Trei ani

7 juin 2014

« Demult zic ca iti scriu sa te intreb daca ai citit-o pe Allende, mai ales cartile autobiografice si daca da, ce parere ai? mi se pare ca va potriviti mult: fragile, insa extrem de puternice in scris. nu va e frica sa impartasiti ceea ce simtiti. sa o citesti, daca nu ai apucat inca. ma regasesc in multe din posturile tale. te admir enorm, enorm si-mi pare tare rau ca nu apucam sa iesim la cafeaua aia, cand visez sa te ascult povestind de tine, nimic de business, doar de viata. insa vine ea si ziua aia. pana atunci, sa te pretuiesti pentru talentul tau si pentru ca ti-l cultivi asa frumos, elegant, sensibil si-i atingi si pe ceilalti. tare te pup si te imbratisez »

Si asta era acum trei ani, acum trei ani cand am incetat sa cam scriu (prea putin si inconsistent am facut-o, prinsa in tumultul lucrurilor care m-au « rapit », carora m-am dedicat total). Nu e vina nimanui, decat a mea, ca m-am dedicat asa, ca am lasat deoparte ce conta cu adevarat pentru mine.
Dar am, foarte foarte tare, sentimentul ca mi-a scapat viata printre degete, ca mi-am « pierdut » acesti trei ani.
Trei ani de adanca, lenta coborare in infern.
Desi, probabil, la o adica, as lua-o fix de la inceput….
Mai rau e acum, din cauza starilor… 🙁