trecut

Iertare pentru nefăcute

17 mai 2011

Iartă-mă pentru cele spuse şi cele nespuse, pentru gândite şi negândite, pentru făcute si nefăcute. Pentru rostite şi nerostite, pentru voite sau ne-voite. Aşa cum şi eu te-am iertat, te iert, te voi ierta, ieri, azi, mâine, toujours. Iartă-mă mai ales pentru ce nu este, dar pentru ce bănuieşti că ar fi, chiar dacă nu rosteşti cu subiect şi predicat vreo acuză. Iartă-mă pentru traumele tale de demult, pe care le aduci implicit şi fără voia ta în prezent, şi-n orice interacţiune umană, căci toti purtăm după noi urmele trecutului nostru, adânc scrijelite în suflet. Le înţeleg, le intuiesc. Îmi receptezi cuvintele prin filtrele durerilor tale trecute, şi mă taxezi prin prisma unor lucruri care nu-mi sunt deloc proprii, nu-mi seamănă. Iartă-mă pentru asta, căci eu te iert, aşijderea. Deşi eu mi-am domesticit traumele, şi încerc să nu judec prin ele. Dar… te iubesc, te înţeleg şi te iert. Iartă-mă pentru că ţi-am spus adevărul, iar eu am să te iert pentru că tu crezi că mint, deşi ideea aceasta m-a şfichiuit mai rău decât o lovitură de bici în plină faţă. De buna mea credinţă nu te pot convinge cu forţa. Pentru mine am doar sinceritatea mea, ochii care-mi reflectă sufletul, tremurul care-mi arată sentimentele, frisoanele care-mi trădează dorinţele carnale intense, râurile de cuvinte care curg explicând senzaţiile resimţite adânc, răscolitoare. Iartă-mă pentru răul pe care nu l-am făcut, aşa cum te iert pentru că mă bănuieşti de gândurile pe care nu le-am avut. Iartă-mă pentru ce încă n-am avut timp să fac, şi pentru toate gândurile ofrandă pe care ţi le-am depus la picioare, zeul meu suprem. Iartă-mă pentru sinceritatea mea adâncă, de fetiţă ireală, aproape neverosimilă în corp de femeie care stârneşte dorinţe. Iartă-mă că mi-am pus sufletul în căuşul palmelor şi că îl ţin acolo, incredibil de la vedere. Iartă-mă. Eu te-am iertat deja. Şi te iubesc. Encore. Tienne pour toujours, Mirandolina. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
3💬 read more

Va anunt eu

26 février 2010

Stiu ca tineti la mine. Mi-ati aratat-o, am simtit-o de cateva ori, de multe ori, cateodata… Stiu ca din grija fata de mine (putinii care stiti situatia), ma intrebati daca mi-a trecut. Nu, nu mi-a trecut. Sunt un pic mai bine, sa zicem. Pentru ca, oricum, in punctul in care eram, nu puteam sa o iau decat in sus. Insa nu, nu mi-a trecut. Cum mi-ar fi putut trece atat de repede? Daca mi-ar fi trecut, inseamna ca n-ar fi existat, ca as fi facut afirmatii hazardate, ca m-as fi aruncat in enunturi gratuite. Va rog, nu mai intrebati daca mi-a trecut. Nu are cum sa-mi treaca atat de repede. Ce am spus eu atunci, ce am gandit si simtit eu, era (este) complet adevarat. Total. Nu am spus nimic gratuit.   Si nu poti sa spui lucruri pe care le simti atat de profund, si nu poti sa simti lucruri din acelea, iar dupa o luna « sa-ti treaca ». Sau ai vorbit aiurea… sau nu stii ce spui, sau nu stii ce inseamna, sau nu esti serios. Nici nu conteaza, oricum, nu e cazul meu (niciunul din acestea). Si el spunea ca spera ca focurile aprinse repede sa se consume la fel de repede. Dar si el se insela. Poate ca nu-i de mirare, nu ma cunoaste prea adanc. Nu-mi stie intensitatea. Nu-mi stie trairile, abisurile, capetele fara capat, de dincolo de capat. Nu-mi stie anii de abstinenta in circumstante sufletesti asemanatoare. Oricum, nu conteaza. Nu din prisma lui.   Concluzia: cu mult drag va rog (desi, repet, stiu ca o faceti din prietenie si din grija fata de mine) nu ma mai intrebati: « Mirandolina, nu ti-a trecut? ». Nu, si va mai dura ceva timp. Cateva luni… cativa ani… habar n-am cat. Am zis: mana mea e intinsa. Si a ramas intinsa. Si e in continuare intinsa. Va mai dura. Va anunt eu. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more