Patriotismul si speranta de mai bine

7 septembre 2009

Postarea mea despre aberatia de a « rechizitiona » spatii publicitare a trezit reactii extremiste, iar asta m-a determinat sa ma gandesc adanc la ce inseamna a fi roman, sau a fi mandru ca esti roman. La ce e patriotismul si cum credem ca se poate manifesta el.
Acum cativa ani, un prieten bun, pe care il admir pentru inteligenta si pentru traseul sau in viata, a scris ceva cu un subiect asemanator pe un forum, unde intrase in contradictie cu alti romani. Mi se pare foarte greu sa depasesc calitatea rationamentului sau si a exprimarii sale (cu atat mai mult cu cat intotdeauna l-am admirat pentru ce scrie). Dar, confruntata cu aceeasi situatie, simt nevoia sa imi lamuresc si eu pozitia.

Eu cred ca a-ti iubi tara nu inseamna sa o vezi perfecta. Asa cum adevarata iubire fata de un om este sa-l iubesti cunoscandu-l, cu ale sale, si bune si rele, si nu a iubi o imagine faurita, care ar avea doar calitati, in acelasi fel, a-ti iubi tara inseamna sa ii constientizezi si partile slabe, lucrurile care pot fi schimbate si care trebuie schimbate. Eu cred ca asta e cheia progresului: a recunoaste minusurile, pentru a incepe sa cladesti ceva mai bun, in schimbare.
Cred ca atunci cand, din patriotism prost inteles, aperi si lucrurile proaste, doar pentru ca acestea sunt romanesti, atributul de romanesc echivaland cu perfect, sau chiar si cu suficient, lucrurile incremenesc si partile rele se perpetueaza. La izvorul acestui comportament sta acel atat de romanesc: « Lasa ca merge si asa », cu derivatele sale. Pana la culmea: « Totul e perfect, daca tu contesti ceva, nu esti patriot! »

Sunt oameni care se simt datori sa apere cu ghearele si dintii orice porcarie, numai pentru ca aceasta e romaneasca, ca si cand s-ar simti mostenitorii directi ai lui Burebista. Oameni de acest gen, cu purtari de felul acesta, intepenesc societatea, perpetuand mecanisme gresite. In incrancenarea lor de a apara orice chestie romaneasca, ei impiedica ameliorarea societatii, impiedica drumul spre mai bine. Si mai trist e cand acesti oameni fac parte din acel procent de 10% de elite ale unui popor. « Prostimea » ce sa faca, daca liderii se declara satisfacuti de lume, asa cum e ea? Prostimea imita, si aproba, ba chiar mai vehement si agresiv. Si uite asa vom muri cu Miorita de gat, si peste 2000 de ani, perpetuand comportamente gresite si lucruri pe care le-am putea indrepta, daca am avea, fata de noi insine, onestitatea unei gandiri corecte. Spre binele nostru.

Eu imi iubesc tara, dar daca mai vad un procent destul de mare din cei 10% ai celor care conteaza urland ca totul e perfect, repet, desi imi iubesc tara, nu mai am mari sperante pentru ea.

Mandria de a fi roman nu inseamna a proslavi orice aberatie, doar pentru ca ea a fost nascocita in Romania. Romanii au vocatia de a fi nombrilisti, cum remarca deja de cativa ani acel prieten. « Fii atenta, imi spunea el, de cate ori se asteapta sa se intample vreo minune, in Romania va fi. Romania e buricul pamantului. » Si asa e. Nu avem luciditatea de a ne privi cu sinceritate, si de a ne folosi cu inteligenta punctele forte, incercand sa schimbam lucrurile care nu sunt tocmai bune. Confundam patriotismul cu datoria de a apara orice e zamislit aici, indiferent de calitatea sa, si cu intoleranta fata de discursuri exterioare.

Traim in dulcea minciuna ca romanul e ospitalier si ca in afara oamenii sunt reci. Stiu despre ce vorbesc, am stat 10 ani in alta tara. Am fost foarte bine primita si in aceasta alta tara, mi-am facut prieteni, am suspinat si am respirat alaturi de ei. Nu am trait langa romani, si nu i-am cautat. Nici nu aveam de ce. Poate doar daca vroiam sa am brusc in jurul meu o tesatura de bârfe și invidii).
Daca aveam vreo problema, acolo as fi avut pe cine sa sun si noaptea. Aici, nu stiu daca as avea… acasa la romanul ospitalier. Am avut ocazia sa strabat toata Romania, am vazut toate resedintele de judet. Romanul primitor e un mit. O fi existat acum cateva sute de ani. Acum, insa…
Ne faurim niste himere in care ne fortam sa credem si in care ne crestem copiii, asta in timp ce ii educam, pe alta parte, in spiritul « sa moara capra vecinului ». Un studiu efectuat de curand in companii, arata ca o proportie covarsitoara a angajatilor nu vroiau neaparat sa le creasca salariul, dar doreau sa scada salariul colegilor lor. Inca o dovada, din timpurile moderne, ca acea capra a vecinului ne sta in continuare in gat. Si continuam sa ne crestem copiii asa.
Romania e si tara lui « ce face celalalt » si « ce zice lumea ». Romanul se ocupa nepermis de mult cu uitatul peste gard, sau de pe bancuta de pe ulita, in casele altora. Si in acelasi timp romanul traieste nu dupa ce ii place, ci dupa norma « ce zice lumea ».
Cat vom perpetua toate aceste tare, si cat ne vom simti datori sa le aparam, caci, vezi Doamne!, sunt romanesti, si noi, patrioti fiind, sunt in consecinta bune, cred ca lucrurile nu vor evolua. Si daca si oameni din elita inteleg patriotismul in acest fel, chiar ca nu mai am mari sperante.