online

In spatiul nostru propriu suntem singurii stapani

3 mars 2011

Cand intri intr-o casa, in vizita, nu te apuci sa zugravesti peretii, nici sa schimbi draperiile sau canapeaua. Iti plac sau nu, nu le modifici, si nici nu sugerezi acest lucru proprietarului casei decat daca ti se cere parerea, sau daca e casa unui prieten foarte bun. Nu schimbi, de asemenea, nici aranjarea in spatiu a mobilei. Nu schimbi nici macar apa la flori. Iar daca misti un scaun, il asezi la locul sau dupa ce te ridici. In acelasi mod, nu vii sa ii spui cuiva ce sa scrie pe blogul lui, in contul lui personal de Facebook, in profilele sale personale de pe internet. E teritoriul fiecaruia, si-l administreaza fiecare cum crede de cuvinta. Are drept de viata si de moarte pe teritoriul respectiv. Taie si spanzura, decide unilateral, si asa e logic. La el acasa, fiecare este Dumnezeu. Nu poti sa vii sa-ti dai cu parerea nici despre ce ar trebui sa posteze, nici despre ritmul postarilor (« scrii cam des« ). Scriu cand vreau eu, si ce vreau eu. Nu-ti place, nu citesti, simplu. Skip, si gata, problema e rezolvata. La ce serveste selectivitatea, liberul arbitru? Nu, nu ma poti obliga sa scriu cum vrei tu. Nici ce vrei tu. Nici cat vrei tu. E gresit pusa problema asa, si ma infurie atentatul la libertatea mea personala. Corect este sa nu citesti ce nu-ti convine. Reflectam la astea demult, si i-am pus la punct pe diversi in decursul timpului, care dadeau indicatii despre ce si cum ar trebui sa scrie alte persoane. Dar pentru ca subiectul a redevenit actual, intr-o discutie de azi, intre doua persoane, m-am gandit sa si exprim. Deci ia aminte: daca ti se pare ca ceea ce vezi seamana cu ceva ce nu doresti sa vezi, iar ochii tai se simt agresati, esti liber sa: a) nu citesti b) « hide » postarile persoanei care nu-ti convine (daca asta se petrece pe Facebook) c) unfriend. Nu poti indica, nici macar in gluma, ce sa posteze cineva in contul sau propriu. Ce inseamna asta: « Hai sa ne ocupam de lucruri mai interesante adica muzica« ? (indicatie pentru cineva care posta politic– si evident insotit de acuzatia ca « e campanie electorala« ) Asta am vazut eu azi dimineata, intr-o discutie. Hai sa fim seriosi. Dialogul civilizat si disputele sunt una, directivele de a scrie ceva mai degraba decat altceva in propriul tau cont sunt deja altceva. Fiecare considera folositor altceva. Fiecare crede relevant alte lucruri. Suntem subiectivi, si e normal sa fie asa. Fiecare are profilul lui propriu, in care posteaza ce si cum vrea, ca de aceea se numeste personal. Politica, muzica, bancuri, panseuri proprii, citate, pisicute, catelusi, prostii, orice. Nu cred, in continuare, ca trebuie sa indicam altcuiva ce ne-ar placea sa citim. Cred, mai degraba, ca fiecare posteaza ce doreste, iar trierea apartine ochiului cititorului. Acolo este filtrul. Daca tu consideri inutil/jenant/nefolositor /neavenit/nedorit/deplasat/scandalos/manipulator, nu citesti. Simplu. Si cu variantele mai radicale propuse mai sus. Mi s-a intamplat sa am in lista oameni care postau manele, sau care…

📌
0💬 read more

Arta socializarii online

1 février 2011

Scriu asta cum as scrie arta conversatiei. Aveam senzatia ca oamenii stiu, sau ca ar trebui sa stie , care sunt abilitatile pe care trebuie sa le ai ca sa poti ‘socializa’ online, (acest cuvant atat de barbar),  calitatile pe care trebuie sa le posezi ca sa te poti imprieteni cu altii. Aveam senzatia ca oamenii stiu unde trebuie sa se opreasca, ce si care sunt limitele, care poate fi ritmul in care avansezi si progresezi in relatie, cum sa faci pasii, cum sa te apropii de celalalt. Observand in jur, vad ca de fapt foarte multi nu stiu cum sa procedeze. Nu imi dau seama de ce nu realizeaza ca online-ul nu este decat alt mediu de exprimare, dar ca regulile de baza si de comportament raman aceleasi. Online-ul este o oglinda a offline-ului. Virtualul nu este diferit de real in regulile de bun simt, de apropiere, de politete, de abordare umana. Socializarea e si ea o arta, nu se face cu forta, nici cu orice pret. In mod gresit unii oameni cred ca daca altii sunt la un click distanta de ei, daca isi etaleaza viata privata si fotografiile intr-un cont, daca plang si rad in statusuri, asta inseamna ca acestia sunt mai accesibili decat in viata reala. FALS! Foarte, foarte fals! In real, nu te poti duce la un necunoscut pe strada sau intr-un magazin, ca sa-l intrebi brusc, netam-nesam: « vrei sa fii prietenul meu? » Nu-i poti spune: « Hai, lasa-ma sa intru in viata ta, arata-mi fotografiile tale de vacanta, lasa-ma sa vad ce scrii despre ceea ce te bucura si ceea ce te supara! »  La fel, nu poti sa-i impui sa vada fotografiile tale, sa asculte ce ai tu de spus si sa empatizeze cu tine. Ei bine, daca acestea par lucruri elementare in offline, de ce oamenii isi inchipuie ca ar fi altfel in online? La fel e si in virtual,  de ce unii cred ca ar putea fi altfel? Nu, nu e altfel. Pur si simplu e la fel. Suntem aceeasi oameni, si nu suntem mai permisivi si nici mai apropiati, mai deschisi sau mai dornici de a ne trage de sireturi cu necunoscuti, decat suntem in real. Desigur, putem cunoaste necunoscuti, insa cu grija. Pasii se fac treptat. Friend requestul trimis si acceptat este echivalent cu « a face cunostinta » in real. Nici asta nu faci oriunde, oricand, cu oricine. Asa cum in real poti cunoaste oameni in anumite imprejurari, fie cu interese comune (la cursuri de dans/fotografie/la cinema, etc), fie prin prieteni comuni, cam asa e si in lumea virtuala. Conteaza lucrurile care ne plac amandurora. Cu cat mai multe lucruri comune, cu atat mai multe intalniri mentale, cu atat mai multe motive de prietenie, de apropiere, de interes catre impartasire, de placere a discutiei. In online, ca si in offline, dupa acest prim moment, al cunostintei, apropierile intre oameni se fac treptat, nu brusc. Nu devii imediat intim cu cineva, nu iti permiti imediat sa spui anumite lucruri. E important sa stii…

📌
12💬 read more

Melanj subtil

5 décembre 2010

Sa-i zicem asa, ca tot ma tachina un fost coleg « tu cu neologismele tale » 🙂 Am inteles ca in activitatea mea online par inabordabila si pretentioasa in alegerea partenerilor de discutie, si am simtit nevoia sa clarific asta. Inabordabila  nu-s, dimpotriva. Apreciez discutia, feed-back-ul, ca altfel n-as crede ca e important sa ma exprim, daca n-as avea nevoie de discutie sau raspunsuri. Ba chiar, repet, mi-e mai drag un interlocutor care ma contrazice, cu argumente inteligente si in mod politicos, decat un cor de aprobari. Caci aprobarile nu aduc discutie, si nu antreneaza progres. Progresul se naste din schimburi de idei, din contradictie. Deci nu-s inabordabila, deloc. Ba chiar, prin natura meseriei de jurnalist, si prin flexibilitatea mentala cu care m-a harazit mama prin nastere si educatie, stiu sa vorbesc  cu oricine, punandu-ma la nivelul sau. Stiu sa vorbesc atat cu Vasile, un muncitor din Republica Moldova, fara studii si fara cultura, dar cu mult bun simt, la fel cum stiu  sa vorbesc cu oameni de afaceri din Top 300.  Tot prin natura meseriei, m-am invartit in multe medii, in multe lumi. Asa ca inabordabila, nu-s. Ba chiar raspund oricui, din politete si bun simt  (asa m-a crescut mama). Sigur, unele discutii se incheaga, altele nu. Sigur, cu unii interlocutori ma potrivesc si sunt atrasa de conversatia cu ei, altii nu-mi spun nimic, si discutia se opreste rapid… Inabordabila, nu-s. Selectiva insa, pretentioasa in alegerea partenerilor de discutie, da, sunt. Si mi se pare firesc sa fiu. In primul rand, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, unii interlocutori ma atrag, altii nu. Unii au inflexiuni mentale, rationamente, moduri de exprimare care ma incita si fac ca dialogul cu ei sa fie o placere. Altii, nu. E firesc sa fiu selectiva. Timpul meu e pretios. Il pot petrece citind. Sau scriind. Sau iesind in parc. Nu purtand discutii cu oameni care nu merita 🙂 Regret ca sunt putini interlocutori « valabili », dar asta e lumea… Mi-ar placea sa fie mai multa lume inteligenta, savuroasa, inventiva si plina de umor. Dar asta e, nu e multa lume asa…. si regret. Iar cand gasesc o minte sclipitoare, evident ca sunt incantata, ma atrage si ma delectez cu interactiunea respectiva, delicios moment. Si ma bucur de fiecare minut, si ma bucur de intalnire. Inabordabila nu-s. De curand cineva mi-a spus: « Fb-people se tem sa comenteze pe pagina ta, cica standarde prea inalte.. auzi..!! » Va anunt oficial, pe aceasta cale, daca trebuia: nu, nu musc 🙂 Si nici nu ignor. Si cum am spus, apreciez discutiile. Si raspund oricui, fiecaruia la nivelul lui. Dar recunosc, sunt selectiva atunci cand e vorba de a petrece mai mult timp intr-o discutie, pentru ca mi se pare normal sa-mi aleg felul in care-mi cheltuiesc timpul, si cu cine anume. In online ca si in offline. Asa cum n-as bea o cafea cu oricine in lumea reala, asa nu sunt tentata sa discut virtual cu unii din oameni, in mod indelungat si prelungit. Asta neinsemnand ca ei nu-s in regula….

📌
1💬 read more

Facebook e instrumentul nostru, si nu invers

18 novembre 2010

In ciuda tuturor detractorilor sai, (care de fapt sunt oamenii ce nu inteleg bine fenomenul, dar e la moda sa fii anti), eu raman absolut PRO Facebook. Are multe merite, printre care, ca sa incep, aleator, cu unul dintre ele, acela ca este o unealta extraordinara de PR personal, daca stii sa-l folosesti cu cap. Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi canalul Sorinei. Apoi, te uiti un pic pe canalul Mihaelei. Si tot asa. E mult mai simplu decat a-i suna zilnic pe fiecare dintre ei ca sa vezi ce au mai facut, in ce ape se scalda. Pe FB vezi asta, si mai mult decat atat, alegi singur cand sa vezi… Privesti totul de acasa de la tine, din fotoliu. N-ai nevoie sa stai cu ei ore intregi ca sa-ti arate fotografii de vacanta. Le vezi tu, de acasa. Asta inseamna ca atunci cand te intalnesti cu ei, folosesti timpul mai frumos, mai direct. Nu numai ca nu consider redundant sa fii conectat cu prietenii, ba chiar, dimpotriva, mi s-a parut mult timp ca e mult mai important sa fii conectat cu prietenii reali decat cu strainii. Tocmai, de ce m-ar interesa ce « abereaza » Gica, pe care nu-l cunosc? Mai degraba ma intereseaza ce « abereaza » Gogu, cu care ies la bere. E si aici mult de spus. Ulterior, am gasit motive si de a fi conectat cu straini… cu totul diferite, evident. De detaliat si ele, candva. Alt lucru minunat este FB iti permite sa fii selectiv, mult mai usor decat viata. Triezi ce vrei sa vezi. Informatia e enorm de multa, insa poti cu usurinta sa o « rasfoiesti » si sa alegi ce vrei. Din nefericire, foarte putin content vehiculat este autentic si original. Cred ca 90% din ce-mi trece zilnic acolo prin fata ochilor sunt copy-paste-uri… Cand se intampla ceva, vad pagina principala plina de link-uri care relateaza acea informatie. Cea mai mare parte a oamenilor nici macar nu se obosesc sa o interpreteze personal, sau sa o decripteze. Nici macar sa adauge 3 cuvinte personale, un comentariu scurt, macar. Mie mi-ar placea sa citesc interpretarea proprie, nu de o mie de ori aceeasi stire copiata si ras-copiata. In fine, fiecare dupa posibilitati. La unii asta e: copy paste de stiri, clipuri video cu melodii, si aplicatii ale Facebook-ului. Dar nu e nimic de condamnat. Nu exista nicio norma. Nu au semnat vreun contract ca pun content original. Insa da, nu ma starnesc si nu…

📌
14💬 read more