Respiratia mea bulgareasca

Am ajuns la 23.13 in fata blocului, parcam. Recunosc ca mi-a fost teama ca ma oprește cineva in cele 13 minute de dupa ora 23. Si era cu couvre-feu. Asta pentru ca sunt eu prea corecta. Incalc legea extrem de rar, si am o mie de vinovatii, milioane de dureri de cap, etc. Si mint asa de prost incat nici nu incerc sa o fac, sunt penibila si tragica de-a dreptul :))Eu realmente chiar nu am iesit niciodata din casa, nu dupa 23, rar m-am intors de cateva luni dupa 21. Cred ca le numar pe degetele de la o mana, cand am venit acasa dupa 21 (putine ocazii de cumparaturi premergatoare Craciunului si de cascat gura la Auchan la raionul de Craciun care mi s-a parut magic! nu zic ca n-a fost, dar cred ca impresia mea a fost hiperbolizata de faptul ca nu ies nicaieri si nu mai avem nimic) Dar si atunci, plecam maxim la 21 de la Auchan, ca atunci inchidea, ne alerga prin magazin sa iesim, si la 21.10 eram acasa. Astea sunt oricum exceptii, chiar n-am iesit din casa, acum realizez. Dar ce sa faci daca la bulgari este o lume cat de cat mai apropiata de normal, si efectiv am uitat de ora 23? Pur si simplu, am uitat. Masca nu este obligatorie pe strada, deloc, si cam nimeni nu poarta, magazinele se inchid la ora 22. Am platit la 21.42, am uitat complet ca am constrangere de stingere la 23. Eu abia la 21.42 plateam la Kaufland, pana am aranjat cumparaturile in portbagaj, dus caruciorul la loc…

Abia atunci m-a lovit amintirea ca la 23 trebuie sa fiu in casa. La 21.55 plecam din parcarea de la Kaufland, de la Kaufland pana la vama ai 6-7 km de oras (adica si semafoare), plus podul, pe care inainte de a-l traversa, trebuie sa-l si platesti, toate astea le-am facut in 15 minute, plus trecutul vamii, la 22.10 ieseam din vama, si mai aveam 62 km pana la Bucuresti, si doar 50 min, si o groaza de localitati, treceri de pietoni, sensuri giratorii (nu le-am numarat, dar sunt pe putin 15), restrictii. Acum nici sa iau amenda de viteza ca intarzii acasa 15 min, ca tot nu vad care e problema ca vin eu singura in masina mea pana acasa la 23.15 in loc de 23. Bine, ca in filmele cu prosti, mi s-a aprins si becul de carburant fix atunci, abia trecusem vama, nu voiam sa incerc sa fac si pana prostului sa raman in drum la ora 23 :)) deci m-a costat inca 4 minute oprirea la benzinarie. 4 min cu tot cu alimentare, plata. Altfel ajungeam la 23.09 – fara oprirea de la benzinarie 😉

Am avut o zi extraordinar de frumoasa, desi singura, si desi ma apasa ca nu am cu cine imparti aceste momente frumoase. Am mers aproape non stop, nu m-am asezat ca n-aveam nici unde, nici de ce. Timp de 10 ore am mers. Cumparaturi, plimbare, cumparaturi, plimbare, si de la capat. Este infinit mai bine acolo pentru ca poti umbla fara masca si vezi si fetele celorlalti (mi-a facut sincer bine psihic!), dar e greu, ca nu ai unde sa bei nicio cafea. Ba da, la automatele de pe strada (ei au automate la fiecare pas, in strada direct). In rest, totul este inchis. TOT, peste tot, chiar si terasele. Este o masura pe care o consider ok. Nu ma bucur, dar este ok, decat nici cal nici magar ca in Romania, unde din cauza ca se permit terasele, unii mai cu tupeu tin deschis si locuri care nu sunt terase, pentru ca au spate. In timp ce altii mor de foame la propriu, pentru ca respecta legea. Nu mai zic ca e concurenta neloiala. Deci sistemul lor este mai ok. Totul este inchis, restaurante, cafenele, terase, orice. Restaurantele pot fi deschise pentru livrari, atat. Fara discutie, nu ca, “stai sa vezi, sefu, ca aici e terasa” (in timp ce e vizibil ca nu-i terasa, iar altii fara pile mor si dau faliment, nici nu mai stii in ce ordine, saracii.)

Da, se poate bea cafea la automat sau la benzinarii, se pot manca sandwich-uri, se poate manca la Kaufland la grill (dar mie nu-mi place, si nici sa mananc in mers sau in picioare sau pe banca. Asa ca n-am mancat, dupa bunul meu obicei, ultima masa aseara, ca dimineata nu mananc din copilarie)

Mi-a făcut grozav de bine plimbarea și planuiesc sa refac asta cat de repede.
SUnt cumva un om norocos. Eu intotdeauna cumpar rovinieta anuala, niciodata pe perioade scurte, si asa ca am mereu. Bineinteles ca uit cat dureaza, ca nu o iau de la 1 ianuarie. Ce mi-a venit azi dimineata sa verific daca mai este valabila. Ca bineinteles ca nu stiu cand am cumparat-o, habar nu am, si cum nu am mai iesit din oras de trei luni si mai bine, de altfel si masina abia o miscasem in aceste luni, habar nu aveam. Ei bine, nu mai aveam rovinieta. Impuls salutar de a cauta 😉Bun, mi-am luat, am plecat la drum.. La Kaufland prima data (la pranz), am spart (fara sa vreau, evident) o sticla de Jim Bean, de pe un cap de raion, trecand cu caruciorul. M-am agitat sa caut pe cineva, si nu mi-a imputat-o nimeni…. Ciudat. As paria ca in Romania daca sparg, platesc. Cred ca mi-a purtat noroc sticla, ca nu m-a oprit nimeni…. Bine, am depasit cu 13 minute… 😉
I-am distrat pe oamenii de la vama, si la dus si la intors :))) La dus: unde mergeti? La Ruse. La cumparaturi. Ce cumparati? Nu stiu, la Kaufland. Si el, mirat: “Dar la noi nu mai e Kaufland?” Ba da, domne, da’ n-are branza bulgareasca si Peshterska, etc, o lista lunga, nu va mai detaliez. Si el: si e mai buna branza bulgareasca? Eu, intuind ca poate e un nationalist: nu e neaparat mai buna, imi place mie mai mult. Si mi-era dor sa pot pleca.La intoarcere, altul, bineinteles. De unde veniti? de la Ruse, am fost la cumparaturi. El, zambind, (frumusel era): La cumparaturi? zic, intr-o suflare: da, ca mi-era tare dor, stiti cum am asteptat sa pot merge, ca inainte de Craciun n-am putut. Imi deschideti si mie portbagajul?Da, sigur, dar nu va mirati, este o dezordine, ca am trantit cumparaturile de-a valma, ca intarzii la apelul de noapte!!!
La multi ani tuturor Oanelor, Ioanelor, Ionilor, vin eu si cu urari personale, dar sa ma linistesc.)

Obisnuinte

SozopolN-ar trebui niciodata sa ne creem obisnuinte. Obiceiuri. Pentru ca, in functie de cum evolueaza lucrurile, acele obisnuinte vor da nastere la rani.
Obisnuintele dau iluzia unui confort psihic. De fapt, sunt doar premise ale unor rani, mai mult sau mai putin adanci.
Nu trebuie sa ai “cafeneaua preferata”, “restaurantul preferat”, aleile preferate din parcul preferat, strazile obisnuite pe care mergi, traseul obisnuit spre incolo sau spre dincolo, sms-ul de dimineata, sms-ul de seara, sms-ul de pranz si cel de dupa-amiaza.
Nu trebuie sa mergi in aceleasi locuri, sa o apuci pe aceleasi cai, sa mananci acelasi lucru, sa privesti aceleasi flori in aceleasi gradini. Trebuie sa variezi, sa variezi cu disperare, ca sa te autoprotejezi anticipat. Pe cat te poti autoproteja de amintiri. Caci ele sunt acolo, se creaza oricum. Si dupa ele, hop durerea.

Aici e drumul meu spre el si dinspre el.
Aici e restaurantul la care ma invita de obicei.
Aici e banca pe care ne opream cand ne plimbam.
Aici e gradina ale carei flori le admiram.
Aceasta e melodia lui.
Aceasta e melodia pe care i-am dedicat-o.
Aceasta e cana din care a baut.
Aceasta e cartea pe care mi-a oferit-o.
Acum e ora cand ne scriam.
Acum e ora cand ne vedeam.
Acum e ora cand dormeam, ne trezeam, ne sarutam, plecam fiecare pe drumurile lui.
Acum e ora cand alegeam sa tacem.
Acesta e cuvantul pe care-l rostea.

Si inca o rana, si inca o rana, si inca un boicot al unui loc, al unui trotuar, al unui fel de mancare, al unei culori, al unui cuvant.