citit

Saptamana trecuta am aflat cu cateva ore inainte ca trebuie sa fiu la Satu Mare. 650 km, drumuri romanesti. Insa cum « imposibil » nu exista pentru mine pana nu incerc,  am zis ca plec la drum. Evident, am regretat amar noaptea de dinainte, pierduta, caci macar pe aceea sa o fi dormit. Dormisem 4 ore, intre 4 si 8 dimineata. Si acum urma sa plec nedormita deloc, la 650 km, sa conduc o noapte intreaga, ca sa ajung la timp, in zori. Sigur, imi place sa conduc, sigur, sunt sofer bun, dar conditiile erau relativ dificile. Mama (suflet de mama!), era ingrijorata… Zis si facut, fac bagajele, fac cafeaua pentru recipientul meu fetis, si hai la drum. Cobor la masina, sa plec pentru un drum de 650 km, noaptea. Noapte neagra, ora 23. Urc la volan, demarez, si… imi trece o pisica neagra prin fata masinii. Nu sunt superstitioasa, deloc. Dar cand pleci noaptea la 650 km, nedormita, cand stii ca trebuie sa conduci toata noaptea ca sa ajungi dimineata acolo si sa continui cu o zi de munca, si vezi acea pisica neagra in fata masinii… va intreb: cat de nesuperstitioasa sa fii ca sa te prefaci ca n-ai vazut-o? Cum? Te dai jos de la volan, urci in bloc si te prefaci ca mai cobori o data? Trecusem sa vad locurile… Si-n plus drumul incepe prin bucata de autostrada spre Pitesti. Plicticos, monoton, eu obosita… Atunci au inceput sa ma traverseze ganduri negre, si o teama. Ca voi muri fara sa-l mai strang in brate. Nu ca as muri ma deranja, ci sa mor fara sa-l mai strang in brate…. Si toate mi se invarteau in cap, gandurile negre si spaimele. Ca si cand m-am dus sa vad locurile si nu le voi mai revedea. Atunci, sms catre cineva foarte apropiat. « Mi-e frica de mor, si nu spun asta des. Te rog roaga-te pentru mine sa ajung cu bine. Daca mi se intampla ceva, cauta-l si spune-i ca l-am iubit. » Am ajuns la Satu Mare. A fost cum trebuia. Am ajuns si inapoi, fara de care n-as fi scris aceste randuri. Pisica aceea neagra care se furisa m-a urmarit pe parcursul celor 1300 km, pana am parcat, duminica seara, in fata blocului. Cum a spus cineva, pisica aceea neagra a fost ingerul meu pazitor. Partea buna a lucrurilor: mi-a facut bine drumul asta, Bucuresti-Satu Mare-Zalau, Bucuresti. Nu am mai stat demult asa doar cu mine insami, atatea ore, sa nici nu citesc, sa nu scriu, sa nu ma uit la nu stiu ce pe internet, sa nu ies la plimbare. Adica niste ore fortate de stat cu tine insuti chiar fac bine. M-am gandit la o mie de lucruri, am decriptat o mie de lucruri, am inteles alta mie de lucruri, am planuit o alta mie de lucruri. Uneori, ideile bune chiar iti vin la volan. Ah, si am o noua obsesie. Fac rar obsesii pentru melodii. Acum m-am imbolnavit de una. Si de raceala, pentru ca am mers…

Stiu ca nu-i frumos sa razi de oamenii care fac un efort sa vorbeasca o limba straina ca sa se inteleaga cu tine, da’ bulgaroaica e prea comica. Asta numesc francezii « parler comme une vache espagnole »: « Hello, the hotel’s name is / / xxxxx / / have inernet connection in rooms only gives access code:) soryy we offered you food but you want to eat where the local in Sveti Vlas, what nationality you are,? thank« . {nota: acesta este, mot a mot, ultimul email primit de la ea, in aceasta seara} Nu cred ca o sa ne intelegem, si nici macar nu-mi pare rau. Acum recurge, probabil, in scris, la Google Translate, in vorbire, o sa taca. O sa fie o vacanta odihnitoare. Cele mai odihnitoare vacante sunt cele in care NU VORBESC si NU FAC EFORTURI sa inteleg ce vorbesc cei din jur. Practic, 7 zile nu voi vorbi si nu ma voi simti tinta nimanui de discutie. Abia astept. Am sa citesc, am sa stau la soare, am sa fac baie, am sa dorm, am sa scriu, am sa visez. Am sa citesc, am sa stau la soare…. 🙂 si tot asa, pe repeat 🙂 Am nevoie de asta, urmeaza un an greu. Crunt. Nu mi-e frica, doar sunt constienta de ce ma asteapta… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De cand ma stiu, n-am ezitat sa declam ceea ce iubesc. La mine, durerea e muta, ma chirceste, ma inchide. Iubirea insa ma face sa cant, este motorul si energia vietii mele, este carburantul meu… Eu imi rostesc si declar iubirea. Dar, conform unui studiu,  « numarul oamenilor care vorbesc despre ceea ce urasc e mai mare decat numarul celor care vorbesc despre ceea ce iubesc. » Intr-un inventar non-exhaustiv, as putea nota: iubesc mintile sclipitoare, umorul fin, dialogurile inteligente, rasetele, cartile, scrisul, toti centimetrii patrati ai barbatului iubit, mangaierile, aroma corpului sau, ciocolata, cafeaua, vinul alb sec, soarele, vara, trandafirii, muzica, pantofii cu toc, rochiile, bronzul, parfumurile, bananele, sa gatesc, obloanele dupa-amiezelor, saruturile, viteza, culoarea rosie (nu la semafor), tangoul, otrava (aceea), sinceritatea, plimbarile pe jos, nisipul fierbinte, marea, lavanda, livezile de maslini, viile, Provence, New York-ul, mirosul de primavara, mirosul de iarba, baia de la miezul noptii in Mediterana, trifoiul, mirosul gelului de dus pe pielea mea proaspat spalata… bucuriile simple, adica 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Telepatie, radiografie, interior, scanare. Cateodata as vrea sa poti sa-mi radiografiezi gandurile. Sa mi le surprinzi in integralitatea, sinceritatea si plenitudinea lor. Nu mi-ar fi rusine de nimic din ceea ce gandesc, nu fata de tine. As vrea sa ma vezi in intregime in ce sunt si ce am. Asta pentru ca mi-as dori foarte mult sa-ti spun mii de lucruri si pentru ca timpul sau oboseala, sau motive din acestea practice (teribil de pamantesti), ma impiedica sa te fac partas al tuturor chestiilor din capul meu care merita ca tu sa le stii. Mi-esti drag si as vrea sa-ti dau ce-i mai bun si sa simti ce ganduri prielnice te insotesc din partea mea. Si de aceea as vrea sa imi citesti interiorul, sa vezi pistilul, dincolo de petalele bobocului, dar si din alte cauze. Intotdeauna sunt frustrata de lipsa de timp… poate maine, poate maine voi putea sa-ti redau tot ce am in mine, asa cum as vrea sa privesti si sa vezi dincolo de invelisul meu de carne, tot ce este inauntru. (e doar un strigat, o revolta, un protest, o dorinta cristalizata in cuvinte, dar e adevar pur, distilat.) share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It