rauri

File din periplul ultimelor mele zile.  Printre multe alergaturi fastidioase, intru intr-un magazin, in graba, sa cumpar ceva, necesar. Printre rafturi, pragmatic cautand din priviri, grabita, ceea ce-mi era de trebuinta, imi cad ochii pe o felicitare. M-au napadit rauri de senzatii, m-au strabatut extraordinar de multi fiori, m-au cutremurat frisoane. Nu, nu rele, ci foarte bune, din  acelea vecine cu pasiunea, calde, ca un preludiu. Am fost la propriu, inundata de senzatii, calatorita de amintiri, am vibrat la gandurile intense trezite de aceasta imagine. Candva, acum ceva timp, i-am trimis aceasta felicitare lui, omului iubit. Nu era cea pe care as fi ales-o in absolut, dar a fost cea mai potrivita din cele vazute in ziua in care o cumparasem. Mi-o dorisem neutra, fara inflorituri, inimioare, ursuleti, catelusi, caci urasc genul dulceag si extremele obiecte zaharisite. Cred ca totul e mai de pret atunci cand e simplu, discret, fara paiete, sclipiciuri si alambicate inflorituri nejustificate. E nevoie de infloriri, nu de inflorituri. Infloririle sunt simtite, rostite sau sugerate. Nu-i nevoie de ilustratii 🙂 La vremea aceea, felicitarea aceasta fusese cea mai apropiata de neutru. Cea mai discreta, mai putin « lucitoare » in sensul nedorit. Vazand-o, acum, [as fi recunoscut-o dintr-o mie!] m-au napadit senzatiile, intens. O inflorire a sufletului, in seara bucuresteana cu alergaturi, prafuita. Inprimavarare. Elan catre tine. Mi-e verde de tine. Mi-e bine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It