atat 😉 Posted from WordPress for Android. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Doamne, ce desteapta mai e Mirandolina! Sa nu se oprească niciodată din trăit si din scris, orice s-ar întâmpla! » Mirandolina: multumesc! « Eu trebuie sa îți multumesc pentru bucuria pe care mi-o aduc textele tale, sa stii! Sper ca sunt mulți bărbați care te citesc , textele Mirandolinei seamana cu un manual de delicatete si maniere frumoase în doi. » Mesaje ca acesta ma fac sa cred ca e important sa continui. Si sunt mereu mesaje… Ele ma fac sa inteleg ca orice as traversa, trebuie sa merg mai departe. Si sa-mi fac drumul, chiar si destelenind pamanturi salbatice. Multumesc ca sunteti aici. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Nu știu daca nu ma prefer acum, cateva dezamăgiri mai târziu, decat atunci, mai devreme, cu toate iluziile, cu sufletul la vedere, cu vulnerabilitatea pana la cer. Sigur ca niciodata nu esti deplin la adapost de deceptii. Sigur ca intotdeauna exista dureri noi, ca si fericiri noi (altfel viata n-ar mai fi frumoasa). Sigur ca esti mereu descoperit si vulnerabil. Sigur ca… si sigur ca…. Insa, e mai bine putin mai lucid, cateva dezamagiri mai tarziu. Asta nu inseamna nici ca-ti pierzi increderea, nici fericirea, nici capacitatea de a te deschide, de a iubi, de a merge spre ceilalti, de a simti, de a fi implicat, de a-ti dori. Insa lovitul cu capul de pragul de sus, si impiedicatul de cel de jos cred ca sunt etape importante. Ca de n-ar fi, nici nu s-ar povesti. Ma uit la mine si spun din nou, din tot sufletul. Ma prefer clar cateva dezamagiri mai tarziu. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Viata unui om nu poate fi 100% fericita, nici 100% nefericita :))) nu am intelege ce e placerea, daca n-am cunoaste durerea. Un om 100% fericit ar fi de internat la spitalul 9, la sectia glumeti iremediabili, simpatici, poate, dar definitiv plecati. Mie-mi sta foarte bine cu 80% fericire 😀 (glumesc, evident). Si nici nu vreau sa machiez realitatea, nu simt nevoia sa o cosmetizez si sa mint. Sunt cum sunt, si nu vreau sa pozez in mod fals in altceva, cu altfel de viata. Eu cand vreau sa plang, plang. (plang rar, spre niciodata, in public, sau chiar si de fata cu cineva, pentru ca plansul mi se pare ceva extrem de intim. Si pentru ca te vulnerabilizeaza, implicit, in fata celui care e martor la lacrimile tale). Dar sa revenim 🙂  Si cand vreau sa rad, rad. Cand iubesc, iubesc, si cand dorm, dorm 😉 Sunt autentica, nu incropita. Nu pozez in altceva. Ca om, am si defecte, si momente de slabiciune, sunt firesti. Acestea imi apartin in egala masura, ca si calitatile, puterea si fericirea. Nu simt nevoia sa-mi mistific viata, nici sa fiu perfecta. Mi-e ok cu mine asa, chiar daca uneori ma supar pe mine. Chiar daca uneori sunt exigenta si ma pedepsesc. Cumva, gasesc apoi o cale spre mine. Si mereu ceva de invatat. Si nu, n-are a face cu intimitatea, ci cu acceptarea si cu impacarea. Sunt mereu in cautarea unui mai sus, mai departe, mai bine. Dar e o cursa a mea cu mine. Nu neaparat a mea cu altii. Si, mai ales, dar mai ales, este o cursa corecta. Nu fraudez, nu o iau pe scurtaturi nemeritate, nu « ard » etape.  « Am învățat, de-a lungul anilor, că cel mai greu lucru este să spui adevărul, să zugrăvești realitatea așa cum este ea. Slăbiciunile, micile detalii ale vieții, sunt esențiale pentru ca imaginea pe care lumea o percepe să fie nealterată. [….] Branding, Marketing, PR, Positioning ș.a. nu au niciun rost dacă sunt folosite ca să denatureze realitatea, personalitatea și caracterul oamenilor sau al companiilor pe care aceștia le creează. » (fragmentul este de aici) EXACT asta cred si eu, si dedic acest fragment, de mai sus,  tuturor celor care se intreaba de ce mi-am pus fotografie la coafor, cu vopseaua pe cap. De aceea, pentru ca sunt o fiinta vesela, si ma joc mult. De aceea, pentru ca  sunt autentica, si, MAI ALES, chiar nu simt nevoia sa par altceva decat sunt. Nici mai desteapta, nici mai frumoasa, nici mai fericita. Sunt ok cu mine insami, nu mi-e rusine ca am vopsea pe cap, sunt tot eu si atunci. La fel de ghidusa, cu aceleasi cuvinte in cap, cu aceleasi sentimente in suflet, cu aceeasi minte, cu aceleasi ganduri, cu aceeasi putere de munca, la fel de amuzanta si de iubitoare de viata. De aceea, pentru ca micile detalii ne fac oameni. De aceea, pentru ca nu mi-e rusine de/cu mine. Pentru ca nu astea sunt motivele pentru care unui om ar trebui sa-i fie rusine….