp am, dar nu am suflare. Si habar nu am daca se va reintoarce vreodata. Anii care au trecut acum recent, ultimii 4, au fost ingrozitori pentru mine, din doliu in pandemie, din pandemie in operatii, din operatii in accidente, si tot asa. Resursele mele sunt concentrate ca sa pot inca sa respir, ca sa nu o iau razna, ca sa ma echilibrez. Scrisul nu e prielnic in asemenea conditii. Nu la mine. Asta este. Si cumva, si intuind asta, mi-am dorit sa mor cand a murit el. Stiam ca daca continui sa traiesc, nu voi mai fi eu. Si aveam dreptate. Nu e nicio drama. Traiesc (ma intreb de ce). Fara panaș. Si fara sa fiu eu. Am facut bine ca am trait cat in trei vieti inainte. Am trait mereu intens, am ars puternic, pasional. Am fost epicuriana, nu mi-am refuzat mare lucru, nu am dormit ani intregi (doar 4 ore pe noapte, noapte de noapte mereu, nu ocazional), m-am condus mereu dupa « Carpe diem » si « Dupa mine, potopul ». Si daca nu le-ar fi spus altii inainte, le pronuntam eu sigur. Am trait asa nu calculat, ci din constructie. Nu intentionat, ci intuitiv, spontan. Asa mi-e firea. Am luat avans, ca da, uite… habar nu ai niciodata ce e ziua de maine si cine vei fi maine.

Nu mai port tocuri (eu care mergeam zi de zi numai pe tocuri, inclusiv la cumparaturi, inclusiv in parc, ca asa mergeam eu, eram numai pe tocuri). Nu mai dansez (eu care dansam nopti intregi, si zile, care am rupt incaltari de cat dansam. Nu mai scriu.

Cam asta a fost supravietuirea. Nu mai port tocuri. Nu mai dansez. Nu mai scriu.