absenta

Am obosit. Eu, cea pe care apropiatii o catalogau de « femeia bionica ». Eu, cea gata oricand sa iasa si sa plece oriunde, sa stea oricat, sa rada decat sa doarma, (somnul e pentru mai tarziu sau pentru niciodata). Eu, aia care inghitea kilometrii de asfalt, care pleca pe nepusa-masa pana la Satu-Mare si retur, nedormita. Mi se pare ca functionez pe strictul minim, au ralenti, economisindu-ma, Dumnezeu stie pentru ce, si e contrariant, caci n-am fost niciodata adepta modului « auto » sau « eco », dimpotriva. Am trait intotdeauna pana la capat, cu furie in acum, fara gandul la maine, sau macar la altadata. Sunt obisnuita sa ard intens, nu inteleg flacarile mici…. Si ma mir de mine. Traiesc de cand ma stiu cu piciorul pe acceleratie, si nu prea ma inteleg acum, au ralenti. Nu e de azi, starea, nu m-as fi repezit sa o cataloghez. Are cateva saptamani bune, si nu pot sa ma prefac ca nu o vad, ca nu o simt. Ca nu ma vad, ca nu ma simt. Nu ma recunosc, dar sunt obligata sa recunosc (pactul de sinceritate pe care-l am cu mine). Ma simt aiurea, nu mai scriu, iar asta e semn rau, cum am zis aici. Tacerea este chircire, nu inflorire. Iar in jur, este primavara, asa capricioasa si lacrimogena cum este ea. E verde si cu flori, iar eu parca nu ma bucur de ele asa intens ca de obicei. In alti ani, o floare ma bucura pana la lacrimi si ma « drogam » cu mirosul ierbii proaspete. In perioada asta parca si emotiile s-au diminuat. De fapt numai unele. Cele sentimentale sunt acolo, ca oricand. Am obosit. Si parca nu mai am noima. Parca e, de fapt parca sunt absenta. Parca noima a ramas undeva acolo, risipita. Undeva, consumata, in prea plinul de suflet pe care l-am dat in ultimii ani. De cateva saptamani e ciudat. S-a terminat o etapa, mi-a revenit zambetul, insa parca-s golita. Nu ma recunosc asa. Si nu ma plac. Sper sa-mi vina si mie primavara, ca sa infloresc, imbobocirile acelea  de candva. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

… cum zice francezul. Sau mai bine, pas de nouvelles, bonnes nouvelles. Ma uit si ma infior de cat timp n-am mai scris. Si nu-mi sta in fire. A nu scrie inseamna a nu respira. Si pentru ca ultima postare era neagra, si pentru ca se pare ca o imagine face cat o mie de cuvinte, iat-o pe aceea (asta e un hint si pentru cei care ma dadusera disparuta!) share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Hei, voi, aici sunt! N-am disparut. Nu inca. N-am murit. Nu inca. Nu m-am volatilizat. Nu inca. Au trecut zile si nopti pe langa mine, dimineti insorite, dimineti cu ploaie, dupa-amieze somnoroase, dupa-amieze pline de energie. Am ascultat zeci de melodii. Am pronuntat milioane de cuvinte. Am ascultat milioane de cuvinte. Am fost emitator, am fost receptor. Am cunoscut oameni frumosi. Am ras. Am si plans. Am baut vin. Am ascultat. Am gandit. Am continuat sa iubesc. Am simtit. Am facut fotografii. I-am lasat sa-mi puna flori in par. Sa ma priveasca si sa incerce sa ma faca sa zambesc. Sa creada ca ma cunosc demult si ca asta e bine. Sa imi multumeasca pentru ca am raspuns intotdeauna apelurilor. Si totusi, dincolo de astea, de inflorirea copacilor, de lumina, am avut in majoritatea timpului, in mine, imprejur, peste tot… o tristete de netrecut. In ciuda faptului ca oameni necunoscuti au venit, si mi-au daruit mult. Poate nici ei nu stiu cat de mult mi-au dat. Si in ciuda faptului ca am inceput sa invat sa primesc. Simplu, fara sa ma fâstâcesc, fara sa mi se para ca nu mi se cuvine. Fara traume. In ultimele doua zile am fost « agitata » (dupa spusele fostei mele colege de banca: « Te simt agitata« , intr-o discutie online- ea traind la niste mii de km, si da, simtea bine), « efervescenta » (dupa spusele unei prietene). Mi-am disimulat trairile, in spatele acestei agitatii, efervescenţe, (pe care interior o simteam ca o demenţă, cel putin una temporara.) Venea inca o saptamana, si nu vroiam sa o stiu. Nu vroiam sa o constientizez. Ca si cand nu numai la asta m-as gandi. Mai venea o saptamana, si o refuzam. A zecea. Am facut un exercitiu de vointa, si mi-a iesit. Sa nu mai scriu atunci cand se implineau. Si ce folos? Iata, scriu acum. Fail. Sigur, nu, nu mi-am propus sa nu mai scriu niciodata. Ci sa nu scriu atunci. De ce? nu stiu. Poate pentru ca 10 e cifra perfecta. In masura in care ar putea exista ceva perfect, in lumea noastra mica, umana. Poate pentru ca 10…10 e cifra din carnetul de note. Poate pur si simplu pentru ca mi-as dori sa numar invers. Sa nu mai numar pentru ca nu mai am de ce, pentru ca a fost un vis urat, m-am trezit si EL e aici sau acolo, vorbim, ascult, inteleg, intreb, mi se raspunde. Mi-e dor de urlu, mi-e dor de ma sui pe pereti, mi-e dor intr-un fel animalic, inuman! Si-mi innec dorul in ce? In nimicurile zilnice, si-n demenţă temporară. In munca si in comunicare frenetica. In ganduri si in schimburi de cuvinte fara importanta, cu oameni fara importanta. In jocuri si in imagini. Noi, vechi. Si nu, nu foloseste la nimic. In ciuda tuturor acestor lucruri, ma doare de mor, mi-e dor si ma doare, ma doare si mor de dor. Mor. Dor. Doare. Zece. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit…

Noua saptamani e fara cuvinte, desi noua saptamani are o semnificatie aparte, dubla. Noua saptamani a durat interactiunea, noua saptamani a durat absenta. Ar trebui, matematic, sa se anuleze. Si totusi, nu se anuleaza. Pentru ca la mijloc exista mai multe biblioteci. Iar cartile nu pot fi anulate nici de tacere, nici de lacrimi, nici de ciorba. Noua saptamani e fara cuvinte. Noua inseamna tacere. Reamintire. Lacrimi. Absenta. Noua inseamna starea de azi… inca de la trezire. Noua inseamna mersul pe jos in seara asta, nevoia neostoita de a iesi, de a merge, mult, oriunde, de a nu mai fi aici. Si noua saptamani inseamna (si/sau mai ales) asta: share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It