lume

Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: « Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord! » [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui] El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte! Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂 Acum, lasand gluma la o parte,  sa luam pe rand toate lucrurile « incriminate ». Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine « impostura » pe termen lung. Pur si simplu. Vorba romaneasca « minciuna are picioare scurte » e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata « splendoarea sufletului tau ».  Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor. Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe « tron » si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa. Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc « urmaritorii tacuti« , si care sunt favorabili si fideli…. Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu? Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui.  Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂 Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in…

M-ai privit in ochi si m-ai luat in brate. « Voulez-vous danser avec moi? » Am incuvintat, copilareste, si m-am lipit de tine. Te-am lasat sa conduci. Nu cunosteam dansul, si oricum, tu esti baiatul… Eu ma las deplin in seama ta, ma abandonez complet tie si te las sa ma calauzesti, sa ma porti in directia in care doresti, in ritmul pe care vrei sa-l imprimi, cu pasul pe care il alegi, pentru amandoi. Te las sa ma invartesti, ma abandonez in intregime in bratele tale ferme. Cateodata, chiar, inchid ochii, si te percep prin celelalte simturi. Imi place sa iti simt bratele incolacite in jurul taliei mele, mentinandu-ma ferm, dar si tandru. Cateodata, palmele tale imi ating spatele, o bucatica dezgolita de piele, si ma infior de placere. Iti simt degetele care incearca sa exploreze, apoi care revin, cuminti si ferme, in jurul taliei, pentru a ma purta intr-o avalansa de rotiri nebunesti. Mainile tale coboara apoi pe spate sub talie, in zona in care mi se nasc formele. Ma infior din nou si ma cutremur de placere. Infloresc in mine insami, imi deschid petalele. Ma mentii barbateste si totusi atat de delicat! Ma imbata dansul acesta. Iti simt rasuflarea la urechea mea, langa lob, te apropii si-mi soptesti cateva cuvinte. Radem impreuna, ne imbatam unul cu rasuflarea celuilalt. Sunt deplin cucerita, sunt deja a ta, iar tu simti asta, fara sa ti-o fi spus. O simti, probabil, din deliciul cu care ma abandonez tie, din felul in care imi incolacesc mainile in jurul gatului tau, din felul in care te tin de umeri. Daca  ai privi in ochii mei, ar fi si mai evident! Insa eu incerc sa-mi protejez privirile. Macar atat! Privirile sa ma mai desparta de tine, sa prelungesc dulcea agoniei a placerii si abandonului. Ti-am spus, inchid ochii si te urmez, orbeste, ascultandu-ti poruncile corporale, mulandu-mi miscarile pe miscarile tale, intr-o armonie niciodata atinsa pana acum. Te las sa ma conduci si mi se pare cea desavarsita poveste. Inainte de asta, nu era nimic, lumea nici macar nu era formata. Inainte de dansul acesta, era gaura neagra. Lumea  mea a inceput sa existe atunci cand m-ai luat in brate. Dupa, va fi intuneric, retezare, nimic. M-am nascut cand m-ai luat in brate, si ma voi sfarsi cand te vei desprinde de mine. Dar nu vreau sa cred ca exista un dupa. Ma vei tine in brate pana la sfarsitul lumii. Cand m-ai cuprins a fost atat de firesc, ca si cand eram facuta pe potriva bratelor tale, construita exact pentru asta. Iar pentru mine a fost atat de natural, ca si cand ma intorceam intr-un loc drag. Mi-e bine si cald in bratele tale, ma simt in siguranta… Ma ametesti, si totusi ma simt in siguranta. Ma zapacesti si totusi ma simt minunat. Ma imbeti si totusi sunt fericita. Si dansul, dansul acesta, parca il stiu de cand lumea. M-am nascut cand m-ai luat in brate. Acum iti simt degetele pipaindu-mi corpul, iar pasii tai imprima pasilor…