idei

Sunt o fiinta complexa si complicata, stiu si eu asta. Uneori, cand ma revolt, ma gandesc ca mi-as dori sa fiu mai simpla. Uneori, ii invidiez pe cei care gandesc putin. Imi inchipui ca e usor in pielea lor, ca nu au dileme, ca nu au intrebari, framantari, ganduri. Nu dureaza mult, de fapt nu as da pentru nimic felul in care sunt, oricat de complicata si alambicata as fi. Nu as inlocui cu nimic gandurile pe care le am, felul in care resimt emotiile, in care iubesc, in care privesc lumea. Sambata, m-am intalnit cu un prieten vechi, care mi-a prezentat un prieten de-al lui si mai vechi. « Jucam fotbal prin 73« , au spus ei, la care eu am zambit. In 73 eram abia nascuta, ei, copilasi de 6 ani, jucau fotbal deja :)Jucau fotbal in cartierul in care m-am nascut eu, desi aveam sa ne cunoastem multi ani mai tarziu, in cu totul alte imprejurari. M-a induiosat cum m-a descris. Ma cunoaste demult, sa tot fie 9 ani. Si ma cunoaste si in momente bune si in momente rele, si in bucurii si in depresii adanci, si cand sunt si docila si naravasa, si nebuna si cuminte, si severa si duioasa, si cand imi apar vehement ideile si cand las de la mine, ma cunoaste pana si cand ma supar si nu vorbesc luni de zile. A spus, ca sa ma rezume, ca o prezentare: « Ea are o rezistenta psihica si fizica iesita din comun. A trecut prin lucruri grele, drame cumplite care i-au solicitat psihicul, si incercari fizice grele. A fost in desert, e rezistenta si fizic, neobisnuit de rezistenta. In schimb, uraste orice fel de violenta » (si a completat cu povestea concreta din care trasese concluzia asta). A mai adaugat: « Cu ea, poti vorbi orice. Nu am bariere de comunicare cu ea, nici subiecte tabu, este ideala ca partener de discutie, se poate vorbi orice si oricat cu ea. » Mirata ca cineva din exterior a putut rezuma atat de bine ce e in mine, am realizat ca a surprins bine esentialul fiintei mele. Stiam ca are un bun simt al observatiei, diseca lucrurile si le exprima coerent si concis. Cred ca « m-a povestit », m-a desenat in cateva propozitii mai bine decat m-as fi exprimat eu insami pe mine. Asa e, sunt rezistenta dincolo de limite, si imi place sa le tot imping si sa le largesc si pe cele existente. Nu-mi place sa-mi reziste ceva, sunt exigenta cu mine insami. Vreau sa ma depasesc. Si vreau sa inteleg resorturile lucrurilor. Da, ador discutiile, n-am tabuuri si nici subiecte interzise, n-am limite si limitari conversationale. Imi place sa jonglez cu ideile si cuvintele, sa rasucesc orice problema pe toate partile, sa vad lucrurile din toate unghiurile imaginabile si din vreo doua-trei neimaginabile, nascocite pe moment. Am spirit ludic si puterea sa zambesc si in momente grele, sa glumesc oricand. Si, intr-adevar, urasc orice fel de violenta. Din toata fiinta mea. Nu ca miss Univers, nu militez de forma pentru pacea in lume. Ci din toti porii, cu toate…

Sa-i zicem asa, ca tot ma tachina un fost coleg « tu cu neologismele tale » 🙂 Am inteles ca in activitatea mea online par inabordabila si pretentioasa in alegerea partenerilor de discutie, si am simtit nevoia sa clarific asta. Inabordabila  nu-s, dimpotriva. Apreciez discutia, feed-back-ul, ca altfel n-as crede ca e important sa ma exprim, daca n-as avea nevoie de discutie sau raspunsuri. Ba chiar, repet, mi-e mai drag un interlocutor care ma contrazice, cu argumente inteligente si in mod politicos, decat un cor de aprobari. Caci aprobarile nu aduc discutie, si nu antreneaza progres. Progresul se naste din schimburi de idei, din contradictie. Deci nu-s inabordabila, deloc. Ba chiar, prin natura meseriei de jurnalist, si prin flexibilitatea mentala cu care m-a harazit mama prin nastere si educatie, stiu sa vorbesc  cu oricine, punandu-ma la nivelul sau. Stiu sa vorbesc atat cu Vasile, un muncitor din Republica Moldova, fara studii si fara cultura, dar cu mult bun simt, la fel cum stiu  sa vorbesc cu oameni de afaceri din Top 300.  Tot prin natura meseriei, m-am invartit in multe medii, in multe lumi. Asa ca inabordabila, nu-s. Ba chiar raspund oricui, din politete si bun simt  (asa m-a crescut mama). Sigur, unele discutii se incheaga, altele nu. Sigur, cu unii interlocutori ma potrivesc si sunt atrasa de conversatia cu ei, altii nu-mi spun nimic, si discutia se opreste rapid… Inabordabila, nu-s. Selectiva insa, pretentioasa in alegerea partenerilor de discutie, da, sunt. Si mi se pare firesc sa fiu. In primul rand, pentru ca, asa cum spuneam mai sus, unii interlocutori ma atrag, altii nu. Unii au inflexiuni mentale, rationamente, moduri de exprimare care ma incita si fac ca dialogul cu ei sa fie o placere. Altii, nu. E firesc sa fiu selectiva. Timpul meu e pretios. Il pot petrece citind. Sau scriind. Sau iesind in parc. Nu purtand discutii cu oameni care nu merita 🙂 Regret ca sunt putini interlocutori « valabili », dar asta e lumea… Mi-ar placea sa fie mai multa lume inteligenta, savuroasa, inventiva si plina de umor. Dar asta e, nu e multa lume asa…. si regret. Iar cand gasesc o minte sclipitoare, evident ca sunt incantata, ma atrage si ma delectez cu interactiunea respectiva, delicios moment. Si ma bucur de fiecare minut, si ma bucur de intalnire. Inabordabila nu-s. De curand cineva mi-a spus: « Fb-people se tem sa comenteze pe pagina ta, cica standarde prea inalte.. auzi..!! » Va anunt oficial, pe aceasta cale, daca trebuia: nu, nu musc 🙂 Si nici nu ignor. Si cum am spus, apreciez discutiile. Si raspund oricui, fiecaruia la nivelul lui. Dar recunosc, sunt selectiva atunci cand e vorba de a petrece mai mult timp intr-o discutie, pentru ca mi se pare normal sa-mi aleg felul in care-mi cheltuiesc timpul, si cu cine anume. In online ca si in offline. Asa cum n-as bea o cafea cu oricine in lumea reala, asa nu sunt tentata sa discut virtual cu unii din oameni, in mod indelungat si prelungit. Asta neinsemnand ca ei nu-s in regula….

Exista pe Facebook tot felul de oameni. Dupa ce i-am observat si analizat pe cei care vorbesc doar de dragul de a vorbi, am observat si alte categorii de oameni. Exista, de pilda, unii care iti trimit friend request, le dai accept, apoi luni de zile nu spun nimic. Ca si cand nici n-ar exista. Te si intrebi de ce au dorit sa te aiba in lista. Poate pentru ca raspunsurile tale la o discutie de la un prieten comun li s-au parut interesante, poate le-au placut si le-ai parut suficient de interesant incat sa te adauge in lista lor. Dupa aceasta prima impresie, fac gestul de a trimite un friend request, insa ulterior nu interactioneaza deloc cu tine. Nici comentarii, nici macar un timid like. Ai putea presupune ca nici nu intra pe FB, nu numai ca nu te citesc, atat sunt de tacuti. Si totusi, ai sa fii mirat: unii dintre ei sunt cei mai fideli si avizi urmaritori ai postarilor tale. As fi trait fara sa descopar niciodata asta, daca n-as fi plecat doua saptamani, in care am lipsit complet de pe internet. Am fost (placut !) surprinsa sa vad ca m-au cautat, mi-au scris oameni despre care habar nu aveam ca ma urmaresc. Am fost magulita sa aud ca ma citesc, chiar daca in tacere. Aproape ca mi-au fost mai dragi decat  «ai mei ». Poate pentru ca ai mei ma urmaresc pentru ca ma stiu, ne vedem in viata reala, plang pe umarul lor si ei pe al meu, radem impreuna… avem diverse lucruri in comun, interese asemanatoare, activitati impreuna. Insa interesul totalilor necunoscuti este neconditionat de niciun interes sau motiv din lumea reala. Am facut aceasta constatare in iunie, insa am scris aceasta observatie mult mai tarziu, la cateva luni dupa ce facusem descoperirea, ca status in Facebook. Unii au emis ipoteza ca cei care citesc in tacere, sunt poate timizi. Posibil. Dar stiam, din experienta mea de 12 ani de internet, ca virtualul dezinhiba, ca permite pana si timizilor sa se exprime. Acestia prind curaj in spatele ecranului. Altii mi-au atras atentia ca «nu intotdeauna vezi ori stii cine te mai citeste…la money chanel crezi tu ca cei ce se uitau iti desenau undeva degetul, ca sa-i poti numara spre satisfactia unora, ori altora?…si cei tacuti se numesc prieteni! » Sigur ca si cei tacuti se numesc prieteni ! Insa like-urile sau comentariile nu sunt nici pentru amorul propriu (am alte domenii si ocazii in care sa mi-l hranesc !), nici pentru vreo competitie (cine are mai multe comentarii! :P). Like-urile si comentariile sunt un feed-back. E neplacut sa ai senzatia ca vorbesti de unul singur. Este bine sa ai parteneri de discutie! Chiar si in contradictoriu ! De fapt, mai ales in contradictoriu ! pe aceia ii pretuiesc intr-un mod deosebit. Bineinteles, pe aceia care au o argumentatie. Nu pe cei care injura pentru ca nu sunt capabili sa poarte o discutie cu cineva care are alta parere decat ei… Insa discutia cu un interlocutor care nu e…