cioburi de viata

Lumea s-a prostit rau. Imi povestea ieri un prieten ca acum la nunti oamenii au pretentii gen « tortul sa fie in forma de valize, albe, cu accesorii roz », si, ce sa vezi, nu erau albe, erau crem, si curelele nu erau roz, ci maro, si desi tortul era gustos, nunta nu a reusit din cauza acestor detalii. Ha? E vorba de oameni « normali », nu de vedete excentrice si capricioase. Eu zic ca lumea se duce naibii, daca putem gandi/simti asa. Daca in ziua in care, teoretic, iti unesti viata cu a lui, aceluia, unicului,  sau cu a ei, o zi in care, dupa mintea mea, singura preocupare reala trebuie sa fie EL/EA, tu te impiedici de detalii atat de incredibil de penibile cum ar fi culoarea unui martipan, atunci eu nu cred ca lumea merge decat inspre disparitie. Astia voteaza si fac copii. ps. lasa ca eu pe asta cu nuntile nu o inteleg oricum, si cand a fost sa ma casatoresc NU am vrut nunta (si NU am facut, ci doar casatorie), nu am vrut rochie de mireasa (ce idiotenie, zau, atatia bani pentru o rochie pe care o porti cateva ore), si nu am vrut circ si alai. Era ziua noastra, a nimanui altcuiva. Si nu trebuiau surle, trambite, sclipici si acordeoane. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Momentul potrivit nu e arbitrar, si nici aleator, ci e atunci cand ai tu nevoie de asta. Odata ce intelegi asta, ca om, e un pas in plus. Si atunci poti intelege si ca uneori n-ai fost “la inaltime”, nefacand ce trebuie atunci cand celalalt, din fata, avea nevoie de acel gest. Aici, unii prieteni ai mei ar considera ca ma autoflagelez, ca sunt prea severa cu mine, ca-mi iau prea multe in carca. Dar nu, eu nu consider asa. Dragostea nu e o lupta, nu e o aruncare a responsabilitatii pe celalalt, nu e “ba el e de vina, nu eu“. Nu incape asemenea judecata in dragoste. Dragostea e daruire si asteptare. Intelegere si ingaduinta. Eu cred (si aplic) ca asumarea e foarte importanta, si mai e important ceva:  sa te substitui celuilalt, sa privesti {si} cum se vede dinspre el. Sa iti dai seama ca din unghiuri diferite, cu informatii diferite, lucrurile pot parea si par diferite… Adevarul nostru e al nostru, dar el nu mai e acelasi cand ne punem in pielea celuilalt. Adevarata dragoste inseamna sa te plasezi in locul persoanei celeilalte, sa incerci sa vezi lumea cu ochii acesteia… Pentru ca asta inseamna cu adevarat sa-ti pese. Eu inteleg oamenii pe care-i iubesc, mai mult decat ma inteleg pe mine insami, si le ingadui mai mult decat mi-as permite mie insami…  Si nu e nicio vitejie, e natural. Pentru ca e firesc sa ma plasez si-n pielea lor. Si mai e firesc si sa stiu ca, uneori (nu discut motivele, aici), eu nu am facut ce trebuia sa fac, atunci cand era nevoie de acel lucru… Si atunci, clar, e vina mea. Nu a altcuiva. A mea. Si nu, nu ma autoflagelez. Sunt doar lucida, si privesc si din partea cealalta…. O mie de vorbe un ban nu fac…. of. Mai sunt si momentele cand clachezi. Cand rabufnesti, din prea plin, din acumulare de incordari si doruri. Rare, dar exista. Si apoi doare insutit. Ce a durut durerea care te-a facut sa iesi din matca, insa doare infinit mai rau apoi. Te simti golit si fara noima. Si…. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

« Demult zic ca iti scriu sa te intreb daca ai citit-o pe Allende, mai ales cartile autobiografice si daca da, ce parere ai? mi se pare ca va potriviti mult: fragile, insa extrem de puternice in scris. nu va e frica sa impartasiti ceea ce simtiti. sa o citesti, daca nu ai apucat inca. ma regasesc in multe din posturile tale. te admir enorm, enorm si-mi pare tare rau ca nu apucam sa iesim la cafeaua aia, cand visez sa te ascult povestind de tine, nimic de business, doar de viata. insa vine ea si ziua aia. pana atunci, sa te pretuiesti pentru talentul tau si pentru ca ti-l cultivi asa frumos, elegant, sensibil si-i atingi si pe ceilalti. tare te pup si te imbratisez » Si asta era acum trei ani, acum trei ani cand am incetat sa cam scriu (prea putin si inconsistent am facut-o, prinsa in tumultul lucrurilor care m-au « rapit », carora m-am dedicat total). Nu e vina nimanui, decat a mea, ca m-am dedicat asa, ca am lasat deoparte ce conta cu adevarat pentru mine. Dar am, foarte foarte tare, sentimentul ca mi-a scapat viata printre degete, ca mi-am « pierdut » acesti trei ani. Trei ani de adanca, lenta coborare in infern. Desi, probabil, la o adica, as lua-o fix de la inceput…. Mai rau e acum, din cauza starilor… 🙁 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Desi am facut aproape noapte alba, si « am auzit, literal, crapandu-se de ziua », cu toate zgomotele urbane, si mai ales cu pasarile extrem de gurese….  n-am putut sa dorm mai mult de 8. Si pentru ca e acea zi (of)…. la 8 si putin am primit cel mai frumos telefon posibil. Ma rog, ar putea fi unul si mai frumos, dar spuneam de posibile…. Nimic nu-i mai frumos decat cel mai bun prieten care iti vorbeste pe limba sufletului tau. Si simti, dincolo de cuvinte, ca el va fi mereu acolo, toata viata, oricand. Fara patetisme, dar pana cand moartea ne va desparti. Asemenea certitudini sunt cele mai de pret avutii. Sigur, de aseara curg vorbele, mai deschise, mai inchise, mai private, mai…. Toate m-au emotionat, dar unele mai presus de toate: Am Nesocotit Anii Grabiti Am Binecuvantat Rasaritul Irepetabil Entuziasmul L-am Asortat Minunilor Ard Lacom Cand Iubesc Neobosita Studiez Culorile Hulpavelor Idile. Adica, dupa spusele autorului sau, « o incercare de « la multi ani » creativa si personalizata… », in fapt, acolo e numele meu, pe verticala 😉 Si: « Multi ani frumosi, sanatosi si fericiti! Sa ai parte numai de lucruri bune in viata si sa nu incetezi niciodata sa scrii pentru ca esti precum o voce a gandurilor mele pe care nu indraznesc sa le rostesc si sa le exprim atat de frumos ca tine! » Minunati oameni. Eu nu-mi doresc decat sa traiesc cum am facut-o mereu, cu 200 la ora. Sa fiu sanatoasa, sa fie soare si sa iubesc. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It