popularitate

Monitorizarea e mama intelepciunii

6 octobre 2014

Scriu rar spre deloc politic (dintr-o alegere constienta). Dar hai sa scriu acum, cumva inceputul asta de campanie trebuie marcat. A dat un om (Sturzu) un comunicat in care-l preamarea pe Victor Ponta, care « depaseste in popularitate pe Facebook, lideri mari ai Europei » (sau asa ceva). Un fost coleg de presa, intrat pe pagina lui Ponta se mira (intr-o masura, justificat), de oamenii din lista lui pe care-i vazuse dand like paginii premierului: « Intru pe profilul de FB al lui Victor Ponta şi ce-mi văd ochii? Că pe Ponta îl plac mai multe persoane despre care ştiu sigur că nu i-ar da LIKE, jurnalişti, un director de la Gaz de France şi chiar un membru onorabil al PNL, care postează mereu că votează cu Iohannis. Poate nu înţeleg eu cum funcţionează FB, priviţi poza în stânga, jos. » Simplu, si nimic de mirare. In ce-i priveste pe cei din PNL, i-au dat like pe bune pe vremea USL și nu l-au luat înapoi dupa, poate si pentru ca e firesc, ca om activ politic, sa fii la curent cu ce face un competitor important. La jurnaliști, de asemenea, este normal. Nu dai like la o pagina doar pentru ca iti place, ci pentru ca vrei sa primești update-urile de la acea pagina în news feed, din rațiuni de curiozitate profesionala. Omul e totuși prim ministru, ca jurnalist e firesc sa îl « urmărești » Like-ul nu are numai rolul sau « primar » de « imi place, te plac, te vreau, sunt al tau, sunt pentru tine ». Practic, in unele cazuri, like-ul are rolul federator de a strange intr-un singur flux paginile si oamenii pentru care ai un interes (si in timp real). Altfel, intrand manual pe fiecare oricum risti sa pierzi ceva important. Cand tu te uiti la Macovei, de pilda, posteaza Ponta ceva la care ar fi bine sa reactionezi in timp util (asta e un scenariu foarte plauzibil, mai ales in campanie).  Este premier, si unul din candidatii importanti la presedintie. Nu ai cum sa-l « ignori », nu de placere/neplacere e vorba. Este normal sa-ti monitorizezi concurenta. Extins la comercial, daca as fi, de pilda, la comunicare la Carrefour, firesc ca as fi dat like la Auchan, Cora, Kaufland, etc.  Sau daca as fi la comunicare la Michelin, evident as fi urmarit ce fac Goodyear, Pirelli, etc. Informatia e putere, n-ai cum sa lupti pe o piata comuna daca nu stii ce face concurentul. Este vital sa ai idee despre actiunile sale, ca sa ai reactie, daca este nevoie. In ce priveste partea cumparatului de like-uri, cum bine observa cineva, isi fura singuri caciula cei care recurg la asta. Pentru ca algoritmul Facebook-ului face ca pagina ta sa fie afisata si in functie de rata de interactiune. Zecile de mii de like-uri cumparate sunt conturi care nu interactioneaza cu postarile paginii tale, ca atare pierzi din relevanta si ca si consecinta, si din vizibilitate (cea gratuita, neplatita). { poza este de aici } share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google…

📌
0💬 read more

Popularitate in real si-n virtual

24 février 2010

Ziceam zilele trecute ca sunt asaltata. Si sunt, fara exagerare. Cum spunea S, despre mine, « asta numesc eu o femeie de succes » 😛   In ziua in care mi-a spus S asta, erau (parca) 28 de cereri. Din care am mai sters, am mai respins. Am si acceptat cateva. Acum sunt 32…  Chiar nu stiu de ce, cum, pentru ce. Stati asa, nu va revoltati, explic! Ca idee, eu am dorit initial sa accept in lista mea de Facebook doar oameni pe care ii cunosc. Nici nu-mi placea deloc Facebook-ul. Imi facusem cont pentru partidul din care sunt membru. Bine, la scurt timp FB m-a cucerit, (asta e o alta poveste, foarte frumoasa si emotionanta, pe care o voi povesti separat, mai tarziu). Insa oricum, faceam tare diferenta intre Linkedin, unde am un profil profesional, si Facebook, care e mult mai personal, mai intim. Poate ca nu am chef sa las pe oricine sa-mi vada interiorul sufletului, sa fie partas la bucuriile si tristetile mele. La strigatele mele de revolta, sau la cantecele mele de fericire. Asa cum n-as iesi la o cafea cu oricine, asa cum nu as povesti viata mea oricui, tot asa nu vroiam sa las pe oricine langa mine. Apoi, lucrurile s-au complicat. Am avut si eu chef sa cer acceptul unor oameni pe care nu-i cunosteam direct, dar ale caror raspunsuri la postarea unui prieten comun imi placeau, ma starneau. Oameni care imi provocau curiozitatea sau interesul. De felul meu, sunt avida de oameni inteligenti. De oameni DIFERITI. De oameni care sunt peste medie. De oameni care nu marsaluiesc in rand. De oameni care ies din norme.  De oameni care au ceva de spus. Pe care ii poti asculta cu placere. De la care afli ceva. Cu care poti discuta, schimba argumente. Inteleg deci perfect ca unii oameni imi cer acceptul (desi sunt o pura necunoscuta pentru ei). Ce nu inteleg insa este atunci cand uitandu-ma la profilul lor nu vad mare lucru in comun, cand nu avem amici comuni relevanti (chiar si virtuali — o sa radeti, dar eu am prieteni pur virtuali pe care ii consider foarte relevanti), cand nu imi amintesc unde am interactionat (la postarea cuiva…) Bine, ok, la barbati inteleg, pot sa inteleg de unde pana unde le-a venit ideea brusca. Sunt blonda, atragatoare (zic unii). Pot admite. Dar la fete?  Mister. De ce ma cauta, de ce ma adauga? Nu pot si nu vreau sa adaug oameni pentru numar. De fapt, vorbind de numere, chiar ma nelinistesc. In mod sincer. Sunt deja multi. Ehe, unde e Bogdan care mi-a vorbit primul de numarul lui Dunbar… Da, stiu ca se pot proteja postarile. Stiu de nivelele de intimitate. Stiu toate astea. Insa nu vad interesul de a pierde atat timp selectand ce si cum si cui arat. E mai simplu la mine. Cine e in lista, inseamna ca a meritat sa fie acolo… Atunci sunt obligata sa refuz. Sau sa astept. Si oamenii aceia stau in anticamera. In stand by. Pentru…

📌
6💬 read more