iubire

Orasel de provincie, toamna, terasa de langa gara. El o soarbe din ochi, hulpav, intr-un fel care frizeaza nebunia. Ea, indulgenta, se gandeste sa il ierte, ii acorda circumstante atenuante, n-a mai vazut-o demult, e obosit azi. Diplomata si delicata, se preface ca nu-i vede privirea, si incearca sa mentina dialogul « tovaraseste ». Si apoi, nu poti palmui pe cineva pentru o privire (mai multe… oricat de indraznete ar fi). Si apoi, tot ea folosea cateodata expresia, in fata unor circumstante de acest gen: « Poti sta in fata unei prajituri si sa n-o mananci? », intelegand si cum e sa fii in pielea celuilalt, si acordandu-i cu indulgenta explicatii comportamentului. Ca sa nu se instaleze stanjeneala, in timp ce el se holbeaza la ea, ea vorbeste despre oameni pe care amandoi ii cunosc, rememoreaza povesti de acum ani buni, pune intrebari despre intamplarile care au mobilat timpul de cand nu s-au vazut. Ceva mai tarziu, el o prinde de mana. Ca sa nu-l jigneasca, nu se retrage, dar nu strange mana, o lasa larga si moale, nefireasca, parca nu e a ei. Ea, care de obicei, are asa o strangere de mana masculina, ferma, suprinzatoare. Apoi, elegant profitand de prezenta canii de ceai, retrage mana ca sa apuce cana cu ambele maini, intr-un gest de « incalzire », si zambeste candid, ca o invitatie de « Hai sa trecem peste asta, e mai bine pentru amandoi« , nerostita, dar aproape strigata, prin toti porii. De doua trei ori, el incearca din nou sa-i prinda mana. Ea, inocenta, si-o ocupa. El nu-si termina vodca, abia daca a atins-o, ea pare, insa, foarte interesata de ceai. Insa incordarea se instaleaza. Ceva mai tarziu, in masina, ea, continuand pe tonul tovarasesc il intreaba: « Fratele tau ce mai face? » Abrupt, el ii raspunde: « Denisa, sa stii ca nu sunt un violator. N-am violat niciodata pe nimeni. » Ea, surprinsa, dar aproape amuzata, zice: « Stiu. Si? » Dan spune, butucanos, molfaind cuvintele, dar parca usurat: « Deci nu ti-e frica de mine, nu? » Ea rade cristalin si spune, nepasatoare (pana la urma, el a vrut asta, avea ocazia sa schimbe scenariul, ea i-a dat ocazia…. insa el a insistat): « Nu, nu mi-e frica de tine. Dar nu vreau, nu simt. » Si apoi, direct: « De ce te-as tine de mana, daca nu simt sa fac asta? » Si-n mintea ei nu pricepe ce e neclar. Nu, nu mi-e frica de tine. Dar asta nici nu inseamna ca vreau sa te tin de mana. Intre a nu ma teme ca ma violezi si a ma lasa tinuta de mana, e o lume…. o mie de nuante, o mie de senzatii, o mie de pasi. La naiba, nu exista doar doua culori! Si nu exista doar frica si iubire…. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Scriam candva, aici: « Nimic din ceea ce-i legat de sentimente nu este niciodata penibil. Nici patetic, nici ridicol. Sentimentele inalta orice gest, orice fapt, orice. Asa cred demult, si asta spun des. Cum sa-i spui altfel vazduhului decat vazduh, marii decat mare, iubirii decat iubire? Niciunul din gesturile facute din dragoste nu sunt penibile. Caci sunt simtite pana-n rarunchi, adevarate, universale, eterne prin faptul ca sunt atat de umane si de intense incat nu au sfarsit. Nu-s ale unei epoci si nu apartin nici unei tari. Ele sunt adanci, universale si atemporale. Simtite, rostite si facute de albi, de negri, de galbeni, de rosii, de saraci si de bogati, ieri si azi, si maine, si poimaine. » Atunci, cineva mi-a spus: “Pentru asta aş da un Nobel sau, dacă aş putea, dreptul veşnic la fericire. Când vom înţelege asta, vom face un pas înainte, afectiv şi psihic. Până atunci, suntem prizonieri. Şi pierdem.” Si e mai actual decat nicicand. O femeie indragostita e stralucitoare. Are ceva in ochi, are ceva in atitudine… pur si simplu imprastie lumina. Si nu, nimic din ceea ce e legat de sentimente nu este niciodata penibil.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nenorocirea e ca oricat ai fi de deștept sau de înțelept sa ii sfătuiești pe alții, in propriile povesti de dragoste esti neputincios, neștiutor, ai 16 ani mereu. Desi temerar, esti speriat. Tremuri, iti pui sute de intrebari la care iti dai o mie de raspunsuri, dar habar nu ai care este cel corect. Daca o exista, vreodata, unul care sa poata fi numit corect, daca viata nu e o increngatura de situatii diferite, si pe orice carare ai apuca-o, ajungi undeva, in moduri diferite… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mie complementul mult, dupa verbul a iubi, adica »te iubesc mult », imi pare ca nu mareste, ci diminueaza sentimentul si intensitatea rostirii. Te iubesc e rotund si complet. Te iubesc mult e dulceag, conjugal, bifeaza o datorie, e demonstrativ si cumva gol. Te iubesc e plin de semnificatii si de emotii. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It