copil

Draga Mos Craciun, hm… asa se incepe, presupun, o scrisoare care ti se adreseaza, dar eu ma si inhib dupa aceste trei cuvinte, parca nu se cuvine sa fiu atat de intima cu tine, care se spune ca ai o asemenea putere. Stii, eu sunt respectuoasa, de fapt pierd timpul aiurea explicandu-ti cum sunt eu. Ma stii, asa cum ne stii pe toti, pe fiecare dintre noi, oamenii. Sunt emotionata, pentru ca e prima data in viata cand iti scriu. Nu ti-am scris in copilarie, si nu pentru ca nu credeam ca existi, dar pentru ca nu ma incuraja nimeni sa fac asta. E prima data si ma trec fiorii, e intr-un fel o dezvirginare, o dezvaluire, un miracol. Stiu, copil fiind, nu as fi resimtit-o asa. As fi fost prea concentrata pe camionul rosu pe care mi l-as fi putut dori (generic vorbind camion rosu), si prea frageda ca sa pot gandi restul. Chiar si acum, eu stiu ca tu stii ce ne dorim, fiecare dintre noi, fara banala scrisoare uzuala, lista respectiva. O scriu mai mult pentru prietenii mei si pentru cei din jur, care vor sa stie ce-mi doresc. Si totusi, sunt emotionata scriindu-ti. Intre timp, am scris tone de lucruri : lucrari la scoala, teme, extemporale, teze, am scris lucrari la facultate, memoriul de diploma, am scris articole in presa cu duiumul, si, nu in ultimul rand, ba chiar dimpotriva, am scris scrisori celor dragi din jur, si… am scris scrisori de dragoste. In acestea am pus sufletul meu intreg si inca ceva pe deasupra, fiecare din ele m-a secatuit si istovit, m-a redus la tacere, pentru a renaste din cenusa propriilor-mi chinuri, propriilor-mi senzatii, prin miracolul puterii sentimentelor, dincolo de puntea lacrimilor. Poate de asta sunt si atat de emotionata acum : de obicei, ii scrii lui Mos Craciun cu mult inainte de a scrie scrisori de dragoste. Ei bine, eu am facut (ca de obicei! stiu, sunt ciudata!), invers. Si iata de ce scrisoarea aceasta atarna mai greu, are o incarcatura si mai puternica. Dincolo de speranta implicita pe care o pui intr-o asemenea misiva, ea contine, de data aceasta, multa dragoste, multa incredere, multa rabdare.  Da, rabdare, (desi nu excelez neaparat la acest capitol, dar pe cuvantul meu ca ma tratez!) pentru ca eu nu vreau ca ceea ce-ti cer sa vina imediat. Sunt constienta ca e imposibil. Stiu acum ca nu ma pot trezi maine dimineata, sau poimaine, sau zilele astea, si sa culeg de sub brad, sau din jur, ceea ce-mi doresc. Deci am rabdare, si am incredere. Nu bat din picior, ca un copil rasfatat, care vrea cu tot dinadinsul sa-si culeaga cadoul de sub brad, sa-l pipaie. Sa intru in subiect, draga Mos Craciun. Pana acum am scris cum ma simt, am zugravit personajul si contextul. Teoretic ii scriem lui Mos Craciun ca sa cerem ce vrem. Repet, eu stiu ca tu stii déjà ce vreau, pentru ca tu esti patrunzator si stii ce ne dorim fiecare. Dar rastignesc…

L-am iubit pentru ca sudul Frantei e paradisul. L-am iubit, asa cum iubesti locul in care scrii si concepi texte, hranesti cu actualitate oamenii, si in care stai pana iese ziarul din tipar, si pipai cerneala inca neuscata, si inspiri mirosul acela, si traiesti trepidant, si, si, si. L-am iubit ca pe locul care e mereu acelasi si totusi care iti ofera atatea schimbari incat pana si tu, eterna grabita, nu ai timp sa te plictisesti, si nici macar sa vezi ca trece timpul. L-am iubit ca pe un loc unde simti fiorii: de adrenalina ca ai scris o stire si ziarul concurent nu o are, de emotie ca ai reusit si azi,de bucurie ca ai facut-o bine, insa si de teama…. de teama ca trebuie sa mergi la un accident cu 5 persoane carbonizate si sa te apropii de ele, sa vezi, sa intrebi, sa scrii. L-am iubit, asa cum iubesti locul in care iti gasesti rostul, in care colegii francezi te intreaba pe tine, romanca, cum se ortografiaza un cuvant in limba lor materna, in care colegii iti devin prieteni, in  care suspini alaturi de ei, faci nebunii alaturi de ei, te apuci de fumat la 25 de ani desi asta nu te atrasese niciodata, doar pentru ca 80% din ei fumeaza, si decat sa te afume ei, consideri ca esti destul de mare sa o faci si singura. L-am iubit ca pe locul unde te simti responsabil de ce spui, in care simti prin toti porii ca esti a patra putere in stat (de-adevaratelea), in care esti chien de garde de la democratie, in care ai constiinta, intr-o tara in care a fi jurnalist e o profesie la fel de respectata ca doctor sau avocat. L-am iubit ca pe locul unde intri atat de cuminte si sfioasa, insa hotarata si cu principii, asa incat ii repezi foarte ferm de cate ori spun vreun banc legat de sex (ca 101% dintre bancurile frantuzesti), si din care ajungi tu sa smulgi hohote de ras cu glumele fara perdea pe care le inventezi, cativa ani mai tarziu. {iar teribilul farmec este ca ti se reaminteste « mai stii cum te uitai pe sub ochelarii tai mici la noi si ne faceai observatie <Je n’aime pas ce genre d’humour>?’} L-am iubit, asa cum iubesti locul in care sarbatoresti cu redactorul sef alegerea lui Chirac, ca presedinte, dupa 14 ani de Mitterrand, in care numeri voturile in seri electorale, in care te simti vizat de orice se intampla pana la 1 dimineata (trebuie sa schimbi paginile- suni la politie, la pompieri cand esti de garda, pleci rapid pe teren, chiar si la 2 dimineata). L-am iubit cu pasiune, asa cum iubesti locul din care vii acasa la 11, sau 12 seara, sau 1 dimineata, numai pentru a face rapid un dus, si pleci sa faci « bain de minuit » in Mediterana, baia traditionala de miezul noptii in apa neagra, intunecata, calda, primitoare, nebuneasca, cu acei colegi, sau sa mananci pe plaja. la o terasa, sau la casa unora din ei, pied dans…