stari de spirit – stari de asediu

Noua saptamani e fara cuvinte, desi noua saptamani are o semnificatie aparte, dubla. Noua saptamani a durat interactiunea, noua saptamani a durat absenta. Ar trebui, matematic, sa se anuleze. Si totusi, nu se anuleaza. Pentru ca la mijloc exista mai multe biblioteci. Iar cartile nu pot fi anulate nici de tacere, nici de lacrimi, nici de ciorba. Noua saptamani e fara cuvinte. Noua inseamna tacere. Reamintire. Lacrimi. Absenta. Noua inseamna starea de azi… inca de la trezire. Noua inseamna mersul pe jos in seara asta, nevoia neostoita de a iesi, de a merge, mult, oriunde, de a nu mai fi aici. Si noua saptamani inseamna (si/sau mai ales) asta: share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Opt, cifra asta care suna asa plin, rotund, opt… Cifra asta care mi-a placut intotdeauna, in mod nedeclarat. Pana si asta-mi devine insuportabila. Opt saptamani. Seara implinirii celor opt saptamani m-a prins iar facand ciorba. Ma ferisem sa mai fac ciorba in zilele de luni. Nu in mod constient. Ma ferisem sa fac ciorba luni asa cum te feresti sa treci pe sub scara, sa versi sare, sa vezi pisica neagra. Ma ferisem ca din superstitie, desi nu-s deloc superstitioasa. Si mi-ar placea sa stiu sa spun un descantec [desi nu cred in descantece!] care sa faca sa dispara raul acesta, sa se termine zilele pe care le numar… Cum faci sa te trezesti atunci cand nu dormi? Ciorba celor opt saptamani a continut o doza egala de lacrimi ca cea a celor trei saptamani. Pariez ca daca as fi plans intr-o cana din aceea de masurat lapte, faina, zahar, lacrimile mele ar fi avut fix atatia mililitri ca si cele de lunea de acum mai bine de-o luna. N-am mai taiat legumele, am evitat de data asta. Am vrut sa mearga repede… sa treaca, sa se duca, sa fiarba! Am incercat sa nu stau seara acasa… desi fara niciun fel de chef, m-am fortat sa ies la niste cumparaturi, ceva mai devreme. Fara lista, caci oricum nu aveam stare. Nici de lista, nici de cumparaturi. Cateodata, lucrurile simple ale vietii devin atat de complicat de efectuat, ca niste sarcini grele, imposibile, infinit de grele de asumat. Pana si a pasi. A pune un picior in fata altuia e cateodata de o infinita dificultate. M-am tarat mental spre hipermarket, m-am miscat mecanic printre rafturi, am privit cu ochii goi lucrurile, am apucat cu mainile tremurande sticlele, cutiile care-mi trebuiau, am platit fara sa realizez, am ajuns la portbagaj, am pus ce cumparasem in masina… Am demarat. Am parcat acasa… Am urcat… Am evitat calculatorul. Acest prieten bun imi zambea had, vedeam fraze haotice ingramadindu-se pe ecran. M-am tinut departe de el, si am aterizat in bucatarie. Unde am inceput sa fac, masinal, o ciorba. Ciorba! Si atunci m-a lovit amintirea ciorbei de trei saptamani. Si atunci, din mine au inceput sa curga, nestavilite, toate lacrimile acestei pierderi, toate lacrimile acestei absente, toate lacrimile acestui gol din suflet. N-am constientizat niciodata, dar cifra opt imi era draga. Opt, acel opt care e un infinit ridicat spre cer! Dar… Doamne fereste ca acest opt sa devina infinit. Vreau ca numaratoarea sa se opreasca! Ajuta-ma, Doamne! Cum faci sa te trezesti cand nu dormi? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Sapte ar fi, se spune, o cifra magica. Poate fi o cifra magica si atunci cand numara si exprima raul, durerea, absenta? Am inceput sa scriu, desi numaram minutele, orele, zilele, abia la implinirea a trei saptamani. Alta cifra vestita. Dar nu am inceput atunci tinand cont de reputatia acesteia. Am inceput sa scriu atunci, pentru ca atunci s-au dezlegat baierele comunicarii. Pentru ca pana atunci fusesem paralizata. Pentru ca pana atunci gestionasem cu greu, cu chiu cu vai, absentele. Toate acele seri imens de lungi, toate acele ore care treceau taraindu-se, toate minutele impregnate de absenta lui. In primele doua saptamani, am fost insotita cat s-a putut de mult. Nu am cautat in mod special asta, dar asa s-a intamplat. Si probabil a fost bine. Atunci, dupa primele doua saptamani, (in a treia zi de luni, prima fiind aceea), am facut ciorba, banal exercitiu, si am plans. In fine, scriam toate acestea ca sa argumentez ca nu avea legatura cu esenta asa-zis magica a cifrei 3, cu incarcatura ei. Acum, 7. Nu sunt neaparat patrunsa de acest sapte. Asa-zisa consistenta magica a cifrei, nu-s deloc convinsa ca modifica ceva. Cand e rau,  e rau. Si e rau. Pentru ca fara el, e intuneric. Pentru ca fara el, e frig. E retezare. E moarte. Simt in spate fiorii inghetati ai raului. Iar cifra 7 nu aranjeaza cu nimic lucrurile. Nu mi-e deloc bine. Mi-e rau. Cateodata doar rau, altadata rau-rau. 7, magica? Magie neagra poate… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Astazi ma simt necomunicativa. Salbatica aproape. Nu vreau si nu pot sa aud nimic. Iertati-ma. Nu am mai simtit demult o asemenea stare. Nu mi-e teama de ea. Am identificat-o, mi-o asum, si o traiesc ca atare. Nu pot fi decat emitator, si in niciun caz receptor. Nu pot cu dublu sens. Sunt obosita. Nici macar soarele nu ma amuza. Ma doare si am obosit. Mult si rau. Maine e luni. Maine e soare? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It