fructe

Fericirea e facuta din momente mici. Cine alearga dupa fericirea aia « mare », desconsiderand micile momente de bucurie intensa, asteptand « potul cel mare al vietii », nu stie sa se bucure de viata. Am stiut asta cumva instinctiv, din nastere, din constructie, asa am fost programata, sau poate educata…. si fiecare zi ce trece mi-o confirma. Fericirea este sa te plimbi in parc si sa vezi pasarile, sa simti aerul tare, sa-ti inghete mainile in zapada, pentru ca o modelezi…. sa razi cu un prieten bun, sa mananci o ciocolata, sa bei o cafea. Fericirea este sa-ti infloreasca o floare…. Fericirea este sa il privesti pe omul iubit in ochi, si sa-i respiri aerul expirat…. oh, si cate inca mai sunt fericirea… Fericirea e sa te intinzi pe nisipul cald, sa-ti lipesti pielea de el si sa asculti zbuciumul marii. Fericirea este sa mananci un mar, o banana, struguri, prune, caise, piersici, fragi, mure, o capsuna scufundata in frisca, cirese…. Fericirea este sa privesti rasaritul, sa mirosi iarba, sa asculti greierii. Fericirea este sa mergi, sa pipai, sa atingi, sa iubesti, sa doresti, sa visezi. Fericirea este sa spui ce simti, cand simti. Sa pasesti mai departe, sa vezi un apus sangeriu, sa mai astepti o primavara, sa te impaci cu zapada. Fericirea este sa pasesti pe urmele pasilor sai, cu religiozitate, sa-i asculti vocea. Am zis ca, intr-o zi, intr-un ragaz, am sa scriu un « breviar de momente de fericire », un indreptar (personal) de fericire. Mi-a spus un om destept: pune-l pe lista de prioritati zero. Ragaz e cand uiti de alergatura… Pai da, ragaz n-am niciodata, si apoi, mi-am dat seama ca acest breviar, il scriu zilnic, de fapt… 🙂 aici am insirat doar cateva momente din sutele de momente de fericire pe care le traversez, cu ochii deschisi sau cu ochii mintii. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Dupa buletinul meteo de sanatate din nord, voila des nouvelles. Reintoarsa in sud, obosita praf, incepand de luni o saptamana noua. Luni ca luni. Dar azi, marti… Minune. Mananc din nou ceva gatit de mana mea (dupa o lunga traversare a desertului). O perioada lunga n-am mancat zile intregi sau cand ma alimentam eram fie in deplasare, fie lucruri gatite de mama, atunci cand nu le lasam (cel mai frecvent caz) sa se strice. Imi place sa  gatesc, dar nu mai puteam sa gatesc. Gatitul este viata, concentrare pe principii vitale, ori eu nu eram capabila de asta. Abia am reinceput totusi sa mananc. Bun, astazi am venit acasa, si direct la magazinul de fructe si legume m-am oprit. Mi-am cumparat pe rosu, culoarea mea preferata: cirese, capsuni, struguri, rosii. Mi-am cumparat pana si paine. In primul rand m-am bucurat de fructe vizual, sunt minunate.  Apoi, acasa, am gatit. Si salata de rosii. Pe sistemul « Veronica se hotaraste sa moara », Mirandolina se hotaraste sa traiasca, ba chiar sa si manance. Fructe 🙂 Am ales viata. Iar la mine, viata-i viata! 🙂 nu ca la altii, traita cu procura. Nu surogate, nu inlocuitori, nu jumatati de masura. Nu frici absurde si inchideri in cochilie. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It