lumea asta

Mi-au inflorit narcisele. Ma uit la ele si ma inseninez…..  Chiar daca perioada e bulversanta si complicata. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Momentul potrivit nu e arbitrar, si nici aleator, ci e atunci cand ai tu nevoie de asta. Odata ce intelegi asta, ca om, e un pas in plus. Si atunci poti intelege si ca uneori n-ai fost « la inaltime », nefacand ce trebuie atunci cand celalalt, din fata, avea nevoie de acel gest. Aici, unii prieteni ai mei ar considera ca ma autoflagelez, ca sunt prea severa cu mine, ca-mi iau prea multe in carca. Dar nu, eu nu consider asa. Dragostea nu e o lupta, nu e o aruncare a responsabilitatii pe celalalt, nu e « ba el e de vina, nu eu« . Nu incape asemenea judecata in dragoste. Dragostea e daruire si asteptare. Intelegere si ingaduinta. Asumarea e foarte importanta, si mai e important ceva:  sa te substitui celuilalt, sa privesti {si} cum se vede dinspre el. Sa iti dai seama ca din unghiuri diferite, cu informatii diferite, lucrurile pot parea si par diferite… Adevarul nostru e al nostru, dar el nu mai e acelasi cand ne punem in pielea celuilalt. Adevarata dragoste inseamna sa te plasezi in locul persoanei iubite, sa incerci sa vezi lumea cu ochii acesteia… Pentru ca asta inseamna cu adevarat sa-ti pese. Asa protestez eu impotriva oricui ar indrazni vreun moment sa acuze oamenii pe care-i iubesc, ca ar fi vina lor. Sunt mai rau decat o leoaica si oricine incearca sa spuna ceva despre cei pe care-i iubesc, se izbesc de un zid. Eu inteleg oamenii pe care-i iubesc, mai mult decat ma inteleg pe mine insami, si le ingadui mai mult decat mi-as permite mie insami…  Si nu e nicio vitejie, e natural. Pentru ca e firesc sa ma plasez si-n pielea lor. Si mai e firesc si sa stiu ca, uneori (nu discut motivele, aici), eu nu am facut ce trebuia sa fac, atunci cand era nevoie de acel lucru… Si atunci, clar, e vina mea. Nu a altcuiva. A mea. Si nu, nu ma autoflagelez. Sunt doar lucida, si privesc si din partea cealalta…. Desigur ca exista motive pentru care n-am reusit sa fac ce trebuia, desigur ca eu stiu ce m-a impiedicat sa fac anumite gesturi « la timp », intelegand prin acest « la timp », momentul potrivit de care vorbeam mai sus. Dar o mie de vorbe un ban nu fac…. of.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

 Am inteles, in inchisoare Adrian Nastase scrie postari de blog, scrie carti. Foarte bine. Pentru un om pentru care scrisul e important, adevarata condamnare este sa il impiedici sa citeasca sau sa scrie. Ok, pana aici. Sunt de acord. Sa-l lase sa citeasca si sa scrie, pana la urma e inchisoare, nu indobitocire sau tortura. Sa scrie cat doreste. Scrisori, memorii, romane fluviu, eseuri, nuvele, orice. Frate, da’ eu chiar tre’ sa aud (dupa ce l-am auzit si pe impostorul care hahaia pe snowmobile), si urarile lui Nastase din inchisoare, la televizor, in ziua de Craciun? De ce, domule, DE CE?????????? Uite, Bernard Tapie a facut si el niste ani buni de inchisoare, dar a avut decenta sa nu transmita mesaje exterioare (decat apropiatilor)…. Si doar private.  Si daca mai gandesc bine, mai sunt exemple de politicieni si-n alte tari care au facut inchisoare. Dar au avut bunul simt sa taca din gura, eventual au vorbit cand au iesit… Da’ nici cu presa nu mi-e rusine…. 🙁 Pentru ce sa preiei asta? Adica presa n-are niciun rol? nu (mai) triaza? Trist, foarte foarte trist. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Niciodata nu e ca prima data. Nici in durere, nici in bucurie. Nici in victorii, nici in renuntari. Cu fiecare « prima data », betonam o particica de simtire. O resimtim intens, o consumam, dar in spatele ei ramane ca un loc cauterizat, chiar in spatele unei intense fericiri. Niciodata a doua oara nu mai e ca prima oara. Nici o palma nu mai e la fel de usturatoare atunci cand e a doua, fata de cum ai resimtit-o pe prima. Dupa prima data, intotdeauna te astepti. Nu mai e efectul de surpriza, dezvirginarea senzatiei… Asta nu inseamna ca nu ma regenerez de fiecare data, ca nu exista multiple « prime dati ». Nu, nimeni nu are monopolul asupra primei dati, a primului gest, a primei bucurii, a primei deceptii. In fiecare imprejurare, in fiecare poveste, alaturi de alti protagonisti, exista mereu o prima data. Dar exista o prima data si apoi…. restul datilor. Nu mai doare, in restul datilor, nu asa ca prima data. Nici nu mai e explozia… Iar asta, e si bine si rau. Bine, pentru ca se estompeaza. Rau, pentru ca eu sunt omul pasiunulor, omul lucrurilor fierbinti, prea putin pentru mine caldutele, alea da-ti-le oricui…. 🙂 Dar fiecare poveste si fiecare imprejurare are dreptul la o prima data…. 🙂 Prima data ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti.     share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It