comunicare

Ne-am alienat. Dependenti de surogate, le reprosam celorlalti firescul. Superficiali, nu ne mai acordam timpul ascultatului cand ni se vorbeste, privitului cand ni se arata, lecturii cand ni se scrie. Nu numai ca nu ne mai acordam noua insine timp sa traim, alergand intre diverse himere, dar nici celorlalti nu le recunoastem acest drept. Ii consideram anacronici (desi uneori sunt chiar avangardisti). Pierdem timp sa-i analizam si sa-i judecam, condamnandu-i, desi acest timp l-am putea la fel de bine folosi sa ca traim noi insine. Ca sa respiram mirosul ierbii sau al unei flori, ca sa privim un apus sau rasarit, ca sa auzim un zumzait de insecta. Ca sa privim in ochi omul iubit, sa-l tinem de mana si sa respiram respiratia sa. Ca sa citim o carte sau sa mergem la o piesa de teatru. Ne grabim sa comentam lucruri pe care nu le-am citit, crezand ca din doua fraze initiale am inteles textul. Pierdem timp argumentand lucruri cu baza de pornire falsa. Nu mai citim, daramite sa mai scriem? Comunicarea a devenit hasurata, intretaiata, nu ne acordam timpul unei fraze, doua cuvinte de sms si interlocutorul trebuie sa inteleaga. Lucruri simple ne devin inaccesibile, pentru ca ne-am modificat directia privirii si focalizarea atentiei. Nici asta n-ar fi o crima, pana la urma conteaza ce ne dorim. Rau este cand incepem sa-i condamnam pe ceilalti… sau cand credem ca le dam replica pentru niste lucruri pe care nu le-am perceput corect din cauza superficialitatii.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

In ciuda tuturor detractorilor sai, (care de fapt sunt oamenii ce nu inteleg bine fenomenul, dar e la moda sa fii anti), eu raman absolut PRO Facebook. Are multe merite, printre care, ca sa incep, aleator, cu unul dintre ele, acela ca este o unealta extraordinara de PR personal, daca stii sa-l folosesti cu cap. Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi canalul Sorinei. Apoi, te uiti un pic pe canalul Mihaelei. Si tot asa. E mult mai simplu decat a-i suna zilnic pe fiecare dintre ei ca sa vezi ce au mai facut, in ce ape se scalda. Pe FB vezi asta, si mai mult decat atat, alegi singur cand sa vezi… Privesti totul de acasa de la tine, din fotoliu. N-ai nevoie sa stai cu ei ore intregi ca sa-ti arate fotografii de vacanta. Le vezi tu, de acasa. Asta inseamna ca atunci cand te intalnesti cu ei, folosesti timpul mai frumos, mai direct. Nu numai ca nu consider redundant sa fii conectat cu prietenii, ba chiar, dimpotriva, mi s-a parut mult timp ca e mult mai important sa fii conectat cu prietenii reali decat cu strainii. Tocmai, de ce m-ar interesa ce « abereaza » Gica, pe care nu-l cunosc? Mai degraba ma intereseaza ce « abereaza » Gogu, cu care ies la bere. E si aici mult de spus. Ulterior, am gasit motive si de a fi conectat cu straini… cu totul diferite, evident. De detaliat si ele, candva. Alt lucru minunat este FB iti permite sa fii selectiv, mult mai usor decat viata. Triezi ce vrei sa vezi. Informatia e enorm de multa, insa poti cu usurinta sa o « rasfoiesti » si sa alegi ce vrei. Din nefericire, foarte putin content vehiculat este autentic si original. Cred ca 90% din ce-mi trece zilnic acolo prin fata ochilor sunt copy-paste-uri… Cand se intampla ceva, vad pagina principala plina de link-uri care relateaza acea informatie. Cea mai mare parte a oamenilor nici macar nu se obosesc sa o interpreteze personal, sau sa o decripteze. Nici macar sa adauge 3 cuvinte personale, un comentariu scurt, macar. Mie mi-ar placea sa citesc interpretarea proprie, nu de o mie de ori aceeasi stire copiata si ras-copiata. In fine, fiecare dupa posibilitati. La unii asta e: copy paste de stiri, clipuri video cu melodii, si aplicatii ale Facebook-ului. Dar nu e nimic de condamnat. Nu exista nicio norma. Nu au semnat vreun contract ca pun content original. Insa da, nu ma starnesc si nu…

Am stiut intotdeauna ca anumite fire nevazute te leaga de persoane din viata, indiferent cat sunt de departe, indiferent cat de rar te vezi cu acesti oameni. Am crezut intotdeauna ca aceste fire nevazute, canale de comunicare mult mai directe si mai rapide, care sfideaza distantele fizice, si chiar si indepartarile temporale, sunt create ca urmare a unor foste interactiuni umane foarte puternice. Sau ca urmare a unor sentimente puternice, care deschid anumite porti, in suflete. E fenomenal cum se verifica existenta acestor fire nevazute, imparabile, incomparabile. A doua oara la interval de mai putin de o luna, un prieten drag si apropiat sufletului, dar departat prin felul in care ne ducem viata acum, m-a sunat si mi-a vorbit mult, peste jumatate de ora, parca simtind ca nu-s prea bine. De fapt am stiut sigur ca stie. Din ton, din felul in care o spunea, din lucrurile pe care mi le povestea, din intrebarile pe care mi le punea. Mi-a facut extraordinar de bine, si ca intotdeauna, cand il aud, a fost minunat. M-a facut sa zambesc, mi-a dat incredere, m-a « ridicat ». Il apreciez si-l admir, pentru cateva lucruri pe care stie foarte bine sa le faca. Stie asta, dar a spus « Daca eu pot, si tu poti. » Si parea atat de convingator, ca aproape ca-mi venea sa-l cred 🙂 Imi vorbea ferm, dar si cu duiosie, un amestec extraordinar de bunatate si convingere. Iti multumesc. Da, stiu, daca tu poti, si eu pot 🙂 update 12 oct 2010. Azi, cand transfer acest text din blogul anterior in acesta, am avut din nou ocazia sa constat existenta acestor fire nevazute, de aceea l-am si cautat, sa-l aduc aici. Am constatat existenta firelor nevazute si m-am bucurat de ele, din plin, ca de un dar. Ochi pe care nu-i vedeam, si pe care totusi i-am simtit ca ma privesc, si ma insotesc. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It