tristete

Ma doare durerea ta.  Ma bucura bucuria ta. Ma insenineaza seninul tau. Ma intuneca intunecarea ta. Ma arde flacara din tine. Ma intristeaza apasarile tale. Ma inalta fericirea sufletului tau. Ma lumineaza surasul tau deschis. Ma crispeaza incruntarile tale. Ma tremura frisoanele tale. Ma incalzesc tandretile tale. Ma locuiesc in stomac senzatiile tale. Ma cutreiera gandurile tale. Ma cutremura emotiile tale. Ma fac sa plang lacrimile tale. Ma fac sa rad veseliile tale. Mi-e foame pentru ca n-ai mancat. Mi-e sete pentru ca n-ai baut. Mi-e bine pentru ca ESTI. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

A trecut aproape si luna mai. N-am murit. Am crezut ca voi muri, cat de jos eram si cat ma durea, si cat cazusem de brusc si adanc. Refuzam soarele si cerul albastru, lumina si caldura, eu, o solara. E drept, am avut si treaba, destul de multa. Nu mi-as fi permis sa nu fiu acolo, sa nu fac ce trebuie, sa deceptionez oameni. A fost uneori complicat, cu pret mare ca sa fiu in regula. Privirea mea trada des starile mele interioare, golul din mine, tristetea mea. Candva, in luna asta, am vomitat de oboseala, de suparare, de nesomn, de tristete, fara sa am de fapt ce, nemancand de zile intregi. Candva, in luna asta, am fost la aniversari ale unor prieteni. Am zambit, si mi-a fost bine, si le multumesc. Candva, in luna asta, am  mers pe strada fara sa ma prabusesc, dupa ce ma clatinasem. Candva, in luna asta, am iesit la masa cu un barbat, am rezistat in fata privirilor sale admirative, in fata mirarilor sale [« ce e cu tine, esti trista?« ], si incercand sa-mi smulg un zambet de undeva din interior, de departe, am spus: « Sunt bine, nu-i nimic. » Candva, in luna asta, am stat o noapte intreaga si m-a gasit dimineata privind zorile intr-o cafenea, unde ascultasem povesti ale unui baiat, gandind ca daca-l vindec de dureri, ma vindec si eu. Candva, luna asta, am si trait. Candva, luna asta, am plans, si am incetat sa plang, si am plans iar. Ma rog, a mai trecut si mai. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De cand am revenit in Romania, adica de cativa ani, lunile mele decembrie contineau tristeti adanci. Nu din cauza tarii, si precizez momentul doar ca si reper cronologic. Depresia isi facea aparitia candva la sfarsit de noiembrie, inceput de decembrie, si nu ma parasea decat pe la jumatatea lui ianuarie, cu mare dificultate.  Uneori statea pana in februarie-martie, daca iarna era urata. Nu e nicio fericire sa fii singura in decembrie. Mie mi se pare ca bucuria nu are sens in singuratate. Ea se amplifica doar atunci cand o imparti, cand o citesti in ochii celuilalt si in strangerea sa de mana. Altfel, bucuria nu-i intreaga. Desigur, am noroc sa am o familie care ma iubeste enorm, prieteni… Si totusi, decembrie era un moment greu. Nu de putine ori am petrecut noaptea de 31 decembrie singura acasa. Alegerea mea, evident. Mi-era sila de toti clopoteii, luminile, artificiile si sampaniile din lume. Anul acesta am realizat, destul de tarziu, intr-un decembrie bine avansat, adica pe 22, ca nu m-a mai cuprins depresia. Desigur, am nelinisti, am tristeti, dar nu stari permanente, ca in alti ani. Am zambit cand mi-am dat seama. Eram acasa la niste prieteni. I-am cunoscut anul acesta, si totusi imi sunt dragi si mi-au fost alaturi. Si ei, alaturi de ceilalti prieteni ai mei, si de restul lumii din jurul meu, au contribuit la faptul ca era 22 decembrie si eu doar ma gandeam la depresiile anilor trecuti. Sigur, ma gandesc cu teama, nu-s la adapost de ele, dar judecand absolut impartial, suntem pe 23 si inca nu m-a cuprins starea aceea. Ii imbratisez pe toti cei care au fost aici,  alaturi de mine (se stiu ei), cu o mentiune deosebita pentru verisoara mea. Dragii mei, multumesc ca m-ati facut sa rad, ca m-ati scos din tristeti, ca m-ati scuturat, ca m-ati luat (cateodata insistand mult ca sa vin) la monopoly, la dans, la whist, la bere, la munte, la restaurant. Multumesc ca ati tras de mine cand insistam sa stau singura zile intregi, ore intregi. Multumesc ca m-ati dojenit cand nu mancam zile intregi. Multumesc ca ati dat acele telefoane in momente care conteaza. Multumesc ca m-ati ascultat, si sper ca am stiut si eu sa fiu un prieten bun pentru voi. Ma stiti acum, stiti ca nu-s intotdeauna comoda, pentru ca am obiceiul sa spun direct cand ceva nu-mi convine. Dar eu consider ca numai asa se poate pastra o relatie sanatoasa… Nu se poate construi nimic solid, mai ales in domeniul relatiilor umane, pe o fundatie subreda, care ascunde lucruri nespuse. De la Mos Craciun eu vreau multe lucruri minunate pentru prietenii mei. Si mai vreau sa-i reamintesc ce i-am cerut anul trecut. Si mai vreau iubire, apreciere si echilibru. De restul ma ocup eu, restul se cumpara cu bani si pot sa muncesc ca sa cumpar. As fi dorit ca textul acesta sa fie unul care sa respire bucurie si prin care sa le multumesc celor dragi, care mi-au facut anul frumos, si care m-au…