Se da o retea de socializare. Se mai da un profil care posteaza fotografii, filmulete si diverse alte chestii anti-cocalari si anti-pitipoance. Si se dau niste oameni care vizualizeaza, sau chiar si comenteaza respectivele chestii, daca simt nevoia. Acum va intreb pe voi: cum sa fii cand lasi nici mai mult nici mai putin decat 58 de comentarii la fotografii de pitipoance? Adica de unde atata inversunare? De unde atata timp? De unde atata rabdare? Adica ok, pitipoancele sunt pitipoance. Pe alocuri, vomitive si foarte repetitive (buze supradimensionate, roz, cercei imensi, sclipiciuri, poze in baie, lenjerie intima de prost gust si proasta calitate, mobila ieftina, carpete pe pereti, bibelouri). Dar tu, fata normala, frumusica, tanara, stai o dupa-amiaza intreaga si scrii comentarii la pozele lor? 58 de comentarii…. o seara de vineri si o dupa-amiaza de sambata petrecuta comentand poze de pitipoance. Oamenii astia sunt de-adevaratelea? Sau ma aflu undeva intre raionul desene animate si filme de fictiune? Ce discernamant? Ce judecata? Ce… Eh, ce cer eu? Stiti ce e trist? Fata asta traieste, munceste, va face copii, ii va creste. Si voteaza. Tara asta nu se mai face bine niciodata. p.s. Stati ca nu v-am spus tot. E nascuta in 1983 si la opinii politice scrie PCR. Dintr-un comentariu lasat undeva, am dedus ca nu e nici macar completat la misto, « fata » chiar are convingeri. Urmatorul detaliu, si mai si, e ca a absolvit psihologia. Incep sa-mi placa mult astia care au absolvit psihologia si au cont de FB…. din constatari succesive. Sunt un deliciu, fiecare dintre ei. Nu ma mai satur. p.p.s. Singurul caz in care as crede ca e totul in regula, este cel in care persoana care a creat contul in care posteaza anti cocalari sa isi fi facut un cont cu care sa-si comenteze fotografiile… Aia mai treaca-mearga. Da’ daca fata aceea chiar este ce pare a fi, e jale, fratilor, cu tara asta. JALE mare. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

… aaa, ce zic eu? Fraza saptamanii, a lunii. « Facem proiectul asta impreuna si nu accept alta scuza decat moartea ta subita. » Uite si de ce te iubesc eu pe tine, prietene drag 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mi-ai intrat in corp, in minte si in suflet ca o otrava. Mi te-ai strecurat prin pori. Te-am respirat, te-am inspirat pana in adancul plamanilor, pe care i-ai invadat, pana-n ultima alveola. Mi-ai circulat prin vene. Imi locuiesti corpul pe interior. Mintea, in toate cotloanele. Sufletul, pana in adancuri, pana la plasele. L-ai umplut, si da pe din afara de tine. Imi tasnesti din iris si globul ocular. Esti in mine si ma locuiesti pe dinauntru, te strecori pe artere, umpli toate organele. Cele vitale si celelalte. Imi populezi noptile. Visele de care-mi amintesc, si mai ales visele pe care nu mi le stiu a doua zi. Imi insotesti pasii ziua. Peste tot. La intalnirile profesionale, la intalnirile personale. La hipermarket. La film. In parc. Esti aici, in mine, inauntru, mustind, iesind prin orice rasuflare, si totusi ramanand intreg, inauntrul meu… Te iubesc si ma dispera sentimentul asta. Ma umple de o fericire profunda (pe deplin inconstienta si oarecum masochista) si de o disperare cumplita. Mai mult decat niciodata pana acum. Pentru ca esti unic, aparte. N-am remediu pentru tine. Esti ca un virus exotic, necunoscut, pentru care nimeni niciodata n-a inventat inca un vaccin, un antidot, o licoare tamaduitoare. M-am imbolnavit de tine si nu ma mai vindec. Si-n plus, nici macar nu vreau sa ma dezintoxic, de fapt. Mi-e bine asa, cu tine circulandu-mi prin toate venele. Te iubesc, si am sa mor de tine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Azi, o discutie intr-un scop profesional. Sun pe cineva, nu raspunde. Ma suna inapoi, si spune « M-ati sunat« , necunoscandu-mi numarul de telefon. Imi rostesc numele si ma pregatesc sa adaug imprejurarea in care ne-am cunoscut, asta vara, la un eveniment. Vocea ma intrerupe si spune, foarte insufletita si apropiata: « Ah, stiu foarte bine cine esti, cum? Te urmaresc pe Facebook, deci acum te cunosc mai bine. » Bun asa. Nu ca mi-as fi inchipuit vreodata ca lucrurile stau altfel. Acum insa ma intreb: cat mai trebuie sa arat din mine omul, avand in vedere ca o parte importanta din conexiunile respective au legaturi profesionale cu mine? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It