Un colt de fericire într-o seară Posted from WordPress for Android share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Cand cineva te raneste, doare si ai tendinta sa te inchizi in tine insuti, sa iti spui ca oamenii sunt fundamental rai, ca nu trebuie sa ai incredere in ei, si ca nu trebuie sa mai astepti nimic. Esti ca un animalut haituit. Te insingurezi, te condamni. Ii judeci pe noii veniti in viata ta prin prisma ranilor pe care ti le-au provocat altii, in viata anterioara. Ii musti, preventiv, sau, in cel mai bun caz, ii tii la distanta.  Ti se pare ca esti lucid facand asta, ca te-ai maturizat, ca stii cum sa pui problema, ca ai inteles viata. Total gresit. Cine ti-a facut rau, ti-a facut rau. Nimeni din noii veniti nu trebuie sa fie priviti prin caleidoscopul nebun si dureros al experientelor neplacute trecute, traite din cauza altora. E nedrept pentru cei care iti vin in cale, si e nedrept si pentru tine insuti. Trebuie sa ai mereu puterea de a separa durerea trecuta de lucrurile prezente. De a privi fiecare om cu un ochi nou. De a te deschide. De a interactiona cu el dupa cum merita, nu dupa cum ai fost tratat inainte. Vindecarea asta este. Nu ramanerea inchistata intr-un fel de poveste in care toata lumea iti face potential rau. Vindecarea e puterea de a privi fiecare om cu un ochi obiectiv, cu o privire inocenta, candida. Cu un suflet deschis. Cu prezumtia de nevinovatie, obligatorie, pana la eventualele semne ciudate. Care poate nu vor exista. Nu trage fara somatie! Nu condamna fara sa cunosti. Ai comite un pacat la fel de mare ca cei care te-au ranit. E nedrept sa generalizezi. Nu condamna noii veniti pentru crimele celor trecuti. Ofera-te, si ofera-le sanse. Evident, stiu ca este cumplit de greu. Pentru ca durerea doare. Si pentru ca ti-e teama de o alta. Nu asa te protejezi, insa. Nu rejectand oameni fara motiv, brusc. Ai puterea sa traiesti, iar si iar! Altfel, refuzand exteriorul, mori inainte de a te stinge. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Vrea Alexandra sa-ti dea in carti, Tu crezi in carti? » « In alea de algebra, geometrie si analiza matematica. Hai, si in cele de literatura sau de poezie. Dar sa-mi dea, ma amuza. Sigur ca nu cred, mi-a mai zis mie una acum multi ani ca ma marit cu unul cu D, si fac trei copii. Nu numai ca pe sotul meu il chema Philippe, dar nici iubiti cu D, n-am avut, o aventura doar daca imi caznesc bine mintea. » « Deci nu vrei » « Ba vreau, ca ma amuza. Dar cu o conditie: sa nu-mi dea intalnire cu 3 saptamani inainte, ca sunt mental incapabila sa o tin. Profesional, da, personal nu pot cu 3 saptamani inainte, 3 saptamani e infinitul, cine Dumnezeu sa stie ce fac pana atunci, n-am cum sa promit, plus ca am toate sansele sa uit pana atunci, zau. Eu abia stiu ce fac maine seara…. Oricum, e hotarata sa-mi spuna ca ma marit, ce naiba sa zic, o sa rad mult. » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mananci aici si mori acasa, de fapt la spital la Constanta, ca pana acasa nu mai ajungi. O turista din Prahova a murit de toxiinfectie la spital dupa ce a mancat la o terasa din Eforie Nord. (aici) Dupa principiul ruletei rusesti, va prezentam ruleta romaneasca: la una din terase (sau poate la mai multe, nu putem stii) ai « sansa » sa mori. Alege cu atentie si poti castiga o moarte fulgeratoare otravita. Fermecator, a scris despre asta si Bogdan. Nu ma duc pe litoralul romanesc de ani de zile. Dupa ce, in copilarie, am fost la mare in fiecare an cu mama, marea romaneasca nu prea m-a mai vazut, cam de la 18 ani. In primul rand pentru ca am trait 10 ani in Franta, din care 4 pe coasta Atlanticului (Arcachon, Dune du Pyla, etc), si 6 ani pe Coasta de Azur. Marea mea era Mediterana, superba, minunata zilnic. Dupa intoarcerea in Romania tot nu am prea mers aici la mare, n-aveam motiv. O descoperire foarte placuta si surprinzatoare a fost Bulgaria. Cu sudul extrem unde merg si e paradisul caprelor, al smochinelor, al linistii. Acum doua saptamani am ajuns insa la Mamaia. Am ezitat mult sa scriu despre asta pentru ca fusese suficient de socant ca sa mai si rememorez scriind. Ceva mai sinistru rar puteam imagina. Marea mea din copilarie NU MAI E.  Nu mai vezi plaja la propriu si nici marea, plaja e acoperita total de sezlonguri si de niste asa zise baldachine, in fapt paturi de lemn cu saltele si perne. Dormeze, vorba unui prieten. Ma gandeam eu asa: cum naiba sa vii la mare si sa stai noaptea in pat, ziua in pat? numai la spital (Doamne fereste, stai 24 de ore in pat). … Unde e farmecul? Unde simti ceva? Nici nu mai vorbesc de muzicile asurzitoare (din cauza carora nu aveai cum sa auzi marea…), si haotic combinate, fiecare fasie avand muzica ei, concurand cu fasia alaturata. In paturile respective zaceau niste indivizi, care mancau ceva din niste tavi, direct in pat. Scena imi aducea aminte de decaderea Imperiului Roman. Numai acolo stateau oamenii si mancau tolaniti ca sa o ia de la capat dupa. Senzatia cu dezmatul si decadenta a fost intarita de minunatele care alegorice ale lui Mazare care au defilat seara, ceva mai grotesc n-am vazut demult. Kitsch-ul in splendoarea lui. Paine, droguri si circ. Nu mai are sens sa vorbesc de hotelul de 40 de ani, foarte putin renovat, cu 3 stele, din care eu ii dadeam MAXIM una jumatate, si nici aia nu e sigur, cu un miros greu inauntru (dar nu puteai dormi cu geamul deschis, ca bubuiau cluburile pana la 6 dimineata, iar cu el inchis era jale de miros), care cerea 300 de lei pe noapte (ha????). Nu mai are sens sa vorbesc de toaletele sinistru de murdare (oare chiar nu se pot spala cu un furtun?), ale unei terase de plaja, cu pretentii de eleganță, cu perne alb imaculat si preturi de Coasta de Azur. Nu mai…