adolescent

Nenorocirea e ca oricat ai fi de deștept sau de înțelept sa ii sfătuiești pe alții, in propriile povesti de dragoste esti neputincios, neștiutor, ai 16 ani mereu. Desi temerar, esti speriat. Tremuri, iti pui sute de intrebari la care iti dai o mie de raspunsuri, dar habar nu ai care este cel corect. Daca o exista, vreodata, unul care sa poata fi numit corect, daca viata nu e o increngatura de situatii diferite, si pe orice carare ai apuca-o, ajungi undeva, in moduri diferite… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Teoretic, urand violenta, mintea mea respinge orice informatie despre crime. Desi de ele e plin chiar si in jurnalele televiziunilor de stiri. La prima vedere, o stire socanta. Un baiat de 14 ani din Constanta, suspect de crima, banuit in uciderea unui barbat de 39 de ani. In prima faza, te infiori de varsta la care apare violenta, dusa la extrem, pana la capat, pana la omor. Te poti intreba ce genereaza un asemenea « comportament ». Cum e familia din care vine, ce a vazut cu ochii lui de copil si adolescent. Caror forme de violenta a fost supus la randul sau pentru a ajunge atat de « firesc » la asta. Informatia din subsidiar, insa, este ca acel copil il acuzase pe barbat de viol acum 7 ani, cand el avea 7 ani. Nu stiu nici daca el a comis crima, nici daca a fost violat acum 7 ani. Dar luam prin reducere la absurd o poveste in care asa ar fi fost. Acel barbat l-ar fi violat pe copil, iar el, devenit adolescent, 7 ani mai tarziu, l-ar fi omorat. Nu cred ca  legile acestei tari sunt facute in asa fel, dar eu consider ca violatorii ar trebui omorati. Mai ales violatorii de copii. Pur si simplu. Violul este un lucru atroce, si poate mai rau decat atat nu e decat moartea. Sau poate chiar moartea e mai buna, pentru ca moartea e moarte, nu s-a stabilit ce e dincolo. Insa violul lasa urme adanci. Care nu se vindeca niciodata. Se vindeca intr-o masura. Se inchid. Dar nu de tot. De tot, nu trece niciodata. Iar repercursiunile sunt diverse, insa foarte importante. Nu as fi crezut ca o sa pledez vreodata validand o crima, dar totusi, asa am simtit instinctiv, auzind stirea. Sunt pasnica, de felul meu. Toleranta, buna si impaciuitoare. Dar la unele subiecte mi se intuneca vederea. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It