gatit

Gastronomia sentimentelor

21 mars 2024

Asa cum exista geografia sentimentelor, exista si gastronomia sentimentelor. Inceputa magistral (simplist prin felul de mancare insa super rafinat si complex prin sentimente si descrierea lor), cu madelena lui Proust, gastronomia sentimentelor continua si se ramifica personalizat. De pilda, la mine are accente apasate pe chili con carne, mancarea lui preferata, dar si pe ratatouille, care ii displacea (glumea spunand ca il pedepsesc daca fac ratatouille. Nu era ratata, desi ratat-ouille, era reusita, doar ca nu-i placea lui, Dumnezeu stie de ce, probabil asocieri din copilarie cu ghiveciul si insistenta parintilor de a manca legume) Un loc aparte in gastronomia sentimentelor il ocupa usturoiul, pe care l-am respins toata viata, in copilarie, duminica, cand mancau ai mei usturoi cu ceva, ma inchideam in camera sa nici nu-i simt cand vorbesc. Nu doar ca nu mancam eu, nu-l suportam nici la altii. Ulterior, il alergam pe Philippe, sotul meu, care gatea, si-l pandeam sa nu puna in mancare sub nicio forma, nici crud nici fiert, nici pudra, NIMIC. Cu usturoiul m-a reconciliat un alt el, dupa vreo 20 de ani dupa Philippe, si dupa ce il respinsesem inca de la nastere… S-ar rasuci ambii in mormant, dar zambind, ca acum folosesc usturoi la gatit. Mujdei insa, tot nu pot manca, nu suport share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Orhidee si morcovi

20 août 2020

Sunt un amestec neobisnuit de gospodina aventuriera :))Ma uit cum nu rezist la nicio unealta de bucatarie noua (desi am 20 similare), dar imi trebuie toate. Prefer sa cumpar, cum am facut aseara, o noua plansa de decupat, decat o sticla de vin Sau patru plante noi (da, si in Bulgaria am inceput sa adun plante!)Oricum, am ajuns la momentul cand haine si pantofi mai trebuie sa dau, nu sa cumpar. Am mai multe decat ar trebui pentru un om intreg la cap. Numai rochii negre am 80 diferite, plus altele de alte culori, plus nenumarate fuste si nenumarate bluze, plus accesorii, plus cateva sute de perechi de incaltaminte (de asta incap doar in 4 camere.) Bine, dintotdeauna mi-au placut vesela si chestiile destinate gatitului, caci imi place sa gatesc. O fac mai ales ca pe un act de dragoste (de asta e greu sa gatesc doar pentru mine, multi ani am dat skip la asta. Gatitul este un dar, pentru ceilalti, e neinteresant si total aiurea sa gatesc doar pentru mine.) Mama s-a speriat cand a intrat la mine in bucatarie: ai atatea oale, atatea tigai, atatea cutite, de parca gatesti pentru un batalion. Si mereu cumpar Sunt indispusa daca n-am castronelul potrivit, sau paharele care trebuie. Castronele am la Bucuresti vreo 60, de forme si dimensiuni diferite. Tot mama se criza cand vorbeam la telefon acum 2-3 ani (eu mai vorbesc si din bucatarie): « iar speli vase? iar gatesti? » (Auzea zgomot de fundal, nu ca i-aș fi spus eu… telefoanele noi sunt foarte periculoase, se aude tot din jur)Nu am avut o educatie de femeie clasica, mama nu m-a lasat sa fac nimic pana la 18 ani, nici sa curat un cartof, daramite sa ma puna sa fac chestii. A spus mereu « vei avea tot timpul sa le faci, si daca nu le vei face, cu atat mai bine. » Asta in contrast cu ea, care era o femeie de cariera, insa si ireprosabila acasa, gospodina, mesele pregatite de ea erau o bucurie si vizuala si gastronomica. La noi la mese erau multe feluri de mancare mereu, s-a speriat si Philippe, sotul meu francez: « dar noi nu mancam si vita si peste si pui la aceeasi masa! » Asa stia mama sa primeasca, cu belsug din toate, si cu tot felul de inovatii. Nu m-a invatat nimic, ca nu m-a lasat sa fac nimic, insa am crescut avand modelul acesta sub ochi. Cand am ajuns femeie la casa mea (foarte rapid, la 18 ani), gatea Philippe. Ii placea sa gateasca, era o pasiune, asa incat i-am lasat-o. Mai gateam si eu, dar rar, doar cand voiam sa fac ceva special din Romania. (la momentul acela, la 20 de ani, si departe de Romania, o faceam ca pe ceva exotic, pentru prietenii mei de acolo, si gateam dupa cartile de bucate, ca nu prea era internet in 1992, si nici de acasa nu invatasem, cum v-am spus). Am prins drag de gatit pentru ca niciodata nu am fost fortata sa il…

📌
0💬 read more

Cuplul: traditionalism si modernitate

9 septembre 2016

Spune un om inteligent, pe FB, aseara: « Unele femei de azi vor ca bărbat să: « te trezești în fiecare dimineață să mergi la serviciu, să iei/duci copilul de la grădiniță, să faci curat, să speli, să gătești şi să mai ai timp şi pentru tine… » dacă se poate ar mai vrea şi ca acesta să închidă ochii când ea mai zăboveşte cu vreun şefuleț, instructor de fitness sau de yoga Păi ăla nu e bărbat! E o mamă eroină!«  e partial adevarat 🙂 Partial, insa, exagerat 🙂 Sotul meu, francez fiind, impartea cu mine sarcinile de toate felurile (noi n-am avut copii, dar cu fosta sotie, cu care a avut copii, a impartit si schimbatul de pampers, dus la scoala, etc), si asta nu-l facea mai putin masculin, mai putin puternic, mai putin barbat. Iar faptul ca impartea cu mine sarcinile din casa, nici nu inseamna ca eu nu faceam nimic. Faceam lucrurile in doi. Si, important, cu iubire si cu bucurie. Comuna. Cel care venea acasa mai devreme, care avea mai mult timp, ala se apuca de {aspirat, spalat vase, calcat, gatit, pus masinile de spalat, etc} Asta ne lasa mai mult timp liber impreuna (de lenevit, plimbat, uitat la filme, facut orice iti trece prin cap, noi si jucam mult, eram jucatori amandoi- eu inca mai sunt, el nu mai este pe lume, jucator sigur a rămas si in lumea de dincolo, abia astept sa mai facem cateva partide– de ale noastre) Și mai aveam « obiceiuri » comune, le trec sub tacerea intimitatii 😉 De la un român nu cer/nu astept acelasi lucru, inteleg perfect particularitatile regionale, ca sa zic asa (totusi, e tara mea natala 😀 ), dar nici n-as aprecia ca eu sa fiu coplesita de munca si el sa stea cu mancarea gatita (de mine) in frigider, asteptand sa vin eu acasa la ora 22 de la munca ca sa i-o incalzesc, ca el nu si-o poate incalzi… ca nu-i permite postura de mascul, e sub demnitatea lui sa se ridice sa si-o incalzeasca (nu e un exemplu exagerat, cunosc cazuri concrete fix asa). Sincer, as admite asta de câteva ori (sunt înțelegătoare, nu rup capul din prima), dar nu ca regula generala…  Cred ca e ok sa impartim si placerile si neplacerile. Si obligatiile, si distractiile. Si finantele. Nu-s nici de acord cu principiul: unul ia banii altuia si « tine casa ». Nu, frate. Platim cheltuielile comune impreuna, apoi fiecare cu banii lui, ca de aia muncim. Poate vreau sa iti fac o surpriza, e cam stupid sa iti cer bani ca sa ti-o fac. Poate vreau sa te invit la restaurant/sa te duc in vacanta/sa-ti cumpar o carte, un obiect de arta, ceva de imbracat. Vreau sa o fac pe banii mei, nu pe banii din pusculita comuna. Si nici sa mint ca sa iau banii din banii pusi la comun. Si nu, nu vreau banii tai, asa ca nici tu sa nu ii vrei pe ai mei. Ajut, la nevoie, oricand trebuie. Dar ca…

📌
0💬 read more

Cinci ani

12 mai 2014

Astazi s-au implinit 5 ani de cand scriu pe blog. Fara sa fi dorit vreodata sa-mi fac blog 🙂 Participasem la un concurs de gatit in aer liber si vroiam sa povestesc prietenilor mei, si sa pun pozele undeva usor accesibil. Deci online. Si uite asa a inceput. De scris, scriam eu mult si demult, dintotdeauna. Dar nu mi se parea ca am de ce sa am blog, sau ca am nevoie. Prima postare a fost asta, aici. Cinci ani, si parca era ieri, in acelasi timp. Apoi m-am mutat aici, cred ca prin februarie 2010. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
133💬 read more