cioburi de viata

Mult timp, ani intregi, am detestat rusii, si tot ce venea de acolo.  In ochii si mintea mea de copil, comunismul venea de acolo, si judecam ca e un lucru rau. Singura, nu inspirata de ai mei. Ai mei nu aveau discutii din acestea de fata cu mine, si poate ca nu    aveau deloc. Nu stiu. Cert e ca eu, de capul meu, detestam tot ce era rusesc. Caci eram, atunci ca si acum, cu personalitate destul de determinata si distincta, ca sa pot decide ce e bine si ce e rau. Detestam pana la absurd, recunosc. Din cauza ca uram ce era rusesc, am o lacuna in cultura generala, caci nu am putut nici macar citi romane (desi saracii Tolstoi, Dostoievski, etc), nu aveau o vina in privinta comunismului. Si nu puteam citi romane pentru ca nu suportam numele rusesti din carti. Ok, cartea era tradusa in romana, dar cum Dumnezeu sa citesc Maria Vassilievna, Igor Ivanovici, si alte asemenea? Cred ca singura chestie ruseasca cu care am avut contact in acei ani a fost filmul « Gara pentru doi », care ii placea mult mamei, si da… cred ca atunci mi-a placut si mie. Nu stiu ce senzatie mi-ar mai trezi acum… probabil la fel, era ingrozitor de trist. Intre timp am citit si adorat Daniil Harms. Si Esenin. Si…. Tot din cauza sentimentelor mele neprielnice fata de rusi, de la vremea respectiva, atunci cand mama mi-a propus sa-mi cumpere o excursie prin BTT la Moscova, am refuzat fara sa ma gandesc. Desi era un super circuit, care, in afara de Moscova, trecea si prin unele republici ale URSS. Singura tara in care am acceptat atunci excursie prin BTT, (ca eram incapatanata, desi excesiv de cuminte) a fost Germania de Est, ceea ce m-a facut sa vad zidul in picioare, dar si castelul Sans Souci, si… lagarele de concentrare, una din cele mai crancene amintiri vizuale ale calatoriilor din viata mea. Ma rog, sa revin la rusi. Tot nu-mi plac in mod deosebit, dar am intelepciunea sa nu-i mai urasc in masa. Recunosc ca au unele merite, recunosc ca au unele orase extraordinare (toata lumea e unanima despre Sankt Petersburg), si chiar am ajuns sa-mi doresc sa merg acolo, candva. Uf, si ce suparata eram in  Franta, cand francezii imi spuneau, la inceputul anilor 90, cand ajunsesem acolo, ca nu sunt romanca, « am vazut noi la televizor, romanii sunt bruneti cu  ochii negri si pielea inchisa la culoare, tu sigur esti rusoaica« . Si o spuneau cu convingere. Mamaaaa, frate, pai asta mi se parea cea mai cea injurie 🙂  Adica eu, rusoaica?  EU? Chiar eu? Ba-mi mai ziceau si ca am defilat in fata monumentului lui Lenin, datorita mersului meu hotarat cu pasi apasati, ca un pas de defilare. Ba-mi mai ziceau si ca am lucrat sigur la KGB, pentru ca aveam memoria teribila a cifrelor (retineam imediat numerele de masina, numai o data sa le fi vazut, si apoi reperam masinile prin oras,  aveam un ochi intr-adevar de kaghebe :).   Uf, dar ce ma suparam atunci, la glumele astea 🙂 Memoria, deductia si ochiul mi-au ramas si…

…recente:) micile mele pacate… exotice 😉 p.s. pusheneto ubiva Vorba lui Philippe, pe vremuri: « Am auzit ca fumatul ucide incet« . Tacea, zambea si adauga: « Dar cine v-a spus ca ma grabesc? » share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Mda. E adevarat ca unii oameni sunt definitiv pierduti, deranjati, patologici. Insa, ca adult responsabil si mai ales ca adult cu ceva IQ si cu ceva instinct de supravietuire, trebuie sa ii evitam. Teoretic. Ce te faci cand ai devenit femeie intr-o societate civilizata, evoluata, si esti tentata sa consideri ca toate fiintele umane sunt egale in drepturi? Pe pielea mea simt insa aceste dureri. Cu sufletul meu si nervii mei platesc scump pretul induiosarii. Nici mila, nici induiosarea nu sunt motive suficiente ca sa intram in contact cu asemenea persoane. Ok, imi voi atrage toate fulgerele, tunetele si injuraturile umanistilor, celor care proneaza un fel de « liberté, égalité  fraternité . Eu insami as fi gandit asa in mod normal. Dar cine se frige cu ciorba sufla si-n iaurt, iar cotele mele de alerta au fost absolut depasite. Martorii de alerta se aprind, ca la bordul masinii, rosii, ingrijoratori. DE SCRIS DE O SUTA DE ORI, tema de acasa: Sa ma invat minte ca din umanism sa mai incalzesc serpi la san. Sa ma invat minte sa am mila de oricine. Ai mila de cineva si acela insusi te va dobori. Sa ma invat minte sa dau bucatele din mine (incredere, suflet, altele) oamenilor din jur. si de dat cu capul de perete… Nu poti fi umanist pe praful asta, nu poti fraterniza cu masele intr-o tara de manelisti, nu te poti baga in aceeasi oala ca majoritatea, e un pericol maxim. Cu riscul de a fi tratata de elitista (chiar nu e o injurie, va rog, poftiti!), efectiv, nu te poti infrati cu oricine. Vei fi repede mancat, omorat, spanzurat, haituit, hartuit. Amara concluzie. [varianta pesimista] Inceput de an de viata, lucid. [varianta optimista. Sunt o femeie puternica, ce Dumnezeu 🙂 Ce nu te doboara, te face mai puternic, bla-bla] share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It