interactiuni umane

Fire nevazute

24 octobre 2009

Am stiut intotdeauna ca anumite fire nevazute te leaga de persoane din viata, indiferent cat sunt de departe, indiferent cat de rar te vezi cu acesti oameni. Am crezut intotdeauna ca aceste fire nevazute, canale de comunicare mult mai directe si mai rapide, care sfideaza distantele fizice, si chiar si indepartarile temporale, sunt create ca urmare a unor foste interactiuni umane foarte puternice. Sau ca urmare a unor sentimente puternice, care deschid anumite porti, in suflete. E fenomenal cum se verifica existenta acestor fire nevazute, imparabile, incomparabile. A doua oara la interval de mai putin de o luna, un prieten drag si apropiat sufletului, dar departat prin felul in care ne ducem viata acum, m-a sunat si mi-a vorbit mult, peste jumatate de ora, parca simtind ca nu-s prea bine. De fapt am stiut sigur ca stie. Din ton, din felul in care o spunea, din lucrurile pe care mi le povestea, din intrebarile pe care mi le punea. Mi-a facut extraordinar de bine, si ca intotdeauna, cand il aud, a fost minunat. M-a facut sa zambesc, mi-a dat incredere, m-a « ridicat ». Il apreciez si-l admir, pentru cateva lucruri pe care stie foarte bine sa le faca. Stie asta, dar a spus « Daca eu pot, si tu poti. » Si parea atat de convingator, ca aproape ca-mi venea sa-l cred 🙂 Imi vorbea ferm, dar si cu duiosie, un amestec extraordinar de bunatate si convingere. Iti multumesc. Da, stiu, daca tu poti, si eu pot 🙂 update 12 oct 2010. Azi, cand transfer acest text din blogul anterior in acesta, am avut din nou ocazia sa constat existenta acestor fire nevazute, de aceea l-am si cautat, sa-l aduc aici. Am constatat existenta firelor nevazute si m-am bucurat de ele, din plin, ca de un dar. Ochi pe care nu-i vedeam, si pe care totusi i-am simtit ca ma privesc, si ma insotesc. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
2💬 read more