discutii

Cand intri intr-o casa, in vizita, nu te apuci sa zugravesti peretii, nici sa schimbi draperiile sau canapeaua. Iti plac sau nu, nu le modifici, si nici nu sugerezi acest lucru proprietarului casei decat daca ti se cere parerea, sau daca e casa unui prieten foarte bun. Nu schimbi, de asemenea, nici aranjarea in spatiu a mobilei. Nu schimbi nici macar apa la flori. Iar daca misti un scaun, il asezi la locul sau dupa ce te ridici. In acelasi mod, nu vii sa ii spui cuiva ce sa scrie pe blogul lui, in contul lui personal de Facebook, in profilele sale personale de pe internet. E teritoriul fiecaruia, si-l administreaza fiecare cum crede de cuvinta. Are drept de viata si de moarte pe teritoriul respectiv. Taie si spanzura, decide unilateral, si asa e logic. La el acasa, fiecare este Dumnezeu. Nu poti sa vii sa-ti dai cu parerea nici despre ce ar trebui sa posteze, nici despre ritmul postarilor (« scrii cam des« ). Scriu cand vreau eu, si ce vreau eu. Nu-ti place, nu citesti, simplu. Skip, si gata, problema e rezolvata. La ce serveste selectivitatea, liberul arbitru? Nu, nu ma poti obliga sa scriu cum vrei tu. Nici ce vrei tu. Nici cat vrei tu. E gresit pusa problema asa, si ma infurie atentatul la libertatea mea personala. Corect este sa nu citesti ce nu-ti convine. Reflectam la astea demult, si i-am pus la punct pe diversi in decursul timpului, care dadeau indicatii despre ce si cum ar trebui sa scrie alte persoane. Dar pentru ca subiectul a redevenit actual, intr-o discutie de azi, intre doua persoane, m-am gandit sa si exprim. Deci ia aminte: daca ti se pare ca ceea ce vezi seamana cu ceva ce nu doresti sa vezi, iar ochii tai se simt agresati, esti liber sa: a) nu citesti b) « hide » postarile persoanei care nu-ti convine (daca asta se petrece pe Facebook) c) unfriend. Nu poti indica, nici macar in gluma, ce sa posteze cineva in contul sau propriu. Ce inseamna asta: « Hai sa ne ocupam de lucruri mai interesante adica muzica« ? (indicatie pentru cineva care posta politic– si evident insotit de acuzatia ca « e campanie electorala« ) Asta am vazut eu azi dimineata, intr-o discutie. Hai sa fim seriosi. Dialogul civilizat si disputele sunt una, directivele de a scrie ceva mai degraba decat altceva in propriul tau cont sunt deja altceva. Fiecare considera folositor altceva. Fiecare crede relevant alte lucruri. Suntem subiectivi, si e normal sa fie asa. Fiecare are profilul lui propriu, in care posteaza ce si cum vrea, ca de aceea se numeste personal. Politica, muzica, bancuri, panseuri proprii, citate, pisicute, catelusi, prostii, orice. Nu cred, in continuare, ca trebuie sa indicam altcuiva ce ne-ar placea sa citim. Cred, mai degraba, ca fiecare posteaza ce doreste, iar trierea apartine ochiului cititorului. Acolo este filtrul. Daca tu consideri inutil/jenant/nefolositor /neavenit/nedorit/deplasat/scandalos/manipulator, nu citesti. Simplu. Si cu variantele mai radicale propuse mai sus. Mi s-a intamplat sa am in lista oameni care postau manele, sau care…

Sunt pe internet de 11 ani. Am stat online ore intregi. Zilnic, cu extrem de putine exceptii. Cred ca as putea sa scriu o teza despre interactiunea umana pe internet. Din exemple concrete, trairi concrete, observatii succesive. Interactiunea cu orice pret. Chiar si cu pretul ridicolului, spuneam acum cateva saptamani. Insa n-am avut ragaz sa scriu, sa detaliez. Interactiunea umana, transformata, nu numai cu pretul ridicolului… Autentica sau deformata. Ziceam ca sunt de ani intregi pe internet. Ca sa-l citez pe un foarte bun prieten, care spunea asta despre el, dar mi-o insusesc, caci mi se potriveste si mie perfect, « eu locuiesc pe internet« . Daca ma cautati, acolo ma gasiti. E mai sigur decat orice alt mod de a lua legatura cu mine 🙂 In zorii internetului, am intrat in online cum as intra intr-o incapere cu necunoscuti. Si am procedat cum as fi procedat in viata. Eu sunt deschisa, directa, nedistorsionata. Vorbeam ca-n viata (frumos, politicos), ma prezentam ca-n viata. Raspundeam ca-n viata, si-mi aparam crezurile, ca-n viata. Eh, am invatat multe intre timp. Am invatat retinerea… M-am lovit de tipologii umane extrem de diverse, pe care poate ca in viata nu avusesem cum sa le intalnesc, deoarece realul este mai structurat in categorii (sociale, profesionale, etc). Naiva, am pus suflet. Am suferit cand niste neghiobi ma injurau. Atunci nu stiam destule cat sa inteleg ca era defularea lor, pentru ca in real nu valorau adesea nici o ceapa degerata. Am cunoscut oameni care isi faurisera complet identitati si-si construiau mitomanic trecuturi inventate. Din plictiseala de a-si trai viata. Din incapacitatea de a-si schimba viata. Din neputinta de a-si ameliora cotidianul. Din frustrarea de a nu putea fi nici macar 10% din ceea ce si-ar dori. Am vazut amoruri online, sfasieri online, ba chiar maternitati online (o sa ramana de pomina « copilul » Tiei si al lui Bebe — ea isi faurise o poveste, ca are un copil, ca va naste, ba chiar ne-a trimis poze… Era o fabulatie completa a unor minti bolnave. Nu mai putin adevarat insa este ca s-au cunoscut si ca el a bagat cutitul in ea). Am ascultat verzi si uscate. Am vazut oameni disonanti. Am vazut creatori de identitati pe banda rulanta. Am vazut ce inseamna sa fii atat de singur incat sa te agati de necunoscuti si sa iti creezi niste legaturi care sa-ti justifice existenta ca individ. Am purtat zeci, sute de ore de discutii aberante. Nu din partea mea, ci din partea interlocutorilor… Eu, asa cum v-am spus, am fost veritabila, mi-am aparat ideile, mi-am trait trairile (reale). Intens. Ca si-n viata. Am rezistat asalturilor unei intregi pleiade de ciudati, disperati, insigurati. Si apoi, plictisindu-ma de a le tot raspunde repetitiv ca nu sunt disponibila, am decis ca vreau sa fiu barbat pe internet. Si am fost barbat 2 ani. Un barbat foarte credibil. Ma saturasem sa trebuiasca sa explic mereu ca nu vreau nimic, nu astept nimic, nu-s disponibila, lasati-ma. Asa ca am devenit barbat, ca sa-mi recapat linistea. Si a fost ok…