Moi

Azi e ziua mea, ca, v-am spus deja, sunt MULT PREA FETITA. Si maine e si mai ziua mea 🙂 Ce vreau de ziua mea? Adica cea de azi, sau poate cea de azi impreuna cu cea de maine? Oh, lucruri simple. Chiar simple. Vreau sa ma iubeasca cel pe care-l iubesc, asa fierbinte si adanc cum il iubesc. Copilaresc chiar, cateodata. Si ciocolata 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Dupa buletinul meteo de sanatate din nord, voila des nouvelles. Reintoarsa in sud, obosita praf, incepand de luni o saptamana noua. Luni ca luni. Dar azi, marti… Minune. Mananc din nou ceva gatit de mana mea (dupa o lunga traversare a desertului). O perioada lunga n-am mancat zile intregi sau cand ma alimentam eram fie in deplasare, fie lucruri gatite de mama, atunci cand nu le lasam (cel mai frecvent caz) sa se strice. Imi place sa  gatesc, dar nu mai puteam sa gatesc. Gatitul este viata, concentrare pe principii vitale, ori eu nu eram capabila de asta. Abia am reinceput totusi sa mananc. Bun, astazi am venit acasa, si direct la magazinul de fructe si legume m-am oprit. Mi-am cumparat pe rosu, culoarea mea preferata: cirese, capsuni, struguri, rosii. Mi-am cumparat pana si paine. In primul rand m-am bucurat de fructe vizual, sunt minunate.  Apoi, acasa, am gatit. Si salata de rosii. Pe sistemul « Veronica se hotaraste sa moara », Mirandolina se hotaraste sa traiasca, ba chiar sa si manance. Fructe 🙂 Am ales viata. Iar la mine, viata-i viata! 🙂 nu ca la altii, traita cu procura. Nu surogate, nu inlocuitori, nu jumatati de masura. Nu frici absurde si inchideri in cochilie. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

A trecut aproape si luna mai. N-am murit. Am crezut ca voi muri, cat de jos eram si cat ma durea, si cat cazusem de brusc si adanc. Refuzam soarele si cerul albastru, lumina si caldura, eu, o solara. E drept, am avut si treaba, destul de multa. Nu mi-as fi permis sa nu fiu acolo, sa nu fac ce trebuie, sa deceptionez oameni. A fost uneori complicat, cu pret mare ca sa fiu in regula. Privirea mea trada des starile mele interioare, golul din mine, tristetea mea. Candva, in luna asta, am vomitat de oboseala, de suparare, de nesomn, de tristete, fara sa am de fapt ce, nemancand de zile intregi. Candva, in luna asta, am fost la aniversari ale unor prieteni. Am zambit, si mi-a fost bine, si le multumesc. Candva, in luna asta, am  mers pe strada fara sa ma prabusesc, dupa ce ma clatinasem. Candva, in luna asta, am iesit la masa cu un barbat, am rezistat in fata privirilor sale admirative, in fata mirarilor sale [« ce e cu tine, esti trista?« ], si incercand sa-mi smulg un zambet de undeva din interior, de departe, am spus: « Sunt bine, nu-i nimic. » Candva, in luna asta, am stat o noapte intreaga si m-a gasit dimineata privind zorile intr-o cafenea, unde ascultasem povesti ale unui baiat, gandind ca daca-l vindec de dureri, ma vindec si eu. Candva, luna asta, am si trait. Candva, luna asta, am plans, si am incetat sa plang, si am plans iar. Ma rog, a mai trecut si mai. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Absolut tulburator. In ultimele doua zile, desi atat de departe, suntem atat de aproape.  Mai aproape ca niciodata, pentru ca apropierea nu este nici mimata, nici provocata, nici inspirata. Independent, gandim aceleasi lucruri, mai precis tu gandesti aceleasi lucruri pe care eu le-am gandit si le-am repetat. Si nu pentru ca m-ai fi auzit vreodata. Iar asta mi se pare cel mai important si deosebit lucru. Ca ele ţăşnesc in mintea ta, asa cum au fost intr-a mea. Nu, nu-s simple coincidente. Sunt prea precise, prea deosebite de restul, prea dintr-o data, prea impreuna, pentru a fi coincidente. Sunt, mai degraba, incidenţe. Incidenţe între minţile noastre, dincolo de orice paravan. Sunt imagini neobisnuite, as fi fost tentata chiar sa le numesc « originale, ale mele », daca nu ti s-ar fi itit si tie in cap. Vizual, folosesti aceleasi metafore, desi ele sunt ciudate, iesite din ordinar. Nu sunt locuri comune, deloc. Iar acest lucru ma bucura mai mult decat orice. Tu in mine, eu in tine. Cu voie sau fara voie. Tu in mintea mea, eu in mintea ta. Uniune mentala care sfideaza orice departari, orice bariere, orice stări. Jumatatea mea perfect imbinata esti tu, ce alta dovada mai buna? share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It